Tusea și junghiul

Când Dumnezeu creă această lume,
Văzu că totul este prea perfect;
Hai să dăm omului și-o imperfecțiune –
Și îi dădu să aibă tusea-n piept.

O fi de-ajuns? -  își zise Cel de Sus
Mai mult de-atâta nu se poate
Să ducă omul?...Ce-ar mai fi de dus?...
Și îi dădu un junghi în spate!

De-atunci, oriunde se-ntovărășesc
Și unde este tusea e și-un junghi –
Pereche de-o potrivă-alcătuiesc,
Precum sunt laturile în dreptunghi.

La fel și-n viață – mii de caractere,
Ce își găsesc pereche negreșit –
Cum se-nțeleg? – acestea sunt mistere;
Protagoniștii doar le-au însușit!

2 comentarii: