Anost

de Nelu Preda
Anost e cerul plumburiu, cu norii triști plângându-și ploaia,
Anost e ceasul cel târziu, când somnul uită să mă ia.
Anost e totul împrejur, cad frunze moarte pe pământ,
Anost e fără înconjur, un vis c-aș fi cumva-n mormânt.

Anost e timpul care trece, prea iute, cât mi-a mai rămas?
Anost e picurul cel rece, ce-mi dă fior când fac popas.
Anost e prea puțin a spune, când ești trădat autumnal,
Anost e tot ce poți reține, când ai în spate un pumnal.

Anost e când nu poți deduce, crâmpeiele de plinătate,
Anost e dacă sunt caduce și nu le poți simți pe toate.
Anost e sentimentul care, te copleșește-acum tomnatic,
Anostă-i aparenta stare, ce-o poți abstrage sistematic!...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu