Strănută, păpădia!

                      de Nelu Preda


A fost odat’ un tăureci la fel ca orișicare,
Hălăduind peste imaș, păscând cu nepăsare
Sub soarele strălucitor și dătător de viață,
I se-arătă un bulgarăș pe lujer de verdeață.
El curios adulmecă acea minunăție
Și se-ntrebă în mintea lui: oare ce va să fie?
Parcă mâncare nu ar fi, nici vreo viețuitoare -
Strănută, păpădia-atunci a și-nceput să zboare
În mii de umbreluțe ce, au năpădit imașul,
Cu dansul lor unduitor uimiră tăurașul.
Porni atunci entuziast și orice păpădie,
O strănută și-i risipi semințele-i o mie.
Într-un târziu, a ostenit cu joaca asta nouă
Se-ntoarse la saivan, și-apoi a început să plouă.
O lună mai târziu văzu imașul năpădit
De zeci de mii de bulgărași și a rămas vrăjit.
A înțeles că-n joacă lui a semănat cu viață
Imașul coliliu acum în zori de dimineață.
La fel și noi, ce ”semănăm” în glumă sau în joacă,
Vom și culege negreșit chiar dacă n-o să placă.
Căci tăureciu'-avu noroc – n-a semănat cu spini,
Ci cu semințe de verdeață imașul din vecini.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...

Postări populare de pe acest blog