Fă-mă Doamne!

Fă-mă Doamne, vârf de munte, să rămân cu capu-n nori,
Să am pletele cărunte când trec șiruri de cocori.
Fă-mă Doamne, vânt de vară răcorind amiezile,
Să contemplu din înalturi câmpul și livezile.
 
Fă-mă Doamne, rău ce curge, răcorind câmpiile,
Să mă scurg ușor la vale mângâind sălciile.
Fă-mă Doamne, dor de ducă, cugetele să îndemn,
Depărtările să-nvingă, pasul să le fie demn.

Fă-mă Doamne, vers duios, glas de fluier și caval,
Inimi dragi să oblojesc când m-aud în recital.
Fă-mă Doamne, litere,  să rămân în veșnicie,
Scris în vers meșteșugit, pe o coală de hârtie!

Te-am reclădit

În visele de zi te-am reclădit, în visele de noapte te-am visat
Și în absența ta-s nefericit – mă-ntreb: să fiu eu oare blestemat -
Căci nu te am aproape lângă mine, viața asta rău ne-a depărtat
Iar nopțile sunt lungi fără de tine și eu mă simt mereu neconsolat?


Dar dragostea nestinsă va rămâne, în suflet, până ne vom revedea,
De dor tu ești cuprinsă, știu prea bine, iar depărtarea e atât de grea.
Ne vom vedea, știu bine în curând, fiindcă iubirea ne arată drumul
Iar sufletul ce-ți este fremătând, va răspândi iubirea ca nebunul.

Te-am reclădit ades în gândul meu, avid de tine și de plinătatea
Simțirii tale, însă sper ca eu să-ți simt curând și ingenuitatea,
Să fim un tot, scăldat doar în iubire, acea iubire pură și senină
Ce emulează înspre nemurire; iubito, fii a inimii regină!

”Dezamăgire” - parodie după poezia ”Azi”, de Camelia Ardelean

              Azi                                           Dezamăgire

        de Camelia Ardelean                                                    de Nelu Preda      

Ucigătorul meu cu ochi căprui,                                 Chiar dacă ochii-ți sunt căprui,  
Ți-am rătăcit parfumul prin poeme,                          Și scrii cu-atâta meșteșug poeme
Azi nu mai sprijini cerul nimănui                               Ce nu-s folositoare nimănui,
Și nu-i mai zici minunii să mă cheme.                        Să nu trimiți copilul să mă cheme

Ne-am adunat bucățile de nor,                                  Când vezi c-afară a ieșit un nor,
Cu tot cu vise strânse-n cazemată,                            Ce pare dens precum o cazemată  
Azi nu mai pot din stele să cobor,                              Să-mi ceri doar mie storul să-l cobor,
Tu să mă cerni prin zările de vată.                             De parcă-ai fi clădit din clei și vată!

Oricâte ploi s-au răstignit în noi                                Căci ploile venite pe la noi,
(Sărmani ciorchini ce-atârnă pe o viță),                     Cu piatră-au prăpădit a noastră viță
Aceeași sevă ne-a hrănit apoi;                                   Și s-or mai face strugurii apoi,
Azi din trecut mai gust o rămășiță.                            Precum întregul dintr-o rămășiță.

Spre nicăieri regretele-mi îndrept,                             Am încercat pe tine să te-ndrept,
Ne târâim calvarul plin de spume,                              Dar mai că n-ai făcut la gură spume,
Ni-era iubirea unicul precept,                                    Tu n-ai defapt valabil vreun precept,
Azi pentru tine-aș inventa o lume…                            Și ai putea dezamăgi o-ntreagă lume…