Iarna

                   de Nelu Preda


Toamna s-a retras grăbită de pe-ntinsul boreal
Iar pădurea zgribulită e gătită ireal:
Peruzele și ciubuce scânteiază rece-n soare
Pe copacii care-așteaptă zilele de grea ninsoare.

Și-ntr-o zi, pe negândite, a-nceput să fulguie
Să aștearnă un brocart unde să se zbenguie
Toți copii-înbujorați, fac la oameni de zăpadă,
Trag de sănii cu de-a rândul, frigul nu par să îl vadă.

Clinchete de clopoței se aud în sat pe uliți
Însoțite de căței care latră asmuțiți,
Sănii mici trase de cai printre albele troiene
Și din coșuri de căsuțe ies fuioarele alene.

Pe la streșini stau ”trofee” de la Ghiță cel defunct
Care-a cunoscut cuțitul și nu a avut instinct
Să își părăsească țarcul astfel viața să și-o cruțe:
A ajuns cârnăți și șuncă afumate-n cămăruțe.

Iz de cozonaci cu nucă și vin fiert cu scorțișoară
Cetină de brad și pruncii care liniștit coboară
Să ureze doar de bine la cinstiții gospodari,
Care-i omenesc cu mere și plăcinte de-ale mari.

Asta-i iarna la români, ce din neam în neam se știe:
De Crăciun tot omu-i bun chiar de este-n sărăcie
Din puținu-i dăruiește la cel care-i mai sărac:
Dar din dar se face Raiul și pocnește încă-un drac.

Comentarii

  1. Cititi-o cu atentie si apoi comenta-ti....mie imi place asa ca o distribui mai departe

    RăspundețiȘtergere
  2. Gata. Moşul e aici. L-ai chemat cu versurile tale. Foarte frumos ai oglindit prin versuri, ce înseamnă această sărbătoare magică la români. O aşteptăm cu nerăbdare, alături de poezia ta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Faine versuri! Poate poezia cheama iarna si la noi ca in prezent e un fel de toamna-iarna-primavara. :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Tare mult imi place :) Atmosfera de iarna si de sarbatori este surprinsa perfect.
    Iar finalul e superb! Am citit cu incantare :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Frumoase versuri multumim,sa aveti sarbatori fericite//La multi ani//

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...

Postări populare de pe acest blog