Cad stelele...

Cad stelele în noapte, iar gândurile mele
Îmi amintesc de șoapte și doruri multe, grele,
Și 
luna ca un pașnic durerii mele martor,
Pe bolta unde veșnic cu-al stelelor sobor,

Străluce și nu-i pasă de-a mea durere surdă,
Nu-i nimenea acasă, nu are ci-n s-audă
Al meu oftat sau poate cum singur îmi vorbesc,
Fiind în singurătate, doar liniștea-mi doresc.

Iar tu, în depărtare privești aceleași stele,
Și luna la culoare este la fel cu ele,
Cerul e ca și smoala, iar liniștea opacă;
Vezi, ție îndoiala a început să-ți placă

Și a distrus cu timpul tot ce-a fost între noi,
De vină-i anotimpul, sau starea de război
Ce-a fost instaurată în cuplul nostru oare?
Să fii tu vinovată?...Vezi dragostea cum moare?!

Nu, nu ești vinovată doar tu, a mea iubită,
E vina împărțită și asta mă irită
Căci visele țesute de noi cu amăgire
Au fost atâtea sute, și toate de iubire,

Iar stelele ce cad acum în depărtare,
Și orizontu-l rad, nu sunt o întâmplare...
Vor să ne amintească iubirea noastră mare
Și să pecetluiască în noapte o-mpăcare.

2 comentarii: