Revelație

                                             de Nelu Preda
    
Am auzit cântec de menestrel,
Dar erau disonanțe în el...
Am mângâiat cu privirea tot cerul,
Dar mai adânc devenise misterul...
Am privit și în stânga și-n dreapta,
Dar de ne-nțeles deveni șoapta...
Am scrutat și-n adânc de mare,
Dar atunci cântecul deveni tot mai tare...
Am privit mirat spre pământ,
Dar am înțeles că e șuier de vânt...
Am întors fața către oglindă,
Dar frânghia-mi de gât atârna de o grindă...
Am înțeles că nu-i cântec de menestrel,
Dar  e glasul  conștiinței strigând către el !

Deșertăciune II


de Nelu Preda

Am încercat s-ating nemurirea cuvântului...
Și-am produs doar șuierul vântului!
Am încercat s-ating pletele soarelui...
Și m-am ars asemenea fluturelui!
Am încercat dulceața gloriei...
Dar am luat cale metaniei!
Am încercat experiența rugăciunii...
Dar m-am destrăbălat apoi ca nebunii!
Am încercat să fiu frate...
Să fiu apoi părinte și de toate!
Am încercat apoi ca să fiu fiu...
Dar am ajuns bunic fără să știu!
Am încercat cam tot ce se putea încerca...
                             Om am rămas și am cules deșertăciunea!

Deșertăciune I

                                                                                   

                                       Am încercat s-ating nemurirea cuvântului...
Dar am amuțit!
Am încercat s-ating pletele soarelui...
Dar am înghețat!
Am încercat experiența rugăciunii...
Dar m-am răzvrătit!
Am încercat dulceața gloriei...
Dar m-am pocăit!
Am încercat să fiu frate...
Dar am devenit tată!
Am încercat să fiu fiu...
Dar am devenit bunic!
Am încercat tot ce se putea încerca...
Dar, deșertăciune!...Am rămas tot om!

Doină

                                                          De Nelu Preda

E lungă țara și e lată, dar furii au prădat-o toată,
Ruine vezi pe unde treci, te-neacă lacrimile seci.
Din codrii mândri de aramă, au mai rămas neluate-n seamă
Fiștoace ici și colo doar, cioate-au rămas pe-orice hotar.
Petrol și gaze am avut, dar le-au vândut oricui a vrut,
Pe mai nimic, cu sinecuri, la venetici plătim facturi.
Avem belșug de energie, hidroelectrică se știe,
Atomică la o exportăm, iar pe român doar îl taxăm,
Cu energie din termocentrale, c-așa-i pe placul Băncii Mondiale.
De la producători cam de detoate, azi importăm tot ce se poate,
Totu-i pe bază de comision, luăm camion la preț de avion.
Biruri apar pe zi ce trece, ca pe român la buzunar să-l sece,
Iar viața să îi fie fiere, pentru huzurul celor la putere.
Toți tinerii sunt răspândiți prin lume, ca să câștige omenește-o pâine,
Ai noști buni stau singuri și uitați, ai occidentului cu toții-s răsfățați,
De-a bunilor copile, plecate-n băjenie, al nost Guvern se face că nu știe.
Doamne, românului dă-i mintea de pe urmă, să nu se mai comporte ca o turmă,
Pe-asupritori să-i zvârle în talaz, să nu îi mai sugrume-al său grumaz!

E Primăvară!

E primăvară, primăvară iară,
Abundă ciripit de păsărele,
Șăgalnic soarele străluce-n seară,
Iar sufletul ni-i plin de cer și stele!

Al ierbii colț ne-mbie pe imașuri,
Copaci-nmuguriți  dau să-nverzească,
Noi ne plimbăm și facem lungi popasuri,
Iar dragostea dă ghes să-nmugurească!

Al sevei murmur, clocot dă să iasă,
În tot ce-i viu și verde în natură,
Iar nouă nu ne vine-a sta în casă,
Sămânța-i încolțită-n arătură!

Tu Primăvară bine ai venit,
În suflet și pe-afară-i tot un soare,
Dragostea peste tot s-a cuibărit,
Flăcăii toți ”miros” a-nsurătoare!

Pe glia noastră bine ai sosit,
Te-am așteptat cu jind întreaga iarnă,
Necazurile toate le-am dosit...
E Primăvară, florile să cearnă!


E Primăvară !

Confesiune

                                          De Nelu Preda

Se-adună vremurile-asupra mea,
M-au nins, plouat și-n arșiță răscopt
Mă păsuiește încă oare vremea ?
Voi apuca decenii opt ?!

E viața zbatere și zbucium greu,
Cu bucurii răzlețe și ispite,
Dar am luptat și lupt din greu...
Căci toate-au fost din plin plătite !

Orgoliul și ambițiile au apus...
Iar senectutea-mi dă seninătatea
De-a prețui și-a spune ce-am de spus,
În lucrurile ce privesc cetatea.

Mă veți ierta dacă vă plictisesc,
Cu ”ode” către-acei ce guvernează...
Nu pot să fac decât să buchisesc,
La versuri care poate-i șicanează !

Frumoasă este arta, sunteți tineri,
Poeți și prozatori deopotrivă,
Dar fiind  periclitați în idealuri...
Ar trebui s-o faceți și activă !

Condeiul să devină foc și pară,
Un bici al verbului descătușat,
Mânat de dragostea de țară,
Poetul să devină și soldat !

Indiferența naște monștri,
Eu sper că nu veți regreta,
Arta de-amor în ochii voștri...
Să nu devină o perdea !

Adio-acum, vă las cu bine,
Dar arta nu vă pervertiți
De scrieți un pamflet în rime,
Sau proză ... cum voi bine știți !

Odă lui Victor Ponta

                                 

                                                         de Nelu Preda


Ponta-i cel mai fain bărbat, virtuoz la plagiat,
Minte într-o zi cât zece, nimeni nu-l poate întrece!
Are fruntea mândră lată, cu șmecherii mobilată,
Toată viața-a dat din coate, și-a ajuns de nu se poate...
Prim ministru, cel mai cel, nimeni nu mai e ca el!
Are țara jucărie, vai de mama lui, nu știe,
Și nu vrea să aibă știință, despre-a tării suferință.
Crede că-i predestinat, cu izbândă-n plagiat,
Chiar la Cotroceni s-ajungă, președinte într-o dungă!
Țara nici n-o guvernează, la TV doar delirează,
Căci îi place mult pe ”sticlă”, narcisist, ne bagă-n pâclă!
Țara suferă-asuprită, de noi biruri năpădită,
El din solidaritate-așa, stă doar prin America!
Vrea în față, mai în față, n-are loc de vreo povață,
Vrea ca să ne reprezinte, chiar și-n loc de Președinte!
Vrea cam orice ”jucărie”, infantil, nu vrea să știe
Care-i locul dumnealui, care-i lungul nasului !
Doamne , apără-ne bolta, de el și de ai lui Ponta,
Adu-ne gândul pe loc, să n-alegem un excroc,
Un excroc în cap de Țară, ce-o va vinde iar și iară!

O patrie, doar una !

                                            de Nelu Preda
 
O patrie, doar una-avem pe lume,
Lăsată de strămoși ca bun de preț,
În ea ajuns-am să răbdăm de foame,
Sluga străinului cel hrăpăreț!

Pământul ei stropit cu sânge,
De către-ai noștri bravi eroi...
Vândut la venetici, e astăzi, plânge
Mândria noastră terfelită în noroi!

În ea cu toți-aveau o pâine,mare-mică,
Ce-n demnitate acasă-au câștigat,
”Pietre de moară” în depărtări ridică,
Astăzi, românul fiind în Occident argat!

Toți trădătorii, gângavi, agramații,
La solduri îi vândură veșnicia...
Și-n ale veneticilor ovații,
Ar vrea să desființeze România!

O patrie, avem pe lume, azi ne cheamă,
Alăturea cu toții să-adăstăm,
Pericolul să-l luăm acum în seamă,
Pe-asupritori, cu toți să-i alungăm!


Să fie iară mândră România,
Cu toți să fie mândri că-s români,
S-abunde bunăstarea, bucuria,
Pe plaiul moștenit de la străbuni !

România, ultimul bal !

de Adrian Paunescu

În loc să fim o ţară numai fraţi,
Simţim, în noua epocă barbară,
C-am fost, în viaţa noastră, blestemaţi
S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.
Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.
Trăim acelaşi tragic simţământ,
Sub politicieni şi sub contabili,
Că noi, ca neam, avem destinul frânt
Şi suntem de prisos şi nerentabili.
Umili, ne cerem scuze de la toţi,
Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,
Şi ne conduc nişte fanarioţi,
Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.
Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
De zici că eşti din neam ce nu se lasă,
Când am ajuns în ţara noastră slugi
Şi suntem cerşetori la noi acasă?
Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,
Dispuşi să emigreze se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.
Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim şi limba noastră-n altă limbă.
Şi-acum se-aude clopotul fatal,
Vin vremuri de urgie şi de grindeni
Şi este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi români de pretutindeni.
Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o,
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!