Iubito...

Iubito, când privirea ni s-a intersectat,

Cred că Dumnezeirea ne-a binecuvântat –

Tot răul și mâhnirea s-au risipit subit,

Când chipul tău feeric, eu l-am descoperit.

Pluteam ușor ca vântul, cu inima bătând,

Să îți descopăr casa, să te mai văd curând,

Iar tu ca o felină cu mersu-ți grațios,

Mergeai ușor ’nainte-mi, iar eu priveam sfios.

La jumătatea străzii, tu te-ai întors subit,

Iar eu timid ca mânzul, pe loc am înlemnit –

Tu mi-ai zâmbit șăgalnic, cu vocea cristalină

M-ai întrebat alene: cunoașteți vreo vecină?

Nu v-am văzut în zonă, dar sunteți cunoscut –

Și-așa din vorbă-n vorbă, idila a-nceput.

Și-acum când trecem strada prin locul potrivit ,

Îmi spui cu bucurie: ”Aici ne-am întâlnit!”

Trecut-au anii-clipe, și toți cu fericire,

Alăturea de tine -  fântână de iubire;

Iubita mea știi bine ce mult eu te iubesc,

Și numai lângă tine vreau să îmbătrânesc!

Și-apoi inevitabil, când moartea ne-o scinda,

Acel rămas în viață cu flori s-o perinda

Să-aprindă o lumină la locul cel de veci,

Și pân’ la revedere, să verse lacrimi seci.