Limba noastră




               de Nelu Preda

Limba noastră-i armonie, susur dulce de izvor,
Mărturie  mereu vie, despre-un mândru brav popor.
Dacii liberi ne-o lăsară, moștenire glorioasă,
Toți românii o păstrară și-o vorbesc și-acum în casă.
Chiar de-s răspândiți în lume, pruncii lor știu românește,
Românesc e al lor nume – cinste celui ce îi crește.
Limba noastră e fecundă, balade, basme și doine
Propagate ca o undă, sunt știute de oricine.
De la munte pân’ la mare, din apus în răsărit,
Te-nțelege orișicare, nu contează de ce rit.
Mulți pretind că ești adusă, de romani cu foc și pară...
Dar latina nu-i pătrunsă, nici în propria lor țară!
Alți-au încercat prin timpuri, limba să ne-o-nstrăineze,
Slavi, tătari, sau pui de unguri, fură doar să eșueze.
Limba noastră ne unește și acum și-n viitor,
Sufletul pe românește, simte - suntem un popor!
De aceea, noi cu toții, cât vom fi te vom vorbi,
Și-oriunde ne poartă sorții, sunetele-ți vom sorbi!

3 comentarii:

  1. Da, un adevărat român. Ador limba mea și mă mândresc cu ea. Nu ne putem ignora rădăcinile.

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos elogiu adus limbii române, evoluția ei însă e vizibilă, vechi cuvinte însă au dispărut în decursul timpului.
    Felicitări pentru poezie !

    RăspundețiȘtergere