Aspiratorul

         de Nelu Preda
Am aspirator,
Are și motor,
Și-o elice iute
Care se învârte.
Furtunul gofrat,
Roți pentru plimbat,
Capete de schimb,
Prin colțuri să-l plimb.
Are cablu, ștecher,
Un așa de șmecher,
Nu s-a mai văzut,
Nu s-a cunoscut.
Saci pentru filtrat,
Praf de colmatat,
Buton de pornire,
Legat de trei fire.
Când îl folosesc,
Simt că-n-nebunesc,
Însă mă calmez,
Și-l exploatez,
Cum ar trebui,
Cum nu mi-aș dori.
La final îl strâng,
Și rămân nătâng,
Cum m-am păcălit,
Iară și-am muncit,
Muncă de soție,
Dumnezeu s-o ție,
Tare, sănătoasă,
Că-i comoară-n casă!...
Iar aspiratorul.
Îi dau cu piciorul,
Tocmai în cămară,
Până mâine seară!...

Blestem

                                      de Nelu Preda
Iubito, iar m-ai înșelat, de cum la muncă am plecat,
Ar trebui neapărat, să-ți cauți alt bărbat!...
Și nu e prima dată când, mă-nșeli așa ca o perversă,
De-aceea scriu acest mic rând, cam fără de adresă!...
Eu înțeleg că poate, ai tăi hormoni îți joacă festa,
Dar tu te rog socoate, că-s om și nu sunt vesta,
Ce-o-nbraci și-o scoți, când vrei și-ai chef,
Dar fără să socoți că strici, al dragostei fief!...
Te ier și-acum cum te-am iertat, a nu știu câta oară,
Tu ai noroc că-s cumpătat și nu mai vreau ocară!...
De certuri sunt sătul și-ți spun, cu limbă ca de moarte,
Dacă tu crezi că sunt nebun, n-ajungem prea departe,
În dialogul ăsta surd, te faci că plouă-n noapte,
Și negi chiar până la absurd, infame-a tale fapte!...
Mă consolez că ești a mea, când sunt și eu prin jur,
Deși tu ești ca piaza rea, să te alung nu mă-ndur!...
Dar te blestem să-nbătrânești, mai iute, prematur,
Iar farmecele-ți femeiești, rămână făr’ contur,
Să te zbârcești ca o stafidă, în soarele de prânz,
Și trupu-ți precum o silfidă, s-ajungă ca un mânz,
Proaspăt născut și tremurând, nesigur și plăpând,
Să-ți piară cheful mai curând, de-amor fără de rând!...

Fecioară Preacurată

                                                      de Nelu Preda

Fecioară preacurată,din trupu-ți feciorelnic,
Născuși precum se-arată, în chinul tău vremelnic,
Un prunc Dumnezeiesc, Iisusul așteptat,
Prorocii cum grăiesc, iată s-a arătat!...
Tu maica Lui prea sfântă, regină între sfinți,
Ruga ce ne e frântă, te rog să ne-o asculți,
Minunea ta măreață, tu fă-o pentru noi,
Căci atârnăm de-o ață, în viața cu nevoi.
Păcatul tu ni-l spală și fă-ne precum crinul,
Și pune-le o pală, la cei ce vor veninul.
Credința ne-o-ntărește, și fă-ne miei curați,
În turma ta ce crește, să devenim ca frați!...
Nădejdea ne-o adu, în ceas de rătăcire,
Sufletul ne condu, spre crez și fericire!...
Toți sfinți-ți țin alaiul, în ceruri și genuni,
Tu ne deschide raiul și fă-ne mult mai buni!...
Cântări de bucurie, ți-aducem într-un glas,
Iar glasul cu tărie, este-nsoțit de bas!...
Cu mare exaltare, cântăm și te slăvim,
Căci tu, mijlocitoare, ești tot ce-i mai sublim!...

Învățătoarea

                                            de Nelu Preda
Copil fiind, mersei la școală, în prima zi, cu pasul șovăielnic
Întâmpinat fusei cu o domoală, răbdare, precum un pomelnic,
Rostit cu fermitate, dar cu evlavie și cu rigoarea celuia ce știe,
Ce importantă e cea ce va să vie, în viața-mi de școlar o bucurie...
Înaltă nu prea mult, dar impozantă,  o ființă-așa de importantă,
În viața-mi fragedă, pasantă, să fie totdeauna elegantă,
N-am cunoscut ulterior... mi-a fost mereu bun ajutor,
În a-nțelege mai cu spor, ce-i bun ca să-mi creez un viitor.
A cărții slovă ne-a-nvățat, pe toți școlarii de un leat,
Și a ținut neapărat, să stăm uniți, nu separat,
În universul recreat, de-a buchii grai imaculat...
Aș vrea și-acum cu-adevărat, să fiu din nou acel băiat,
Avid de-a ști, citind pe brânci, în recreații între bănci.
Cu ochii ei – sclipiri de stânci, ne tot scruta – voi sunteți țânci!
Istoria să o-nțelegeți, în viață ca să știți s-alegeți,
Ce-i bun, căci altfel voi culegeți, ale dizgrației săgeți!
Literatură, geografie, tot fundamentul va să fie,
A vieții grea caligrafie, spre altfel de filozofie!
Ani-au trecut, ne-am revăzut, blăndă precum am prevăzut,
Ninsoarea-n păr doar i-a căzut și focul din privire parcă i-a scăzut...
Eu om matur, la casa mea, pensionară veche ea,
Mi-a mulțumit pentru că ea, a stat mereu în mintea mea...
Prin lume, unde-am tot umblat, ei cărți poștale i-am expediat,
Iar ele bătrânețile i-au mângâiat, știind că eu nu am uitat!
S-a dus acum, e printre îngeri, nu am cuvinte și nici plângeri,
Când văd icoana ei am strângeri și lacrimi de-amintiri și-atingeri...dureroase-n suflet!...


         În memoria învățătoarei mele, Raisa Ciobanu.

Descătușare

de Nelu Preda
Am strâns venin și lacrimi și ocări, de la diverși, chiar de la trecători,
Cu toate că-s venit din depărtări, am dus o viață doar de desfătări...
Avutul mi-am pierdut și-s cerșetor, la mila celor ce vor să-mi vină-n ajutor,
Nu am trecut și nici un viitor, primul l-am dat la tomberon iar celălalt la abator...
Un ban primit, îl beau sau îl mizez, căci n-am un ideal ca să-l păstrez,
Trotuarul zilnic stau și-l patrulez, o pâine de mănânc, eu jubilez...
Ciudată soartă, cruntă am avut, de-ar fi s-o iau iară de la-nceput,
Aș fi alt om, mai aprig, de temut, cu cei ce m-au iubit dar m-au vândut...
Nu mi-a rămas nimic în ajutor, decât un câine, prieten iertător,
Și-o plapumă culcuș de zor, soioasă, peticită, într-un colțișor...
De-o fi să mă vedeți pe stradă, un ban să-mi dați fără tăgadă,
Dar mila de-o lăsați ca să se vadă, va fi în inima-mi o spadă...
Nu milă vreau și nici compasiune, doar omenescul gest de uniune,
Cu suferința unui semen în genune, ce-a fost cândva un om și-un june...
Și câte zile-acum mi-au mai rămas, decât să duc o viață de pripas,
Prefer un ștreang – ultim popas, spre somnul veșnic, ultim as!...

Nulitatea

                                                    de Nelu Preda
Este zero absolut, cum l-ai lua, oricum l-ai pune,
Meritu-i recunoscut, e că viețuiește-n lume!...
Studii are de fațadă, făcute de mântuială,
Mintea lui e o șaradă,ca un fard de tencuială!...
Vreo profesie anume, nu cunoște-aprofundat,
Însă are un renume, de doct, dar e un ratat!...
Logoreea este însă, a lui specialitate,
Iar mulțimea este strânsă, de-a lui ambiguitate,
Dându-și cu părerile, despre toate cele,
A tocat averile, tale și-ale mele,
Cu priceperea-i în toate, a surpat porți de cetate,
Pretinzând cum că el poate, să fie în toți și-n toate!
Șiretenia-i nativă, fără de inteligență,
Parcă-i o locomotivă, lipsită de clemență,
Pentru cei ce stau în calea, scopului murdar,
Să preia puterea, iară, iar și iar!...
Sper că-l recunoașteți, ne prostește-n față,
C-om avea ”scaieți”!...poate-n altă viață!...
De l-om mai alege, să ne guverneze,
Nu e nici o ”lege”, care să ne scuze!...

Ziua

                                  de Nelu Preda

Ziua-ncepe în crepuscul, de cu zori de dimineață,
Soarele mijind minuscul, noi  spălându-ne pe față,
La izvorul șipotind, ori la câte o chiuvetă,
Fața, ochii răcorind, chiar de treaba-i desuetă!...
Cafeluța în ibric, clocotește zgomotoasă,
Hai s-o savurăm un pic, c-o țigară canceroasă!...
Mic dejun luăm și-apoi, spre serviciu, cam plouați,
Tre’ să mai muncim și noi; nu suntem așa bogați!...
Ziua debuteaz-abrupt, cu o muncă susținută,
Și răzbate dedesupt, o exemplară ținută,
Pentru orice-activitate, făcută cu pasiune,
Nu e muncă-i plinătate, plină de expansiune!...
Pentru tineri, ziua-i încă, un examen de trecut,
Pentru vârsnici, ce-au în cârcă, anii mulți, e dor acut,
De-ale tinereții valuri, de putere și vigoare,
Însă zilele-s pe maluri, parcă-s păsări călătoare!...
Nesimțită, după-amiaza, vine-ușor tip-til, tip-til,
Simți că te apucă groaza, parcă este vodevil!...
Vine pe nepusă masă, seara blândă, răcoroasă,
Și pe toți ne strânge-n casă, adunați frumos la masă!...
O gustare, o șuetă,noaptea varsă-a ei maramă,
O-ntâmplare desuetă, zi de zi ne luată-n seamă!...
Și a mai trecut o zi,  viața noastră pământească,
Se scurtează până când, trece-n ceea îngerească!...

Speranța

                            de Nelu Preda

Speranța nu moare, e-n ori și ce floare,
E-n valuri de mare, e-n râs și candoare,
E-n cerul cu stele și-n visele mele,
Ce poartă cu ele, atâtea ”castele”!
E-n dor și dorință, în har și putință,
E-n  o-adeverință, ce-ți dă-ngăduiță
Să ai biruință, în orice petență!
E-n tenacitate, în toți și în toate,
E-n  vivacitate și-n porți de cetate,
Ne-nvinse vreo dată și necucerite,
E-n vise de fată, obscur-lămurite.
E-n albul zăpezii, ce prefigurează,
Cum zburd-apoi iezii și câmpul brăzdează,
E-n toate din cele, ce sunt și contează,
E-n oameni și stele, a vieților bază!...

Ploaia

                                                                     de Nelu Preda
A-nceput de ieri să plouă și nu a mai încetat,
Eram obișnuiți cu rouă, dar obiceiul s-a stricat.
Și plouă, plouă, plouă, necontenit,de-aseară,
Creându-ni-se nouă, senzații reci, de gheară .
Din ceruri luna pală, răzbate pritre nori,
O pâclă rece-opală, ne scutură-n fiori.
Stau păsări zgribulite, pitite în cerdac,
La adăpost stau ciute, sub ramuri de copac.
Natura stă amorfă, murată, umezită,
Iar eu compun o strofă, în camera-ncălzită.
Aș vrea să ies afară, să fie iară soare,
Dar vremea rea, precară, dă junghiuri în picioare.
Iar sufletul cuprins, de neagră intristare,
Își caută învins, prilej de meditare.
Iar ropotul de ploaie, mă zgârie-n timpan,
De o monotonie, cam fără de liman.
Ușor, mă fură somnul, ca să visez aș vrea,
Doar soare cu duiumul, să uit de ploaia rea.
Peisaje tropicale, cu plaje însorite,
Să uit de umezeală și drumuri noroite.

Iertarea

de Nelu Preda
Sunt fiul Tatălui Ceresc, cu toți m-ați osândit,
Pe cruce să mă răstignesc, în cuie pironit!
Cu toții tare va-ți mirat, când eu am înviat,
În  zilele lui Pont Pilat, trei zile după ce am răposat!
Minunile ce le-am făcut, v-au umplut de uimire,
Și pentr-o zi mi-ați arătat, atâta prețuire,
Când intrând în Ierusalim, în ziua de Florii,
Voi m-ați întâmpinat sublim, cu-atâte-alegorii.
Dar totul l-ați uitat apoi, precum niște copii,
Ce fac doar pasul înapoi, sătui de jucării!
Baraba-a fost neprețuit, în ochii voștri orbi,
Când m-ați disprețuit, cu croncăit de corbi!
Dar eu vă iert, căci n-ați știut, ce faceți și ce spuneți,
N-am să vă cert, căci v-am iubit, indiferent ce faceți!
Ne-om revedea în ceas spășit, târziu, al judecății,
Ce-oi face-o pentru vii și morți, în numele dreptății!
Răgazul nu îl știu nici eu, doar Tatăl cel Ceresc,
Îl știe, numai Dumnezeu, pân-atunci, vă iubesc!


Mama

de Nelu Preda

O văd și-acum cu șorțu-n brâu, o tânără mămică,
Era, iar eu un prunc zglobiu, ce nu știam de frică.
Spăla la rufe molcom și atunci când s-odihnea,
Îmi da să sug eu lacom, iar fața ei zâmbea.
Bucătăria-i strălucea, de curățenie,
Credința ei îi aducea, har de sfințenie!
Ea m-anvățat să buchisesc, cu slova și cuvântul,
I s-a părut lucru firesc, să-mi ceară legământul,
Să fie cartea lucru sfânt, în viața mea de-atunci,
Și m-am ținut de legământ și-am învățat pe brânci!
Mâncare bună ca a ei, aiurea n-am mâncat,
Iar florile-i de brebenei, din geam i le-am visat!
Tot ea m-a dus de mână, în prima zi la școală,
Și-atunci mi-a zis băiete, cu vocea ei domoală :
Să fii ambițios, să nu mă faci de-ocară,
Iar eu o ascultai cu-atâta de folos,
 Încât am studiat din zori până în seară.
Trecură ani la rând, plecai în cătănie,
Cine-avenit plângând, cu bunătăți o mie?
Tot mama, draga mama, căci cine să o știe,
Când luai la facultate, cu câtă bucurie,
Mi-a cumpărat de toate, fără vreo datorie!
Mi-a spus atunci, băiete, cu glasu-i cumpătat:
De-armată și de moarte, nu poți să fii scăpat!
Tu cată să fii falnic și să-ți faci datoria,
 Căci Dumnezeu e darnic și îți va da simbria!
Trecură astfel anii, copilul de-altă dată,
Care sugea la sânii, ajunse și el tată!
Cu mare bucurie, ne-ntâmpina pe toți,
Pe mine și soție și pe ai ei nepoți!
Anii i-au pus la tâmple, corole argintii,
Și-o-ndemnă să-și contemple, toți anii timpurii.
Aievea ne revede, pe când eram copii,
Cu ochi-i ofiliți, de bătrâneți târzii.
S-a stins precum a fost, în zori de dimineață,
Discret, în zi de post, cu zâmbetul pe față.
Mămico tu cu șoapte, din verde paradis,
Mă vizitează-n noapte, te rog, apari în vis!
Să fiu ca altă dată, copilu-ți răsfățat,
Cu mâna-ți fără pată, în părul meu roșcat!

Noapte de dragoste

                                                   
de Nelu Preda

Noaptea ușor s-a coborât, cu umbrele-i în vale,
Eu sunt puțin posomorât și plec spre mândr-agale.
Miresme dulci de liliac, se simt și versul  mi-e sărac,
Să spun de ce-s așa posac și merg ca-n gaură de sac!
Mai de cu seară ne-am certat, din te miri ce, cum oare?
Și sunt așa de afectat, iar sufletul mă doare!...
Mă va primi, ne-om împăca, va fi ea iubitoare?!
Zefiru-mi suflă : da, cum nu, e-a ta privighetoare!
M-apropii, iat-o în pridvor, pe mine mă așteaptă,
Cu ochii lăcrimând de dor, coboară câte-o treaptă.
N-așteaptă să ajung la ea : iubite tu mă iartă!
Ce s-a-ntâmplat cu dragostea, de ce-am ajuns la ceartă?
La piept am strâns-o pătimaș și-i sărutai gurița,
Iar ea cu gest de copilaș, își desfăcu cosița,
Apoi încet și drăgălaș, își scoase și fustița.
Picioru-i svelt și dalb și ferm, se arătă privirii,
Pe loc am început să gem, în transa fericirii!
Iar ia ei căzu  jos ghem și se-arătară sânii,
Gingași ca două mere ce, s-au copt sub clarul lunii.
Iar copsele-i de fildeș alb, ca neaua și lascive,
Și păru-i mătăsos ca nimb, chiar îmi dădu motive,
Să cred că am ajun în Eden și ființe evazive,
Îmi cântă un așa refren, de muzici invazive.
Și amețiți, și îmbătați, de-al dragostei fior,
În fân afară așezați, ne-am ostoit de dor!
Îmbrățișați am adormit, târziu spre dimineață,
Când un luceafăr la zenit, ne-a dat vis cu dulceață.

Tălâmbul

                                                         de Nelu Preda

A fost odată un flăcău, tălâmb ca târnăcopul,
Că mucii-i atârnau la nas și păru-i sta ca smocul!
Avea un trup lung, deșirat, precum ar fi nevertebrat,
Picioare crăcănate și fața ca de aragaz, bătrân decalibrat!
Ochi mari beliți și tulburii, iar fruntea-ngustă tare,
Că soarele se speria, de se chiora la soare!
Iar pașii lui unde-l purtau, semănau ghinionul,
Pasibil fiind în orice zi, să-l calce camionul!
Degete lungi de pianist, îi tremurau ca varga,
De ai fi zis în orice zi , că stă să-l ia cu targa!
Iar vorba lui peltică fiind, nici nu se-nțelegea,
Toți câinii a blestem urlau, atunci când el vorbea!
Mânca, precum douăj’ de câini, când se-așeza la masă,
Vreo două, trei sau patru pâini și-o pulpă de porc grasă!
Ca o cămilă bea apoi, vreo trei sau patru kile,
De apă, iar apoi mânca, de brânză trei sedile!
O pagubă mai rea nu fu, ca el în toată țara,
Familia lui chiară vru, ca să-i arate gara!
Era îndrăgostit lulea, de-o toantă zisă Bia,
Mai mare decât el ca ani și divorțată-abia…
Și ea-l plăcea în sinea ei, dar nu-i spunea săraca,
În preajma lui se comporta, de parc-era cu vaca!
Și-așa cei doi îndrăgostiți, unul mai prost ca altul,
Tot amânau să se iubească și-așa trecură leatul,
Dar întro zi dau nas în nas, în verdele zăvoi,
Și-așa spontan se și iți, un mare tărăboi!
El trase brusc de ia ei, descoperindu-i sânii,
Iar ea de pantalonii lui și-o puseră nebunii!
Fu sărbătore mare-apoi, familii fericite,
Că au scăpat de-așa belele și sunt căsătorite…
S-au așezat la casa lor, sacul s-a peticit,
Căci de când lume-a existat, orice sac petic a găsit!

Mărul

                                                 de Nelu Preda

A fost odată un măr roditor, cu poame dulci și mari, înmiresmate,
Și un copil gingaș, iscoditor, ce se juca prin crengile-i înrămurate.
În fiecare zi se întâlneau, și se jucau ca doi prieteni buni,
Și uite-așa anii treceau, iar copilașul dispăru-n genuni.
Era flăcău și nu vroia să știe, de-al său prieten din copilărie,
Iar mărul, prins de dor fără să știe, îl aștepta cu jind când va să vie.
Veni-n-tr-o zi posac și fără vlagă, iar mărul fu din cale-afar’de fericit,
Copilăria mi-a trecut măi dragă, îi spuse mărului cu glas nefericit.
Sunt mare-acum tu negreșit știi bine,  nu pot să mă mai joc cu tine,
Am azi prieteni, tot flăcăi ca mine și bani mi-ar trebui să-i pot menține!
Dar mărul auzind așa o cuvântare, îi spuse molcom dup-o cugetare:
Culege fructele-mi coapte de soare și mergi și punele-n vânzare!
Ia banii, mergi la ăi prieteni, dar grijă ai ca să ”n-ajungi la pepeni!”!
Culese merele, dădu din pinteni, pe măr îl părăsi pentru prieteni.
Matur fiind veni din nou la măr, spășit și fără nici un chior...
Prietene, îi spuse în răspăr : n-am bani, poți fi de ajutor ?
N-am casă, de curând m-am însurat, mi-ai fi de ajutor nemăsurat!
Eu bani nu am, îi spuse măru-ngândurat, Ia-mi crengile neapărat,
Din ele fă-ți culcuș și adăpost, familiei ce ai tu fă-i un rost!
Din crengi de măr făcu un adăpost, și dispăru ca praștia din post!
Veni din nou după ani buni de chin, al mărului tânjind dup-un cămin,
Cu-al lui prieten, de joacă și vecin, ce ani de zile-n mere-avea tain.
Îmi trebuie o barcă, n-ai tu una, să merg la pescuit când iese luna?
Nu am, dar negreșit tu poți tăia, trunchiu-mi să-ți construiești tu una,
El trunchiul i-a tăiat precum vroia și-a dispărut ca dimineața luna!
A apărut bătrân și gârbovit, la mărul ce mereu a părărăsit...
Prieten măr, mereu te-am părăsit, tu iartă-mă, acuma am venit,
Căci sunt bătrân și de viață hârsit, cămin nu am căci toți m-au părăsit!
Eu fructe nu mai am, îi spuse mărul, să te ajut să-ți cauți viitorul,
Am rădăcina doar, să-ți sprijini umărul, prietenia, să-ți răcorească sufletul!
Asemeni mărului, în viață, părinții toți ne  dau povață,
Ne-admiră orice biruință, ne-ndemnă-n țel și cutezanță,
Și-ar da și viața, sufletul, ca să ne stingă plânsetul!
Crescând, uităm și-i părăsim și-i revedem doar când dorim,
Sau când nevoile simțim, pe ei contăm și-i regăsim!

Varza

                                                 de Nelu Preda

Varza, poate fi deliciu, însă cere sacrificiu...
Tre’ s-o semeni, s-o repici, muncă multă, ce să zici.
Zi de zi s-o uzi că-i cald, altfel frunzele îi cad...
S-o stropești pentru gângănii, pentru alte urâtănii!
Tot mereu te uiți la ea, cum îi crește mantia,
De jupoane creponate, alburii și-nmiresmate!
Mândră tare se fălește și-apoi crește iar și crește,
Se-nfoiază și se strânge, până ce sferică-ajunge!
Iată este numai bună, de tăiat noaptea pe lună,
Ca să nu se ofilească, frunzele să nu-i pălească!
Dimineața vine-n grabă, negustorul cu tarabă,
Se tocmește, se tocmește, pe țăran îl amețește,
Și-o cumpără, ce să zic, mai pe lucru de nimic!
O aduce-apoi la piață, cum n-a mai văzut în viață,
Liniștită, pe tarabă și o cumpără o babă!
Poposește-n plasa ei, apoi cu tramvaiul trei,
Pe trotuar, în lift și gata, ea va deveni salata,
Sau călită cu cârnați, un deliciu pentru frați!
Un destin cum are varza, poate să te-apuce groaza,
Ciopățită și tocată, perpelită, marinată,
Însă în final deliciu, dup'-atâta sacrificiu!
Ăsta da final dramatic, rafinat și aromatic,
Pentru varza preparată și papila leșinată!

Rugă pentru Părinți

                                                           de Nelu Preda

Doamne-ai noștri părinți, au plecat, sunt în cer,
Fă-mi-i Doamne tu sfinți,doar atâta îți cer!
Ne-au născut, ne-au crescut, doar din dragostea lor,
Și-au trăit în trecut, s-avem noi viitor.
Dacă palmele lor, n-ar fi fost bătucite,
Dacă rufele lor, n-ar fi fost înălbite,
Viața noastr-ar fi fost, doar cu lipsuri și rele,
Ei ne-au spus ce-i cu rost, să nu dăm de belele!
Ne-au ținut și prin școli, drămuind toți bănuții,
Au fost mândri de noi, ocupând niște funcții.
I-au crescut mai apoi și pe-ai noștri copii,
Din strânsurile lor, să n-avem datorii.
Bătrânețea cea grea, i-a ajuns și pe ei,
Neputința și ea , anii răi, anii grei.
Au plecat, nu mai sunt, nici cu noi nici cu voi,
Doar pe aripi de vânt, îi simțim pe-amândoi.
Mamă, tată din cer,să-mi iertați de-am greșit,
Fără voi, cum să cer, să mai fiu fericit...
Doamne Sfinte ai grijă, de ai noștri părinți,
Și acolo în ceruri, fă-mi-i Doamne tu sfinți.

Metempsihoză

                                                    de Nelu Preda

Priveam nelămurit în oglinda  sufletului
Dragoni îmi mușcau vintrele creierului
Șira spinării mi se curbă dreaptă
Nelămurirea sfâșie și mă așteaptă
Nori plumburii îmi umplu retinele
Îmi bâzâie în urechi toate albinele
Nici nu mai știu care-i dreaptă și stângă
Dar amândouă mă cuprind să mă strângă
Gâtul îmi horcăie, capu-mi plesnește
Prins nemilos într-al migrenelor clește
Ceva mă mișcă și mă trezesc -
Era un coșmar cum mereu pătimesc
Dragoni nu-mi mușcă vintrele creierului
Simt cum renasc sub adierea zefirului
Stelele deasupra-mi strălucesc doar mijit
Mi-aprind o țigară și zâmbesc fericit!

Paradox

                                            De Nelu Preda

Scârța , scârța pe hârtie, sau toc, toc, pe tastatură,
El, poetul, scrie versuri fără ritm, fără măsură,
Fără rimă, fără temă, fără noimă, fără cap,
Cu metafore de-a valma, îndesate ca-n dulap.

Geniul îi dă pe-afară, publicul ”modern”aclamă,
N-am văzut în viața mea, o așa o panaramă!
Două țuțipide sunt, abonate la elogiu,
Doar o literă să scrie și s-aclame-i privilegiu.

Terminară cum s-ar spune și superlativele,
Și cosmopolite fiind, caută motivele,
Ca să-și motiveze gestul, cum s-ar spune, isterie,
Să se entuziasmeze, pentru orice porcărie!

Poate sunt eu demodat și nu mai percep frumosul,
Sau poate m-am ramolit și gândesc acum cu dosul!
Lucru sigur însă este, că din veacuri  poezia,
Fu mereu melodioasă, și n-a pângări hârtia!

Marea

                                                       de Nelu Preda

Cu talazuri azurii, lapidează stâncile,
Și în spume alburii, barbotează scoicile.
În văzduh doi pescăruși își dispută un stavrid,
Briza răcoroasă-i mană pentru orice individ!

Soarele strălucitor, plaja de nisip o-ncinge,
Iar ca să plonjezi în apă, dorința n-o poți învinge!
Un delfin ce ”patrulează”, face tumbe-aeriene,
Însoțit de un alai, de femele-a-lui sirene.

Un cargou în depărtare defilează majestuos,
Dând semnale de sirenă, către un impetuos,
Bric, ce dă să-i taie calea, abătându-se din curs...
Riscă chiar o catastrofă!...parcă este la concurs!?

Un pescar în cherhana, își repară plasele,
Și pândește  un răgaz, să-și întindă oasele.
Dimineaț’ a fost în larg și e tare mulțumit,
Un banc de stavrid în plasă, nu știu cum i-a nimerit!

Plimbăreții de pe plajă, își învârt umbrelele,
Perechi de îndrăgostiți, își trăiesc novelele.
Doi copii clădesc cu artă la castele de nisip,
Guvernanta lor așteaptă, răspunzând la câte-un bip.

Câte-un zmeu ici-colo-nalțâ, câte-un tânăr mai activ,
Briza-l umflă săltăreață, fără aparent motiv!...
Doar bătrânii lâncezesc, sub umbrele emotivi,
Dac-ar fi mai tinerei, poate-ar fi și ei activi!

Ziua trece nesimțită, iată-acum s-a înserat,
Mare, te lăsăm iubită, către casă am plecat!
Zi de zi vom reveni, cât vom mai avea vacanța,
Pe-al tău litoral de vis, chiar aicea în Constanța!

Noapte de aprilie

                                               de Nelu Preda



Soarele încet apune peste codri și câmpii,
Iar pe bolta-ntunecată, stelele se-adună mii.
Susur de izvoare molcom se aude-n depărtare,
În zăvoaie virtuoz cântă, câte o privighetoare.

Greieri, ”cri”,” cri ”,”cri ”,în beznă enigmatici se aud,
Luna se ivește-n zare, roua frunzele le ud.
Cucuvele rătutite își lansează vaietul,
Brotăcei orăcăind, invadează plaurul.

În oraș e liniște, totul pare părăsit,
Doar prin gară huruie, un mărfar hodorogit.
Luminițe pâlpâie și se sting în depărtare,
În crâng ies și mișună sute de viețuitoare.

Somnu-și pune-ncet pecetea peste trupuri ostenite,
În tărâmul viselor, minți-le-s ademenite.
Doar un paznic mai veghează, într-al nopții întuneric
Contemplând cu detașare tot acest fundal feeric.

Latră-un câine către lună, ceilalți 'l-ntovărășesc,

Pentru cine îi aude, poate fi chiar pitoresc !
Cu un ”cucurig” marchează, miezul nopții negreșit,
Un cocoș ce are-n pază, ouăle pentru clocit.

Peste-o stradă un jandarm, patrulând de rond agale,
Trage molcom din țigară și se leagănă de șale,
În lumina pal-opacă, răspândită de neoane,
Pare-un paj de Curtea Veche, străjuit de lampioane.

Doar o crâșmă nu s-a-nchis și e plină de cheflii,
Care sunt clienți fideli, beți și plini de datorii.
Și-un bordel mai e deschis, până înspre dimineață,
Este plin de amatori, de amor tocmit la piață.

Luna-și plimbă strălucirea în înaltul boltelor,
Somnul pune stăpânirea și pe iarba holdelor,
Doar zefirul mai veghează, unduindu-le ușor,
Boarea lui desăvârșește pâlpâitul stelelor.

Este vremea ca ”poetul” să se ducă la culcare,
Și să retrăiască-n vis, ultima lui compilare.
De-o plăcea la cititor, să îi dea un Like, cum, dară,
Iar de nu, să-i scrie-n comment :”Te-am citit așa-ntr-o doară !”

Noapte bună !