Clipe

                                   de Nelu Preda

Alerte sau prelungi, trec clipele în viață,
Te-ntrebi unde-o s-ajungi, legat de-un fir de ață.
Sublime sau anoste, pot ele să ne fie,
Destine pot să coste, dar nimeni să nu știe.
Clipe de dor, clipe de jale, putem avea adeseori,
Dar șansele ne sunt egale, să devenim învingători!
Clipe în care biruința, ne-mbată și putem greși,
Sau clipe-n care stăruința, ne-ajută în a reuși.
Clipe în care inspirați, sublimul îl putem atinge,
Dar și-altele când disperați, cădera n-o putem învinge.
Clipe de dragoste în care, în celălalt te poți topi,
Când sufletul nu are stare, cu-al celuilalt s-ar contopi.
Clipă de clipă trece viața, parcă mai ieri eram copii,
Nu vrem, dar se scurtează ața, iar tâmplele ni-s colilii.
Și clipele nu știm când zboară, timpul am vrea să stea în loc,
Tineri am fost odinioară, dar timpul are-al lui soroc...
Privim cu dragoste nepoții, prin ei și timpul l-om învinge,
Moartea nu ne mai dă emoții, vom fi eterni când ne va stinge!

2 comentarii:

  1. "Viața este ca o legendă: nu contează dacă e lungă, ci să fie bine povestită."
    - Seneca -
    .....o legenda transpusa in versuri, cu mult realism, cu sensibilitate, nostalgie si la final, impacare. Acestea sunt ,,Clipele,, lui Nelu Preda. Frumoasa poezie.

    RăspundețiȘtergere