La pas...

La pas domol mărșăluiesc,
Pe drumul vieții solitar,
Sunt sigur azi că te iubesc -
Nu îndrăznesc să sper măcar

Că ai putea și tu cândva,
Să mă iubești măcar un pic
Și nu m-ar crede cineva,
Cât par de ne-nsemnat și mic

Fără de tine și-al tău glas,
Ce mă-nfioară când șoptești
Cuvintele de bun rămas,
Când spui c-ai să mă părăsești.

La pas domol merg și acum,
Chiar dacă tu m-ai părăsit
În viață-mi caut un alt drum,
Căci soarele a răsărit,

Și pasul meu domol dar ferm,
În căutarea fericirii
Va poposi pe un alt țărm,
Al mării-albastre a iubirii.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...

Postări populare de pe acest blog