Poți?

                           
 de Nelu Preda

Poți mângâia o lacrimă, poți săruta un vis?
Și poți iubi cu patimă fără vreun compromis?
Răspunsu-l știi dar nu mi-l spui căci n-ar mai fi mister
Oricum, ca tine altul nu-i și nu vreau să disper

Că n-o să-mi mângâi lacrima izvor de fericire
Și n-o să-mi stâmperi patima care mă ține-n fire.
M-oi săruta ca pe-al tău vis de-alean și contopire
Și îmi vei șterge (știu precis) lacrima de iubire.

Poți mângâia o lacrimă, poți săruta un vis?
Iubirea mea va fi atunci fără de compromis!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...

Postări populare de pe acest blog