Învățătoarea

                                            de Nelu Preda

Copil fiind, mersei la școală, în prima zi, cu pasul șovăielnic

Întâmpinat fusei cu o domoală, răbdare, precum un pomelnic,

Rostit cu fermitate, dar cu evlavie și cu rigoarea celuia ce știe,

Ce importantă e cea ce va să vie, în viața-mi de școlar o bucurie...

Înaltă nu prea mult, dar impozantă,  o ființă-așa de importantă,

În viața-mi fragedă, pasantă, să fie totdeauna elegantă,

N-am cunoscut ulterior... mi-a fost mereu bun ajutor,

În a-nțelege mai cu spor, ce-i bun ca să-mi creez un viitor.

A cărții slovă ne-a-nvățat, pe toți școlarii de un leat,

Și a ținut neapărat, să stăm uniți, nu separat,

În universul recreat, de-a buchii grai imaculat...

Aș vrea și-acum cu-adevărat, să fiu din nou acel băiat,

Avid de-a ști, citind pe brânci, în recreații între bănci.

Cu ochii ei – sclipiri de stânci, ne tot scruta – voi sunteți țânci!

Istoria să o-nțelegeți, în viață ca să știți s-alegeți,

Ce-i bun, căci altfel voi culegeți, ale dizgrației săgeți!

Literatură, geografie, tot fundamentul va să fie,

A vieții grea caligrafie, spre altfel de filozofie!

Ani-au trecut, ne-am revăzut, blăndă precum am prevăzut,

Ninsoarea-n păr doar i-a căzut și focul din privire parcă i-a scăzut...

Eu om matur, la casa mea, pensionară veche ea,

Mi-a mulțumit pentru că ea, a stat mereu în mintea mea...

Prin lume, unde-am tot umblat, ei cărți poștale i-am expediat,

Iar ele bătrânețile i-au mângâiat, știind că eu nu am uitat!

S-a dus acum, e printre îngeri, nu am cuvinte și nici plângeri,

Când văd icoana ei am strângeri și lacrimi de-amintiri și-atingeri...dureroase-n suflet!...

         În memoria învățătoarei mele, Raisa Ciobanu.