”Mă-mbăt ades...” parodie după ”Din mine mușcă marea” de Camelia Ardelean

Din mine mușcă marea...                                       Mă-mbăt ades…
de Camelia Ardelean                                                                   de Nelu Preda

Din mine mușcă marea de luceferi,                                      Mă-mbăt ades până ce văd luceferi,
Pe țărm de vise îmi înalț catarge,                                          Chiar dacă sunt doar becuri pe catarge,
Sunt goeletă printre aștri teferi                                             Mi-s ochii încețați chiar dacă-s teferi –
(Resuscitați sub vidul ce se sparge).                                     C-o sticlă-arunc și într-un zid se sparge.

E-o mare gri, câteodată roză,                                                  Nu pot să spun că viața mea e roză,
Ce-și cântă partitura anacronic,                                             Să nu consum alcool e anacronic,
Cu izbucniri în tacturi, de „mimoză“,                                    Dar întâlnesc adesea vreo mimoză –
Și-amărăciunea izolată fonic.                                                  Scandalizată, se exprimă fonic.

Lângă carenă, caii săi albaștri,                                                Păcat că-i blondă și-are ochi albaștri,
Trecuți adesea prin anamorfoze,                                            În ochii mei cuprinși de-anamorfoze
Și-au agățat nechezul în pilaștri,                                            Îi văd picioarele ca doi pilaștri,
Făcând cu norii iarăși simbioze.                                             Uniți de sâni în strânse simbioze.

Din mine mușcă valul de poeme,                                            Chiar beat, aș vrea ca să-i dedic poeme,
Cu pofta unui condamnat la moarte,                                      Dar mâinile se mișcă parcă-s moarte
Îmi cântă pescărușii în foneme,                                               Și-am ingăimat doar câteva foneme –
Mi-e nemurirea o himeră-aparte...                                          Sărmana, doar de-atâta are parte…


De dor...

De dor, îmi vine-acum să zbor,
Spre tine, ființă de lumină –
Că te iubesc, nu este nici o vină,
Dar nici nu e ceva întâmplător.

M-ai cucerit cu vocea-ți cristalină,
În cor cu îngerii tu poți să cânți,
Auzul, tu mereu știi să-l încânți
Cu melodii cântate în surdină.

Ești mai matură decât vârsta ta,
Copil minune-n corpul de regină,
Cu unduirea calmă de felină,
Mă-ntreb cum oare poți tu exista.

Mi-e dor, dar ăsta nu-i nici un păcat,
Răsplata fi-va mare la-ntâlnire,
Când se va bucura întreaga fire
De parcă altă dragoste n-a existat!

”Când...” - parodie după poezia ”Sunt...” de Camelia Ardelean

          Sunt...                                                             Când…                                                             
     de Camelia Ardelean                                              de Nelu Preda
Sunt doar o mască pe un suflet gol,              Când stau la masă și-i paharul gol,
Un chip plăpând cu-alură de scânteie,          Privirea-mi nu mai are vreo scânteie,

Seiful greu din ceară, fără cheie,                           Să mai desfac o sticlă n-am nici cheie,
Ascuns în al neliniștii atol.                                    Ce mai, sunt incredibil de matol.
Sunt stația rămasă fără tren,                                  Prin gară se aude-acum  un tren,
Sub orologiul vechi, mușcând din noapte,            Hodorogind pe șine-adânc în noapte,
Ori un popas de-ntunecate șoapte,                        În cap aud un brumm și multe șoapte
Un ultim vers într-un anost catren.                       Dar mă-ncăpățânez la un catren.
Am trupul frânt de tainice poveri,                        Am dus de-a lungul timpului poveri
Doar candela tăcerii mă alină.                              De băuturi – durerea mi-o alină;
Luându-mi soarta de la naftalină,                         Mi-am scos costumul de la naftalină
Mi-am scos-o la mezat, cu grijă, ieri.                   ”Să vii la nuntă, mi-a zis unul ieri!”

Am obosit să lupt și chiar să fiu!                           Aș vrea și eu exemplu ca să fiu!
Bagaje de speranțe sfărâmate                                Dar visele-mi sunt toate sfărâmate,
Mi-alunecă, crestându-mă pe spate,                      E mult mai simplu – dau halba pe spate
Mă zbat într-al învinșilor sicriu.                            Și visele le-nchid  într-un sicriu!