În suflet...

În suflet, toamna lasă urme-adânci,
Tristețea  ruginie-a frunzelor căzute,
Pe munți, pe dealuri, și pe joase lunci
Se răspândesc, de vânt fiind bătute.

Afară-i frig, și ceață, și-nnorat,
Și stă să plouă; pentru-a câta oară?!
Iubito, doar prezența ta m-a bucurat,
Iar inima-ncetat să mă mai doară.

În suflet, simt căldura-ți iubitoare,
Iar chipul diafan m-a fermecat,
Și vocea ta discretă-ncântătore
Cu melodia ei m-a vindecat -

Durerea ce-o sădise anotimpul
M-a părăsit de tot, sunt fericit,
Și poate că-mpreună ar fi timpul
Să fim un cuplu nou statornicit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu