Mama

În chinuri grele m-a născut,
M-a alăptat și m-a crescut,
Condeiu-n mână mi l-a pus
La școală când m-am dus.

Iubire caldă cum mi-a dat,
Eu nicăieri n-am mai aflat,
Căci toate mamele ne sunt
Ca niște zâne pe pământ.

Trecut-au anii dar și-acum,
Sunt tot același - nu știu cum,
În fața ei sunt tot fecior
Și de povețe-ascultător.

Dar ea, o văd, a-ncărunțit,
Iar ochii ei abia mijit
Mai văd, se mișcă chinuit;
Ce nu aș da să văd c-a-ntinerit.

S-a stins discret cum a trăit,
Când se crăpa de răsărit,
Cu toți copiii căpătâi
Ca o prințesă, cea dintâi.

Din cer de unde te-odihnești,
Tu mamă să-mi mai spui povești
Atunci când îmi apari în vis
Blândă, în verde paradis.

Comentarii

  1. Sfasietoare , draga Nelu ...Mamele ne vegheaza si din ceruri!
    Cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  2. ,Prin versurile acestei poezii, ai evidentiat foarte sugestiv ideea, ca mama este fiinta care poate lua locul oricui, dar nu poate fi inlocuita de nimeni. Nici atunci, cand este acolo sus, printre stele. Tristetea finalului, tu o imbraci cu multa dragoste, respect, consideratie pentru cea mai scumpa fiinta de pe lume - MAMA. Felicitari, Nelu. ,,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc Tina, pentru lectură și commentul elaborat pe care l-ai lăsat!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...

Postări populare de pe acest blog