E iarnă-n munți...

E iarnă-n munți, s-au pus troiene, pe piscuri, văi și pe poteci,

Cad fulgi pufoși și cad alene, pe cetinile de brazi reci.

E iarnă-n munți și lopătarii își scutur' coarnele de stânci,

Iar urșii hibernează-alene în scorburile lor adânci.

Ies lupi-n haită să vâneze câte un cerb mai slăbănog,

Iar căprioarele mănâncă otava moale prinsă-n stog

De vânători și pădurarii ce au în grijă tot vânatul

În iarna asta; primăvara, o să le-mpuște. Al lor păcatul!

Pe drumurile din pădure, trec sănii șir, trase de cai,

Pline de strigăte voioase din piepturi prinse în alai,

Cu zurgălăi prinși la zăbală și cușme dacice pe cap,

Și chiote pe care munții cât sunt de mari nu le încap.

Pe pârtii se întrec schiorii în pluguri și în cristiane,

Iar cozile la teleschiuri dau încasări de milioane.

Miros de vin cu scorțișoară și țuică fiartă cu piper –

Iar faptul că sunt la dietă, mă face-aproape să disper!

E iarnă-n munți ca o poveste de pe tărâmul fermecat,

Aș sta mai mult, dar timpul liber îmi e de slujbă ferecat –

Mă-ntorc spre urbe cu tristețe – ce-a fost frumos s-a terminat,

Însă în suflet port amprenta sejurului de neuitat!