”Amintiri nevolnice” - Parodie după ”Amintiri statornice” de Camelia Ardelean

Amintiri statornice                   Amintiri nevolnice
   de Camelia Ardelean                                                       de Nelu Preda
Te-aș alunga din amintirea mea,                   Te-aș alunga din debaraua mea
Cum toamna grea alungă, fără milă,           Și din apartament, fără de milă,
O ultimă scânteie infantilă,                             Căci ai o minte slabă, infantilă,
Restantă pe un cer de alagea.                         Țesută ca un văl de alagea.
  
Tivită e distanța dintre noi                             Infimă e distanța dintre noi,                         Cu lacrimi reci, pierdute prin cuvinte.         Enormă-i cantitatea de cuvinte,
Se sparg pe caldarâm vechi jurăminte,       Ți-am ascultat atâtea jurăminte,
Răsună sec minutele din ploi.                        Păcatele nu-ți spală mii de ploi.
  
Privesc în gol prin zidul de tăceri                  Privesc uimită zidul de tăceri,
Și simt acut blestemul amânării                    Facturi ce sunt supuse amânării,
Cum cade pe cortina delăsării,                      Ești exemplarul cras al delăsării,
Furându-mi timp din clipele de ieri.            Furându-mi timp, și bani, și primăveri.
  
Un foileton de lacrimi s-a sfârșit,                  Un foileton de ceartă s-a sfârșit,
Începe unul nou – singurătatea.                    Mă faci ca să aleg străinătatea,
Mă strâng în brațe umbre din cetatea         De ciudă, azi, îmi părăsesc cetatea,
Aceluiași scenariu obosit.                                Cu tine să trăiesc am obosit.
  
Adorm discret cu chipul tău în gând,             Adorm cu greu, avându-te în gând,
Simt urletul cu glas de neființă                        Ești cea mai detestabilă ființă,
Din mintea-mi răvășită de dorință,               Să nu te întâlnesc e-a mea dorință,
Sub lujerul iubirii tremurând.                         Adorm târziu în noapte, tremurând.
  
Și molipsită de făptura ta,                                 Și speriată de făptura ta,
Mă zbat absurd sub nori de neputință,          Să te iubesc îmi e cu neputință,
Sfârșesc damnată, fără de voință,                  Azi bag divorț, sunt plină de voință,
Să mă sfărâme-a patimii ghiulea.                  Căci mariaju-a devenit ghiulea.

3 comentarii:

  1. Adevarul e ca ghiuleaua e foarte grea uneori! :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Parodie. Dar, versul tău expune vehement adevărul ideii, Nelu. Interesant.

    RăspundețiȘtergere