”Don Juan de ocazie” - Parodie după ”Escală”, de Camelia Ardelean

       Escală                          Don Juan de ocazie

   de Camelia Ardelean                                                    de Nelu Preda      

În visele-mi zălude făcut-am o escală                        Pe plaja cea fierbinte, făcut-am o escală

(Mușcat-am din himere cu iz de antracit);                 Și-am întâlnit o jună cu pielea de-antracit;

Destul m-a strâns destinul în gheara-i bestială,        Un corp de balerină și-o față bestială,

Vânând nădejdi caduce, destul m-am bălăcit!           Cu jind, pe lângă dânsa oftând m-am bălăcit!

Arunc din caravelă a iernilor povară,                        De, sexualitatea îmi este o povară,

Subit, singurătatea rămas-a peste bord;                     Ce bine-ar fi să fie, să o invit la bord,

De-o vreme, universu-mi respiră printr-o nară          Apoi un pic de ”iarbă” să tragem pe o nară

(Salvat-am fericirea de un atac de cord).                  Și-n ”încleștări” să tindem, către ”atac de cord”.

De când pendula sorții își odihnește mersul,              Dar juna pare însă, că știe cum e ”mersul”,       

Devine minutarul amicul meu fidel                             Și-ar vrea să îi devin instant  client fidel –

(Risipa de silabe îmi scrijelise versul);                       Ah ce coincidență, mai auzisem ”versul”;

Mi-e zborul fără aripi de mult uitatul țel.                   Se pare că doar banii ar fi ai junei țel.

Mi-am dezvelit lumina ținută în robie,                        Dar patima cumplită mă ține în robie,

Vigoarea-i amorţită o scutur azi un pic;                     Cu banii din dotare o ostoiesc un pic;

Pe un fișic de raze luate-n custodie,                           Căci altfel la Urgență ajung în custodie,

Prin zări însângerate, azurul mi-l ridic…                  Deci, hai acum cu juna, moralul să-mi ridic...