Când soarele răsare

Chiar de ești trist târziu în noapte,

Cu gânduri ca șuvoiul grele, negre,

Și-auzi nevrând nespuse șoapte,

Dar toate mințile-s integre,

Veni-va dimineața cu zorii luminoși,

Când soarele răsare în raze de lumină,

Iar gândurile negre rămân la păcătoși,

Iar tu, suflet curat, ca mierea de albină

O să-ți găsești odihna, aleanul va pleca,

Și optimismul sigur de tot te-o cuceri

Când soarele răsare, lumina-ți va seca

Tot pesimismul nopții și n-oi mai suferi.

Te-i așeza la masă, condeiul îl vei lua,

Și versuri minunate pe coală vei așterne,

Și orice supărare în vers o vei dilua,

Schimbând-o în mesaje sublime și fraterne.

Când soarele răsare, vei fi alt om mai bun,

Fiindcă a lui lumină îți va pătrunde-n suflet,

Iar versul ce-l vei scrie – al omenirii bun,

Va face să devii pentru condei atlet.