Departe

Ești prea departe, dar în suflet îmi ești atâta de aproape,

Parcă îți văd iubitul umblet; te-aș săruta ușor pe pleoape,

Apoi în brațe mi te-aș strânge lipindu-te ușor de piept,

Sărutul tău nu mi-ar ajunge și altele am să aștept...

 

Iar tu, cât ești de generoasă, iubirea mea vei răsplăti

Cu gura-ți dulce, răcoroasă, în sărutări te-ai răzvrăti,

Iar eu de ele fermecat, pe brațe te-oi purta ușor

Și voi uita apoi pe-ndat’, că vreodată mi-a fost dor!...

Așa visez în vis de noapte, când depărtarea ne desparte,

Aud în vis a tale șoapte iar sufletul mi se împarte

În două zboruri de condor ce caută să te găsească,

Să ostoiască al meu dor și tot mai mult să te iubească.

Și-oricât de mare-i depărtarea, iubirea ce ți-o port sporește,

Urmează neclintit cărarea spre tine și mai mult dorește

Să-i fii aproape către visul unei iubiri cum n-a mai fost,

În doi s-atingem Paradisul – de unul singur, n-are rost!...

Ne-om regăsi în ceas de seară ca doi eterni îndrăgostiți,

Iubirea nu o să mai doară, vom fi de dragoste vrăjiți

Iar depărtarea și tot dorul vor dispărea din ecuații,

Va triumfa de tot amorul, în ale Cerului ovații!...