Parodie după ”Festina lente” de Ionuț Caragea

      Festina lente                      Parodie
                              de Ionuț Caragea                                                           de Nelu Preda
Năucitoare clipe, poeme indecente                                        Năucitoare halbe, poeme suculente
aceasta este viața, un vis, festina lente                                 Aceasta este viața când bei, festina lente
calvarul cu cocoașă, copite de argint                                  Cămila cu cocoașă, copite de argint 
cu fiecare vorbă încerc să nu vă mint                                  Cu fiecare vorbă, încerc frumos să mint
cu fiecare scrâșnet un gând se domolește                           Cu fiecare scrâșnet un gând bolborosește
în fiecare faptă o moarte mă păzește                                   În fiecare șarjă o moarte mă pândește
aceasta este viața, un vis : memento mori                          Aceasta este piața, un risc : memento mori
adu-mi mereu aminte, pleca-vor călătorii                         Adu-mi mereu aminte, când pleacă negustorii
la margine de cale, doi oameni se iubesc                          La margine de cale, doi oameni se sfădesc
privindu-i cu tristețe și eu îmbătânesc                               Privindu-i cu tristețe, mă duc și-i dojenesc 
nu-mi place vinul ăsta cu gust de scorțișoară                   Nu-mi place vinul ăsta cu gust de apă chioară  
nu-mi place nici izbânda pe calea cea ușoară                  Nu-mi place nici izbânda pe calea rea, penală
aceasta este viața : de gustibus; nu-țí place?                   Aceasta este piața : de gustibus ; nu-ți place?
trăiește altă viață sub altă carapace !                               Găsește altă piață cu altfel de mijloace!
și crucea, ce e crucea și ce poteci arată?                          Carafa, ce-i carafa și ce poteci arată?
poteca spre vecie și cea spre niciodată?                           Poteca spre beție, spre o beție lată?
și corpul, care corp se va arde-n crematoriu                    Și corpul, care corp adoarme tranzitoriu
și lumea, care lume trăiește-n purgatoriu?                     Și lumea, care lume trăiește-ambulatoriu?
aceasta este lumea, un veni, vedi, vici                               Aceasta este piața, un veni, vedi, vici
o scurtă nebunie cu dragoste și vicii                                 Un mare amalgam de bunuri și servicii
tu scrie, lasă joaca, poeme indecente                               Tu scrie cât mai bahic, poeme suculente
aceasta este viața, un vis : festina lente                           Aceasta este viața când bei : festina lente.

Un comentariu:

  1. Politicienii ar trebui sa apara la TV dupa chiolhanuri, ca sa spuna si ei adevarul. In vino veritas. :)))

    RăspundețiȘtergere