Nu-mi vine să mai scriu...

Nu-mi vine să mai scriu – parc-aș urla la lună,

Nu pot schimba cu versul o lume prea nebună –

Credeam că doar frumosul aduce bunătate,

Dar mulți aduc urâtul cu-așa seninătate

Că te întrebi cum oare pământul îi susține,

Și ce resort ascuns urâtul îl deține

Încât se răspândește ca ciuma, epidemic,

Iar binele cu greu, de parcă e endemic?

Atâta urâciune cuprinde lumea noastră,

Și națiuni întregi au soartă prea sihastră –

E foamete în lume, dar și obezitate,

O, Doamne, unde ești ca să le vezi pe toate?!

Nu-mi vine să mai scriu, decât dac-aș putea,

Cu versul să alint, să schimb lumea cea rea,

Iar rănile-oblojite de-un vers ce-i clăditor,

În suflet ca și-n trup va fi vindecător.