”Suntem doar cerșetori” - parodie după ”Statui de visători” de Camelia Ardelean

Statui de visători                 Suntem doar cerșetori
    de Camelia Ardelean                                         de Nelu Preda
Statui de visători, sculptate-n lut,                  Suntem doar cerșetori cu mâini de lut,
Iubirea ne insuflă zilnic viață,                         Cerșitul ne e unic mod de viață,
Pe-o pistă scufundată-n absolut –                 Pe zi profitul nostru absolut --
O destinație ascunsă-n ceață.                        O nebuloasă pentru-ANAF-u’-n ceață.

Marionete triste, fără sfori,                              În zdrențe largi legate doar în sfori,
Ne-nghesuim pe scena în ruină.                    Tot corpul nostru pare o ruină,
Doar dragostea ne umple de candori,           Stârnim în trecătoare doar candori,    
Când nu e înecată în rășină.                           La cimitir, mirosul de rășină

La poarta nemuririi facem sluj,                      Ne face pentru-n ban să stăm în sluj,
Dar timpul ne-a postat pe coji de nucă.        Pentru-o colivă ce-i cu miez de nucă.
Lucrăm în Timișoara, stăm în Cluj,               Cerșim în Timișoara, dar și-n Cluj,
Sfidând și soarta noastră hăbăucă.              Sfidând Poliția ce-i hăbăucă.

Ne spunem cât de bine mai trăim:               De-ar ști creștinii traiul ce-l trăim:
Avem vacanțe-avem și libertate!                  Nu tu program, deplină libertate!
Însă cu toate-acestea ne simțim                  Bani mulți, povara nu o mai simțim,
Un șir de morți, într-o maternitate.              Copii avem cât o maternitate.

Statui de visători..., ce minunat!                  Suntem doar cerșetori..., ce minunat!
E-o artă, azi, să te menții pe gheață.           Trăim intens ca un patinator pe gheață,
În ringul existenței, demodat,                      Chiar dacă jobul pare demodat,
Ne toarcem firul sumbru, de paiață...         O viață-avem și nu e de paiață...

Comentarii

  1. Romania e cea mai bogata tara, de 2000 de ani se fura si tot a mai ramas ceva. Cersetorii sunt mai bogati decat multi salariati. :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa este Cristi, ai înțeles perfect mesajul parodiei! Mulțumesc pentru lectură!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...

Postări populare de pe acest blog