Te-am căutat...

Te-am căutat în visele de noapte,
Te-am căutat în visele de zi –
Și-am auzit a tale șoapte
Dar nu te mai pot auzi,

Căci liniștea ce-i așezată
Între noi doi e doar părere,
E cu tumult amestecată
Și dragostea nicicând nu piere.

Te-am căutat și te mai caut –
În mine însumi te găsesc,
Ești precum sunetul de flaut –
Armonios și-așa firesc

Încât mă-ntreb: e doar părere
Sau ești cu-adevărat a mea?!
Nu, nu simt urmă de durere
Căci dragoste nu este grea.

Te-am căutat și te-am găsit,
Sau, oare m-ai găsit pe mine?...
E clar că asta ni-i ursit
Iubito deci, rămân cu tine!

Te iubesc necondiționat!

Ești ultima salvare pentru mine,
De mine însumi tu mă vei salva –
Mi-e sufletul mormane de ruine
Și-n sentimente se va dizolva –

Sunt sentimentele controversate
Mă-ndeamnă ca să fug, dar și să stau –
Sunt gesturile-ți dezinteresate –
Iubirea ta o simt și da, o vreau!

Dar oare îți voi da eu pe măsură
Iubire din al meu suflet rănit
Cât tu îmi dai ca pe o băutură,
Iubirea - panaceul potrivit?!

Ești tu atât de bună, răbdătoare,
Încât s-accepți un suflet zdrențuit?
Mi-e teamă - știi, iubirea doare
Și-așa ca tine n-am mai întâlnit

Pe nimeni care să mă înțeleagă,
Să vadă ceea ce e bun în mine
Și iată sentimentele ne leagă
Iar împreună sigur va fi bine!

De-aceea mulțumesc Divinității
Că pașii noștri s-au intersectat,
Și-acum declar public ”Cetății”,
Că te iubesc necondiționat!

Înflorire

Mă uit la chipul tău ca o narcisă
De alb, și cu sclipiri de peruzea
În ochi, căci dragostea promisă
Te face să-nflorești iubita mea.

Și te iubesc cum n-ai mai fost iubită,
Iar ăsta este numai începutul
Unei idile, – floare prea-nflorită,
Ce se transformă să-și arate fructul

Un fruct al dragostei curate
Ce arzătoare se consumă
Pentru a reînvia când poate –
Vom salvgarda orice cutumă

Și vom fi unici toată viața,
Nonconformiști și voluntari
Cum înflorind și-arată fața
În flori mai  mici, esențe tari.

Cât vă mai rabdă...?

Cât vă mai rabdă azi pământul, hapsâni cu inima de piatră?
Țării îi pregătiți mormântul, căci nu iubiți a noastră vatră!
Ați pus tot statul la mezat: petrol, și gaze, și uzine,
Și băncile-ați devalizat, ca să vă meargă vouă bine!

Din tot ce-a fost cândva de preț - învățământ și sănătate,
Tratate astăzi cu dispreț, plecat-au în străinătate
Și medicii și studențimea dau azi tributul băjeniei,
Tratând și-mbogățind Apusul în detrimentul României!

Și-n parlament dorm șobolanii, ce rod bugetul sforăind
În largi fotolii, căci dumanii se fac că lucră legiuind,
Dar scot doar legi avantajoase pentru penali și mafioți;
Votează sinecure grase și alocații mari la hoți

Căci nu se știe ca pământul când vor ajunge-n pușcărie,
Și-și pregătesc așezământul s-aibă confort și veselie!
Pensionarii fac azi foamea, iar muncitorii doar o mint,
Noroc că s-a-ncălzit  și vremea, iar gerul, boala n-o mai simt!

Străbunii în mormânt se-nchină când voi pământul ni-l vindeți,
Căci sângele și-au dat în tină și mulți au fost scurtați de vieți –
Voi, scârnăvii ce nu vă spală nici apele din Marea Neagră
Ați fi în stare pentru-o țoală să vindeți garderoba-ntreagă!

Dar nu-i trecută astăzi vremea când veți plăti întreg veninul,
Cu care-ați otrăvit voi lumea, iar pentru noi sfârși-va chinul –
Un Țepeș trebuie s-apară dintre vlăstarii neamului,
Și să transfere Parlamentul în centrul Bărăganului!

De când e lumea,...cuvântul!

De când e lumea și pământul, esențial a fost cuvântul –
Chiar dacă-i scris sau recitat, pe scenă, sau înregistrat
Cu siguranță el clădește și inima o simți cum crește –
Efluviu cald de-nțelepciune, de la acel care îl spune.

De când e lumea pe pământ, cuvântul dat ca jurământ
A fost păstrat și respectat de omul drept, adevărat,
Iar cel ce-aruncă vorbe-n vânt, fără să țină-al său cuvânt
Cu greu găsește loc sub soare, doar în palat sau închisoare.

De când e lumea bună, rea, cu toți găsim un loc în ea,
Milionari ori cerșetori, cuvântului suntem datori –
El ne ridică și coboară, prin el ajung atâți să moară,
Deci fiți atenți, nu abuzați, atunci când îl utilizați!

Când lumea...

Când lumea deveni-va dreaptă -
(Și-asta va fi la Sfântu-Așteaptă!)
Toți vor avea un rost mai bun
Chiar dacă stau într-un cătun.

Când lumea deveni-va bună -
(Și-asta-i așa un fel de glumă!)
În plopi vor crește doar fripturi,
Pentru pârdalnicele guri.

Când lumea deveni-va rai -
(Și n-o să fie-n luna mai!)
Toți răii deveni-vor buni
Și nu vor mai ”sufla-n cărbuni”.

Când lumea nu ne mai încape -
(Și-n Lună vor acum să sape!)
Suntem mai singuri, în mulțime,
Și-nguști de prea multă lățime.

Când lumea fi-va în sfârșit,
Cum n-o simțim și ne-am dorit,
Cu certitudine dormim
Și nu am vrea să ne trezim!