Melancolie

Melancolie, dulce agonie, tu mă cuprinzi în brațele-ți ades...
Tu poți să fii o simfonie, sau un vacarm de ne-nțeles.
Rememorez adesea timpul, când fericit copil eram,
Și-mi amintesc cum băteam câmpul, cărările ce le știam,
Din codrul verde, drag prieten, cu alți copii le străbăteam.
Îmi amintesc azi vag căsuța, în care am copilărit,
Pe mama-n prag, dar și măsuța, pe care scrisu-am buchisit.
Văd școala și apoi liceul, cu dascălii și-ai mei colegi,
Fiorul dragostei întâiul, ce cauți să îl înțelegi.
Revăd trecuta tinerețe, cu nebunii și împliniri,
Ce-au avut rostul să mă-nvețe, valoarea sincerei iubiri.
Cu tâmplele-argintii, știu bine, valoarea ei neprețuită,
De-aceea cea de lângă mine, va fi mereu, mereu iubită.
Melancolie, dulce agonie, mă rup acum din mreaja ta,
Mi-ai dat clipe de reverie,  de-aceea nu te pot uita.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...

Postări populare de pe acest blog