Iubirea!

Sunt munți înalți, însă iubirea i-ntrece-n piscurile sale,
E marea-adâncă dar iubirea e mai adâncă-n profunzimi –
Sunt drumuri lungi însă nici unul nu-i poate sta vreodată-n cale,
Țâșnește chiar de-i îngropată în nesfârșite adâncimi.
 
Iubirea-i corolarul vieții, sublimul rost de-a exista
Este balsamul suferinței, ea ne alină inima –
Îndrăgostiții simt c-au aripi, în față nu le poate sta
Nici sărăcia, nici puterea, nu reușește-ai dezarma.

Iubirea pentru-aproape este, un alt motiv de fericire,
N-ai dușmănii, n-ai apăsare, și nici motive de război,
Suflet ușor și o chemare de-a fi lângă Dumnezeire,
Iar inima-ți tresaltă vesel când ajuți semeni în nevoi.

Căci la-nceput a fost Cuvântul, ce cu iubire a zidit,
Iar noi, urmași, pe tot Pământul, pios, cu zel, l-am ascultat –
Iubirea este clăditoare în tot ce-i viu și-nsuflețit,
La ”chip cioplit” și ”sfinte moaște”, noi nicăieri nu ne-am rugat!

6 comentarii:

  1. Iubirea este peste toti si toate intr-adevar. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa este, Cristi! Merci pentru citire și semn!

      Ștergere
  2. Așa este, Nelu. Nicio iubire nu durează la nesfarsit. Totul moare, ca mai apoi sa se nască din nou, in alta parte, cu alti oameni. Sunt cuvintele lui Eliade. Ideea, universal valabila. Dovadă, versurile tale. Felicitări, Nelu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Tina, pentru citire, apreciere și cuvintele calde și înțelepte!

      Ștergere