Secolul XXI



Trăim un secol de contraste cum n-au mai fost, dar poate vin
În viitor, mai mari și poate, nu vom mai ști ce-i libertatea –
Trădări au fost și „Revoluții”, tratați suntem doar cu pelin,
Dar libertate tot n-avem, căci ni-i călcată demnitatea.

Abundă azi tehnologia în tot ce vrei și nu te-aștepți,
Dar exigențele sunt multe și tot mai mult de cheltuit –
Lucra odinioară tata, care trecut-a printre drepți,
Și-ntreținea familia – azi, toți lucrăm și-a trebuit

În câmpul muncii cum se spune – tribut de muncă și efort,
Să dăm întreaga națiune pentru câțiva mai hrăpăreți,
Ce-au locuit în a lor țară până mai ieri afară-n cort
Și au găsit aici belșugul pentru cei hoți și ziși ”isteți”!

Oligarhia financiară ne stoarce cu dobânzi veroase,
În restul lumii, modice, la noi sunt duble, chiar triplate –
Economia o sufocă prin speculă și mari foloase
Dar ne vorbesc neaveniții doar de profit și libertate!

Când sonde au ajuns pe Marte ca un triumf pur tehnologic,
În Apuseni n-avem curent, mai scriu copiii la opaiț -
I-aș întreba pe potentați cu a lor gușă: ”Asta-i logic?,
Mai faceți mult la lemne frecții ca să le dați apoi cu baiț?”

Un secol cu așa contraste nu a mai fost, dar îl trăim,
Obezi sunt unii, subnutriții tot intră-n oastea celor drepți –
Dar dac-ar exista voință efortu-ar fi total infim
Să îi hrănim pe toți ca frații, dar la bogați, ce să aștepți!?

Comentarii

  1. Si pe mine m-a frapat dupa 1989 cand am aflat ca mai existe zone la noi fara curent electric. Au trecut 27 de ani de la "revolutie" si nu s-a intamplat nimic in acele locuri.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...

Postări populare de pe acest blog