Încotro?

                              de Nelu Preda

Ne înmulțim frenetic, prăpastii se-adâncesc,
Unii rabdă de foame, iar alții huzuresc.
Sutime din mulțime, deține bogăția,
Iar restu-umanității împarte sărăcia.

Avide, corporații, ne otrăvesc pământul,
Pentru-a avea recolte cât nu cuprinde gândul
Tot ce mâncăm e chimic sau ieftin surogat,
Cu sănătatea noastră, dăm bir la cel bogat.

Planeta-i infestată, de sute de reziduuri,
Păduri sunt decimate, nimeni nu-și face gânduri,
Ce-or respira copiii, nepoții noștri oare
Și alte generații din lumea viitoare?

Și peste toate-acestea, mai vine și Jihadul
Cu-atâtea atentate ce aduseră iadul;
Religia-i sublimă când este umanistă:
Dar Doamne, încotro, cu toată-această listă?

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...

Postări populare de pe acest blog