Ploaie de toamnă

               de Nelu Preda

Din norii tulburi picurii se cern, pe-al codrului frunziș gălbui și tern,

De parcă timp-ar sta în loc etern, băltoace ici și colo se aștern.

Mi-e sufletul pustiu și dureros, de stat îmi intră os în os,

Iar timpul bancher nemilos, puțina sănătate mi-a și ros.

Stau la fereastră și mă uit afară, la ploaia deasă care curge sfară,

Văd trecătorii ce grăbiți coboară, apoi febrili umbrela-și desfășoară.

Văd maidanezii uzi și zgribuliți, de-atâtea toamne tot nu sunt căliți,

Nici nu mai latră aiuriți, doar schiaună ușor neauziți.

Stau vrăbiuțe pe sub streșini, sau pitulate după cetini,

Stau vulpile ascunse-n vizuini, nu mai au chef să plece la găini.

Toată natura-i ”înghețată”, de ploaia asta sincopată,

Beau un pahar de vișinată și termin poezia toată.

Mă culc s-adorm - sper să visez la tropice cum navighez,

Ploaia să n-o mai sesisez, doar samba să o exersez.