Eu nu...

Eu nu scriu versuri pentru nemurire,
Căci tot ce e sub soare-i muritor –
Vreau să transmit vigoare și trăire
Prin vers, spre cel ce-mi este cititor.

Eu nu doresc nici laude, nici lauri,
Succesul este-atât de trecător –
Îmi e de-ajuns să fiu citit pe site-uri –
Trăiesc, momentul nu-i întâmplător.

Eu nu-s poet, sunt versificator,
Metafora-i străină pentru mine –
Eu spun povești în versuri, curgător,
Citește deci cu-ncredere, străine!

6 comentarii:

  1. Modestie, adevar, gândul la cititor. Acest lucru, exprimi tu, prin versurile poeziei tale. Frumos. Felicitări, Nelu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc tare mult, Tina, pentru citire și apreciere!

      Ștergere
  2. Faina poezie si poveste totodata! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. "Caci tot ce e sub soare-i muritor" Pana intelegem acest lucru, avem lucruri "importante" de facut. Multumim ca imparti cu noi, bunatatea gandului tau frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc și eu, Angelica pentru citire și apreciere!

      Ștergere