Tălâmbul

                                                         de Nelu Preda

A fost odată un flăcău, tălâmb ca târnăcopul,
Că mucii-i atârnau la nas și păru-i sta ca smocul!
Avea un trup lung, deșirat, precum ar fi nevertebrat,
Picioare crăcănate și fața ca de aragaz, bătrân decalibrat!
Ochi mari beliți și tulburii, iar fruntea-ngustă tare,
Că soarele se speria, de se chiora la soare!
Iar pașii lui unde-l purtau, semănau ghinionul,
Pasibil fiind în orice zi, să-l calce camionul!
Degete lungi de pianist, îi tremurau ca varga,
De ai fi zis în orice zi , că stă să-l ia cu targa!
Iar vorba lui peltică fiind, nici nu se-nțelegea,
Toți câinii a blestem urlau, atunci când el vorbea!
Mânca, precum douăj’ de câini, când se-așeza la masă,
Vreo două, trei sau patru pâini și-o pulpă de porc grasă!
Ca o cămilă bea apoi, vreo trei sau patru kile,
De apă, iar apoi mânca, de brânză trei sedile!
O pagubă mai rea nu fu, ca el în toată țara,
Familia lui chiară vru, ca să-i arate gara!
Era îndrăgostit lulea, de-o toantă zisă Bia,
Mai mare decât el ca ani și divorțată-abia…
Și ea-l plăcea în sinea ei, dar nu-i spunea săraca,
În preajma lui se comporta, de parc-era cu vaca!
Și-așa cei doi îndrăgostiți, unul mai prost ca altul,
Tot amânau să se iubească și-așa trecură leatul,
Dar întro zi dau nas în nas, în verdele zăvoi,
Și-așa spontan se și iți, un mare tărăboi!
El trase brusc de ia ei, descoperindu-i sânii,
Iar ea de pantalonii lui și-o puseră nebunii!
Fu sărbătore mare-apoi, familii fericite,
Că au scăpat de-așa belele și sunt căsătorite…
S-au așezat la casa lor, sacul s-a peticit,
Căci de când lume-a existat, orice sac petic a găsit!

Un comentariu: