Postări

Se afișează postări din 2016

Pas la pas...

Imagine
Pas la pas, pășim în viață, Drumul este presărat Cu deșert dar și verdeață, Binefaceri sau păcat. Pas la pas, le ducem toate, Cu iubire și efort – Să le-nvingem, da, se poate ; Dragostea ne e resort. Pas la pas, cu demnitate, Și iubire noi pășim – Chiar de-avem intimitate, Toate le împărtășim Cu prieteni buni, de-o viață, Care nu ne-au părăsit, La-ncercări făcut-au față Și ne-au întovărășit. Lor le mulțumim acum, Că ne sunt aproape, Pas la pas, pe-același drum, Chiar de-s și hârtoape!

Ești o minune...

Imagine
Ești o minune-n viața mea, Ai apărut când nu speram – Blândă, cu ochi de peruzea, Mirat de tine eu eram, Căci mi-ai părut de neatins, Distinsă, demnă, sfidătoare – Timiditatea mi-am învins – Ți-am adresat o întrebare; Am discutat și ne-am plăcut, Sunt sigur, n-a fost întâmplare – Destinul asta a făcut – Aproape inima mă doare De bucurie și-mplinire, C-am reușit să te cunosc – Mi-am dat acuma întâlnire Cu tine și miroși a mosc. Ești o minune, știi și tu, Sunt fericit să te iubesc – Și asta-mi umple sufletu ’, Ce pot să mai nădăjduiesc?!

Lințoliu

Imagine
Peste suflet simt ca un lințoliu, Se răsfiră frunzele în vânt – Se depun ușor pe Capitoliu, Singura scăpare-i în mormânt. Toată viața este  o fantasmă, Goi ne naștem, goi plecăm din ea – Hai să punem de o cataplasmă, S-o mai îndulcim cât s-o putea. Peste suflet simt ca un lințoliu, Nu-mi mai pasă, fie ce o vrea – Doar Iisus mai are-n portofoliu Drumul către izbăvirea mea.

Bate vântul...

Imagine
Bate vântul tare-afară, inima mi-o înfioară, Dar ușor se face seară, viforul se mai coboară – Te aștept cu nerăbdare – ești frumoasă ca floare, Și nu este o-ntâmplare – părul tău e ca o boare Trupul svelt de balerină, pielea rumenă, velină, Ochi rotunzi fără de vină – mă pătrund de mă leșină. Te așezi în poala mea – ai parfum de micșunea, La fereastră-i o perdea – te ascunzi pe după ea. Vântul bate tare-afară, dragostea spre noi coboară, Ne-nvăluie ca o sfară – cu miros de lăcrimioară. Te iubesc și mă iubești, înger pentru mine ești – Bate vântul ca-n povești, te-ai ascuns; mă păcălești?

Poetul

Imagine
Poetul se transpune în cel ce îl citește Și după-mprejurare e tânăr ori copil, Bătrân, - orice ființă, el o închipuiește, Și-n versul lui găsești asta în mod subtil. Nu, nu e fantezie lumina din cuvinte, E sentimentul sincer și nu e vânt hoinar, Poetul scrie viața, iar viața nu te minte, Iar cine-l înțelege, are un pic de har! Mi-e versul un refugiu, un loc pentru odihnă, Un ram ce înfrunzește în primăvara vieții – În scris găsesc alinul și-un sentiment de tihnă, Din miezul nopți-adânc spre geana dimineții. Mi-e versul alinare, fântână răcoroasă – Pe arșița din suflet cu el eu mă adap, Răsar și sentimente – recolta e mănoasă, Și-atunci entuziast, spre alte versuri sap! Vin cititori să bea din slova vaporoasă, Pe care eu am scris-o cu sârg și dăruire – Acesta-s eu, poetul și dacă nu-s acasă, Să m-așteptați să vin, – vă dau și găzduire!

”Iubesc piața” - parodie după ”Iubesc viața” de Ovidiu Băjan

    Iubesc viața                                     Iubesc piața      de Ovidiu Băjan                                                                         de Nelu Preda când viață spui ai şi rostit iubire                                  Când piață spui, nu-i loc pentru iubire, şi-n gând ți-ai amintit de Creator                                În piață capitalu-i  creator un fir de iarbă este o psaltire                                          Și-i regula de piață o psaltire – şi Evanghelii păsările-n zbor                                         Talantul să-l dublez, căci altfel zbor. când viață spui ai zis reînviere                                     Un credit este o reînviere,   şi lăcrimezi iubirea lui Iisus                                          A unui faliment precum Iisus în piept lumina veşnică îți cere                                    Dă viață mortului și-apoi îi cere, să te înalți jertfindu-te mai sus                                    Dobândă în credi

Criticilor mei

Imagine
Intrai în ”lumea” poeziei, Am fost primit ca azilant – Să dau frâu liber fanteziei Nu e ușor, e chiar frustrant. Pe site-uri sunt ”bisericuțe” – Se gratulează reciproc, Se dau pe versuri ”în bărcuțe”, Ca nou venit nu prea ai loc; Să n-ai vreo virgulă greșită, Facile îți sunt rimele, Limbajul nu e de elită – Ce mai, sunt ca enzimele! Te descompun cu nonșalanță, Se pare c-asta-i hrana lor În viața fără de substanță Ce-o au, de-a lungul zilelor Găsesc un debușeu frustrării, Și critică orice ad-hoc, Nu văd de valuri spuma mării, Sunt indivizi fără noroc. Dar nu-i nimic am blogul propriu, Unde-mi sunt critici cititorii Adio deci, mi-e prea impropriu Contactul des cu detractorii.

Să antamăm

Imagine
Iubito, s-antamăm un meeting, Extrapolându-ne iubirea, În Herăstrău să facem surfing, Să ne ”lovească” fericirea! Apoi să mergem la shaorma La un fastfood apropiat – Să nu ni se mai știe urma Incognito m-am echipat. Să-ți iei și tu în cap perucă, Și o pereche de-ochelari, Azi am un mare dor de ducă Și-n buzunar câțiva dolari. Vom merge-n mall la cafeluță, Apoi îți iau ceva frumos; Poți să-ți alegi ce vrei drăguță, Azi sunt cu tine generos. Pe seară-o să mergem la tine – La mine încă zugrăvesc, Ne facem duș, ne simțim bine, Apoi am să te părăsesc – Mă cheamă slujba, sunt de noapte – Ne-om revedea în dimineață, Cu-mbrățișări, săruturi, șoapte, Iubito, asta numesc viață! Și de vei vrea și altă dată Ceva drăguț să antamăm, Eu am să îți răspund îndată Căci e păcat să amânăm!

”Azi tu...” - parodie după ”Azi nu...” de Camelia Ardelean

          Azi nu...                                                       Azi tu...                  de  Camelia Ardelean                                                                       de Nelu Preda Azi nu mai sorb din veșteda fântână                         Azi tu s-aduci găleata cu apă din fântână, Cu umbre vii și existențe mate,                                 Să cureți și la geamuri că deveniră mate ; Ci sap în mine după nestemate,                                Să vezi că gospodinele sunt niște nestemate  Plivesc de scame soarta cea păgână.                         Și nu pot fi tratată de parcă-aș fi păgână! Azi nu mai stau pe margine de gânduri,                  Azi tu să cureți baia, fără să stai pe gânduri, Sub felinare mute de-așteptare,                               M-am săturat acasă să stau în așteptare, Ci, hăcuind himerele avare,                                     M-am săturat să-ți vânturi pornirile avare – Reasamblez lumina pe sub scându

Tusea și junghiul

Imagine
Când Dumnezeu creă această lume, Văzu că totul este prea perfect ; Hai să dăm omului și-o imperfecțiune – Și îi dădu să aibă tusea-n piept. O fi de-ajuns? -  își zise Cel de Sus Mai mult de-atâta nu se poate Să ducă omul?...Ce-ar mai fi de dus?... Și îi dădu un junghi în spate! De-atunci, oriunde se-ntovărășesc Și unde este tusea e și-un junghi – Pereche de-o potrivă-alcătuiesc, Precum sunt laturile în dreptunghi. La fel și-n viață – mii de caractere, Ce își găsesc pereche negreșit – Cum se-nțeleg? – acestea sunt mistere ; Protagoniștii doar le-au însușit!

Eu nu...

Imagine
Eu nu scriu versuri pentru nemurire, Căci tot ce e sub soare-i muritor – Vreau să transmit vigoare și trăire Prin vers, spre cel ce-mi este cititor. Eu nu doresc nici laude, nici lauri, Succesul este-atât de trecător – Îmi e de-ajuns să fiu citit pe site-uri – Trăiesc, momentul nu-i întâmplător. Eu nu-s poet, sunt versificator, Metafora-i străină pentru mine – Eu spun povești în versuri, curgător, Citește deci cu-ncredere, străine!

Vis de toamnă

Imagine
E toamnă și visez că ești înveșmântată-n frunze ruginii, Asemeni parcului în care ne plimbăm ades fiind copii – Obrazul tău e-mbujorat de frigul aspru-al dimineții, Iar tu dispari în mantia atât de nebuloasă-a ceții. Te caut fără spor în aburul lăptos al negurei lăsate, Și-mi vin în minte gânduri negre, sumbre, disperate; Ești tu, nu ești, ai fost, n-ai fost, vei fi cu mine iar, Sau străduința mea să te găsesc rămâne în zadar? Dar brusc, aud cum vântul șuieră prin crengi, strident, Realizez că am dormit și am visat – e-atât de evident – Te văd în stânga mea dormind precum un înger rătăcit ; E toamnă-afară, trec cocorii și sunt atât de fericit!

Mai dă-mi...

Imagine
Mai dă-mi înc-o speranță că te voi revedea; Cu toată nerăbdarea, te voi întâmpina  - Chiar dacă viitorul nu îl poți prevedea, Nu-mi omorî speranța, nu o poți ruina! Mai dă-mi o-mbrățișare când ne vom întâlni, Adu-ți aminte ziua când noi ne-am cunoscut – Și poate sentimentul cel nou va cumpăni, Sau poate că iubirea în tine-a renăscut Și vei fi iar aceea ce m-a iubit intens, Înțelegând iubirea ce-ți port cu stoicism, Că are plinătate și sentimentu-i dens – Nu poate fi privit deloc cu scepticism! Mai dă-mi deci iară șansa să te recuceresc, Și n-o să ai regrete, cuvântul meu e gaj – Să am din nou în preajmă surâsu-ți îngeresc, Și voi avea putere și voi avea curaj!

”Infinitul din sarma” - parodie după ”Infinitul din ore” de Aurel Petre

Infinitul din sarma          de Nelu Preda   Mai gust din moare* – infinitul de gust îl regăsesc mereu Și pun din ea peste sarmale – sarmale care fierb în greu... Și-mi frec cu mulțumire pumnii, chiar dacă-aproape înghețau, Afară lângă pirostria din care aburi se-nălțau,  Iară ceaunul fierbe-ntr-una ascuns cumva de umbra mea,  Și simt aroma de sarmale prezentă în suflarea ta,  Iară când zeama scade iute, de fierbere, sunt în impas  Și completez  rapid cu moarea  care în oală mi-a rămas.  Norocul este că afară e timp frumos și e senin –  Sarmalele de bunăseamă deopotrivă le iubim ;  Experiență culinară am câștigat treaptă cu treaptă, Gătitu-afară, în natură, deschide înc-o nouă poartă Chiar de vom degusta sarmale privind la steaua călătoare,  Din foișor, la masa-ntinsă cu feluri multe și petale                          De flori de toamnă  parfumate, vom mesteca și va fi timpul,  Să degustăm și-o Busuiocă  în care să găsim alintul.           

”Alcoolismul” - parodie după ”Veni-va sărbătoare” de Gina Zaharia

Veni-va sărbătoare                              Alcoolismul        de Gina Zaharia                                                                  de Nelu Preda E ceață  la fereastră, și parcă a-mpânzit                                De-o vreme alcoolismul  pământul a-mpânzit Tot cerul meu de astăzi. Furtuna s-a trezit,                          Și-n urbea noastră, iată, e opt – nu s-a trezit Și și-a adus aminte cum că demult, pe mare,                       Nici unul dintre-aceia ce-aveau o poftă mare,                   Cu valuri uriașe ar fi făcut prinsoare,                                      Și au băut aseară și au făcut prinsoare, Că va pândi corăbii pornite de cu zori                                    C-or înghiți carmolul până târziu în zori Să plimbe înspre mâine un continent de flori,                     Și-și vor găsi culcușul pe stratul  fără flori.     Și le va smulge crezul. Așa îi e menirea,                                 Sunt niște specimene – asta