Luna

de Nelu Preda
Nopți  mirifice ne-aduce,
Luna-n cer care străluce
Ca o doamnă printre stele,
Purtând gândurile mele.
Tu crăiasă, Lună dragă
Îmi știi dragostea întreagă,
M-ai văzut în lungi plimbări
Pe a nopților cărări
Cu-a mea mândră drăgăstoasă
Subțirică și frumoasă.
A plecat de lângă mine,
Departe prin țări străine
Să-și cate norocu-n lume
Iar eu nu-i mai știu de nume.
Tu crăiaso, Lună dalbă
Spune-i că-i precum o salbă
Pentru mine, pentru noi,
Și să vină înapoi.
Dragostea să ne unească,
Copilașul să ne crească,
Iar când el va fi mai mare
Îl vom scoate la plimbare
Pe cărări de noapte bună,
Ca să-l vezi tu dragă Lună
Rodul dragostei cunună
Nășit sub un clar de Lună.

Noapte bună !...

Comentarii

  1. Foarte frumos spus! Vă transmit aprecierile mele pentru acest frumos omagiu adus martorului tăcut al frumoaselor nopți!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragalasa poezie , tandra si dulce.O balada de simensiuni mai mici . Foarte frumoasa muzicalitatea versurilor, mesajul e cursiv, transmite. Te felicit, Nelu! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Noapte bună, frumos sună !
    Poezia e cunună, nopților cu Lună plină !
    Felicitări pentru versuri, Nelu !

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...

Postări populare de pe acest blog