Zborul către stele

S-a mai închis o ultimă cortină,
Iar un titan al scenei s-a sfârșit;
Maestre, vârsta-a fost de vină
Căci sufletul ți-a fost desăvârșit.

Ne-ai dăruit atâtea nestemate
Pe scena ce-ai slujit-o-atâția ani,
Realizări atât de însemnate,
Alăturea de alți colegi titani.

Un gol imens tu ai lăsat pe scenă,
Și-n inima întregului popor 
Ce te-a iubit cu-o dragoste perenă
De arta ta, tu, exemplar actor.

Cu modestia ta proverbială,
Ai fost exemplu viu pentru colegi,
Ai fost pe scenă până la finală,
În cer acum la ”monștrii sacri” mergi.

O lacrimă azi vărs doar pentru tine,
Și-n suflet port doar chipul tău;
Știu c-ai făcut în viață numai bine,
Și mergi în Rai fără păreri de rău.

Îți spun acum adio  cu sfială,
Să-ți fie zborul către stele lin,
Să nu ai grijă sau vreo îndoială –
Te vom păstra în inimi viu, deplin!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...

Postări populare de pe acest blog