Iubito...

Iubito, când privirea ni s-a intersectat,
Cred că Dumnezeirea ne-a binecuvântat –
Tot răul și mâhnirea s-au risipit subit,
Când chipul tău feeric, eu l-am descoperit.

Pluteam ușor ca vântul, cu inima bătând,
Să îți descopăr casa, să te mai văd curând,
Iar tu ca o felină cu mersu-ți grațios,
Mergeai ușor ’nainte-mi, iar eu priveam sfios.

La jumătatea străzii, tu te-ai întors subit,
Iar eu timid ca mânzul, pe loc am înlemnit –
Tu mi-ai zâmbit șăgalnic, cu vocea cristalină
M-ai întrebat alene: cunoașteți vreo vecină?

Nu v-am văzut în zonă, dar sunteți cunoscut –
Și-așa din vorbă-n vorbă, idila a-nceput.
Și-acum când trecem strada prin locul potrivit ,
Îmi spui cu bucurie: ”Aici ne-am întâlnit!”

Trecut-au anii-clipe, și toți cu fericire,
Alăturea de tine -  fântână de iubire;
Iubita mea știi bine ce mult eu te iubesc,
Și numai lângă tine vreau să îmbătrânesc!

Și-apoi inevitabil, când moartea ne-o scinda,
Acel rămas în viață cu flori s-o perinda
Să-aprindă o lumină la locul cel de veci,
Și pân’ la revedere, să verse lacrimi seci.

2 comentarii: