Ești...

Ești visul vieții mele, aievea împlinit,
Ești tot ce-n lumea asta mă face fericit –
N-aș mai putea să caut un plus de fericire
Decât să-mpărtășești cu mine-acea iubire

Clocotitor-ardentă, ce sufletu-mi consumă,
Și schimbă fără voie a inimii cutumă,
Ce-obișnuia să guste melancolia lunii
În nopțile de vară, – azi suntem ca nebunii

Prinși în drăgălășenii, cine mai vede luna,
Când trupurile noastre din două devin una?!...
Când mă săruți cu patos și mă îmbeți de tot
De-al simțurilor clocot în care simt că-înot?

Ești muza, ești iubita, și partenera mea,
Și-aceste versuri ție ți le voi dedica –
Știu, nu-i destul, pe-un soclu tu meriți a te pune,
Dar poate-n nemurire vei fi când se vor spune!

4 comentarii:

  1. Multa sensibilitate, mesaj care mângâie sufletul. Mi-a plăcut mult poezia ta, Nelu. Inspiratie, sentiment? Tu stii, cel mai bine. Felicitari.

    RăspundețiȘtergere