”În trupul nopții am băut un litru” - parodie după ”Din trupul nopții mi-am desprins sărutul” de Camelia Ardelean

DIN TRUPUL NOPŢII MI-AM DESPRINS SĂRUTUL      ÎN TRUPUL NOPȚII AM BĂUT UN LITRU
de Camelia Ardelean                                                        de Nelu Preda

Din trupul nopții mi-am desprins sărutul                           Pe buza sticlei am depus sărutul,
Cu gust de alge și de meteori,                                        M-a zguduit un gust de meteori,
Mi-s ochii tăi nemărginiți avutul,                                      Gândind: ”Ca prostul mi-am tocat avutul!”     
Cu-amurgul de sub pleoape mă-nfiori.                              Tu vrei să divorțezi și mă-nfiori!

Pe buze reci de ploi și așteptare,                                    Și beau în clipele de așteptare,
Mi-e șoapta haina-n care te îmbrac,                                Matol, oftând, cu greu mă mai îmbrac,
Un roi de frunze întomnarea are,                                     Răceală multă întomnarea are,
Tu mi-ești tulpină sau îmi ești copac.                              Cu sticla-n mână, reazem un copac.

Oriunde mergi, mi-e zborul mai aproape                           Și-un litru de trăscău mi-e mai aproape     
De trupul tău și de necunoscut,                                      De inimă și în necunoscut,
Sub adieri, livezile ne-ngroape                                        Cu sticla-n mână-aș vrea să ne îngroape
În visul lor cu-aromă de vermut!                                      Sau cu o damigeană de vermut.

Din trupul nopții mi-am desprins palatul                           Și rege de-aș fi fost, mi-aș da palatul,
Cu fulgi de stele-n loc de cărămizi,                                 Cu mobilă, cu tot cu cărămizi,
Ți-s Cosânzeană, tu îmi ești păcatul –                            Un litru să mai beau, ăsta-i păcatul
Doi exilați de dragoste avizi...                                        De care cei ce bem suntem avizi...

Secolul XXI

Trăim un secol de contraste cum n-au mai fost, dar poate-or fi
În viitor, mai mari și poate, nu vom mai ști ce-i libertatea –
Sfârșit-au dictatori feroce, precum a fost și Ghadafi,
Dar libertate tot n-avem, căci ni-i călcată demnitatea.

Abundă azi tehnologia în tot ce vrei și nu te-aștepți,
Dar exigențele sunt multe și tot mai mult de cheltuit –
Lucra odinioară tata, care trecut-a printre drepți,
Și-ntreținea familia – azi, toți lucrăm și-a trebuit

În câmpul muncii cum se spune – tribut de muncă și efort,
Să dăm întreaga națiune pentru câțiva mai hrăpăreți,
Ce-au locuit în a lor țară până mai ieri afară-n cort
Și au găsit aici belșugul pentru cei hoți și ziși ”isteți”!

Oligarhia financiară ne stoarce cu dobânzi veroase,
În restul lumii, modice, la noi sunt duble, chiar triplate –
Economia o sufocă prin speculă și mari foloase
Dar ne vorbesc neaveniții doar de profit și libertate!

Când sonde au ajuns pe Marte ca un triumf pur tehnologic,
În Apuseni n-avem curent, mai scriu copiii la opaiț -
I-aș întreba pe potentați cu a lor gușă: ”Asta-i logic?,
Mai faceți mult la lemne frecții ca să le dați apoi cu baiț?”

Un secol cu așa contraste nu a mai fost, dar îl trăim,
Obezi sunt unii, subnutriții tot intră-n oastea celor drepți –
Dar dac-ar exista voință efortu-ar fi total infim
Să îi hrănim pe toți ca frații, dar la bogați, ce să aștepți!?

E iarnă-n munți...

E iarnă-n munți, s-au pus troiene, pe piscuri, văi și pe poteci,
Cad fulgi pufoși și cad alene, pe cetinile de brazi reci.
E iarnă-n munți și lopătarii își scutur' coarnele de stânci,
Iar urșii hibernează-alene în scorburile lor adânci.

Ies lupi-n haită să vâneze câte un cerb mai slăbănog,
Iar căprioarele mănâncă otava moale prinsă-n stog
De vânători și pădurarii ce au în grijă tot vânatul
În iarna asta; primăvara, o să le-mpuște. Al lor păcatul!

Pe drumurile din pădure, trec sănii șir, trase de cai,
Pline de strigăte voioase din piepturi prinse în alai,
Cu zurgălăi prinși la zăbală și cușme dacice pe cap,
Și chiote pe care munții cât sunt de mari nu le încap.

Pe pârtii se întrec schiorii în pluguri și în cristiane,
Iar cozile la teleschiuri dau încasări de milioane.
Miros de vin cu scorțișoară și țuică fiartă cu piper –
Iar faptul că sunt la dietă, mă face-aproape să disper!

E iarnă-n munți ca o poveste de pe tărâmul fermecat,
Aș sta mai mult, dar timpul liber îmi e de slujbă ferecat –
Mă-ntorc spre urbe cu tristețe – ce-a fost frumos s-a terminat,
Însă în suflet port amprenta sejurului de neuitat! 

”Port un sicriu pe umeri...” - parodie după ”Port crivățul pe umeri...” de Camelia Ardelean

Port crivățul pe umeri...               Port un sicriu pe umeri...
de Camelia Ardelean                                                          de Nelu Preda

Port crivățul pe umeri cu mimică de Crist,                              Port un sicriu pe umeri de parcă aș fi Crist  
Mi-e rugul prea fierbinte, golgota mi-e hidoasă,                   E slujba prea bănoasă, chiar dacă e hidoasă,
Gonită prin ruine, la ropote asist,                                              Și turmentat adesea la-ngropăciuni asist,
Cu luna de sub gene cuprinsă de angoasă.                              Iar la pomeni mănânc, fără de vreo angoasă.

Prin site ancestrale mai scapără-un amurg,                            În cimitir stau ziua, din zori până-n amurg,
Cu degete de smoală îmi sperie lumina,                                   Săpând și bând rachie cam cât ține lumina,
Din stropi de orizonturi, cuvinte mi se scurg,                         Și-n disperarea mare, chiar sticlele le scurg,
Cum pinul de pe creste își deapănă rășina.                              Culeg apoi licoarea, ca un gitan rășina.

Adastă, sub ispite, nămeții de tăceri,                                         Acolo-ntre morminte, se depănă tăceri,
Silabele-s obuze pătrunse de tenebre                                          Sughițul de beție pătrunde-ntre tenebre
(Ostatic în poeme, la glorie mai speri,                                       Cuprins de bahic val, la un bacșiș mai speri,
Pășind, cu-nchipuirea, pe-un cer cu false zebre.).                  Precum visează leul, cu burta plină, zebre.

Port crivățul pe umeri, o haină mult prea largă,                     Port un sicriu pe umeri și poarta nu e largă,
Cu frigul drept cămașă, înaintez spre stele,                              Mă chinui să o trec - am în priviri doar stele
Transport domol Olimpul și rugile-mi pe targă,                     Verzi, mari și sclipitoare, dar trebuie o targă
Am unică podoabă doar visurile mele...                                     S-o duc pân la mormânt cu visurile mele...

Din răsărit...

Din răsărit de soare de te-ai naște,
N-ai fi la chip așa strălucitoare
Cum ești, și iată că ușor mă paște,
Iubirea ce o simt năucitoare

Și nu e chip să scap din a sa vrajă –
Iubirea pentru tine-i complicată,
Din ce în ce întinde a sa mreajă
Și-o simt mai dulce și mai delicată.

Și te iubesc cum n-am iubit vreodată,
Da, te iubesc cu drag și disperare –
Ești pentru mine cea mai dulce fată,
Gingașă și suavă ca și-o floare.

Din răsărit de soare de te-ai naște,
N-ai fi frumoasă precum ești acum –
Și sigur niciodată n-aș cunoaște
Mireasma ta, iubito-al tău parfum.

Din răsărit de soare-i începutul
Iubirii noastre cald împărtășite,
Căci ne iubim acum, iară trecutul
Îngroapă reticențe răvășite.