Munca

De carton e bogăția azi în Țara Românească –
Munca este temelia, visul să ți-l împlinească;
De privești jur împrejur, vezi doar hoți și parveniți -
Tu fii harnic, ține-ți drumul, nu-ncerca să îi imiți!

Fii cinstit, plătește-ți traiul cu efortul muncii tale,
N-aștepta pomeni și daruri care ți-ar ieși în cale
Ca răsplată pentru cinstea ce ți-ai scoate la mezat,
Dar dacă ești demn, cu mită nimeni nu a cutezat

Să-ți mânjească demnitatea, să-ți știrbească viitorul,
Tu fii harnic, ține-ți munca, ține-ți casa și ogorul,
Iar când noaptea se așează și te culci în patul tău,
Dormi ca pruncul, fără grijă, nu cu teamă, ca cel rău!

6 comentarii: