Ea

Iubirea noastr-a fost divină, sfârșitu-sa și-am fost de vină,
Am înșelat-o-n așteptări, și a plecat spre alte zări.
De-ar fi s-o iau de la-nceput, i-aș spune-ntruna cât de mult
Poate-nsemna ea pentru mine, și-ar fi cu mult, cu mult mai bine.

Dar a plecat și m-a lăsat, pustiu, și zău dacă mai știu,
Ce-i de făcut, cum s-o-ntâlnesc, regretul să-l mărturisesc.
Poate că ea mă mai iubește, chiar dacă nu mărturisește,
Ceva în suflet a păstrat, un sentiment imaculat.

Chiar de regretul e tardiv, îmi cat mereu câte-un motiv,
S-o amintesc în vorba mea, și-o simt că e prezentă EA.
În minte-mi stă și în simțire, și-abia apuc să-mi vin în fire,
Când mă trezesc în zori de zi, uit visul, nu mă pot păzi

Și-ncerc ca să-l rememorez, și-n mintea mea să o păstrez,
Dar visu-i vis, o nălucire, nu ține loc pentru iubire,
Având-o-n gând am scris de EA, gingașă ca o peruzea,
Iubirea mea de neuitat, rămân etern neconsolat!

2 comentarii: