Dialog cu dragostea

-     -     De unde ai venit la mine, tu dragoste atât de mare,

Nu ai simțit că nu mi-e bine, că sufletul atât mă doare?...

Da, știu că tu ești minunată și vreau să fii în viața mea

Însă făptura prea curată ce o iubesc, oare mă vrea?...

Și de mă vrea, a câta oară să îi mai spun că o iubesc,

Și că iubirea o să doară, dacă n-o am, și pătimesc?...

-  -        Tu ai răbdare fii cuminte, căci toate au pe lume-un rost –

Îmi spuse dragostea-'nainte de-a termina s-o iau la rost... 

Ea te iubește în tăcere,  tu nici nu știi cât te adoră,

Îi este teamă de iubire, fiindcă ea este-o auroră,

Dintre acelea boreale în mii de colorate franjuri,

Așteaptă dar semnele sale și nu îi provoca deranjuri...

-    -      Da, ai dreptate cred, mărită, tu dragoste prea minunată,

O port în gând ca preaiubită, căci merită-a fi adorată –

În visul meu de noapte scurtă, eu am visat-o fericit,

Și-a regretat că nu-i mai mare, iar visul nu s-a împlinit...

-   -       Nu fi copil, ești alb la tâmple, iar dragostea nu e un joc,

Fii blând și răbdător în toate și sigur vei avea noroc –

Iubirea ta e-mpărtășită, mi-a spus iubita ta azi-noapte,

Când îngâna cam adormită, numele tău în mii de șoapte...

Ea te dorește-n viața-i blândă, ca pe-o minune ce îi ești,

La dragoste-ți va da dobândă, ai grijă să nu o rănești!...

-   -       Cum aș putea dragoste oarbă, să-i fac vreun rău mult-prea iubitei,

Când sufletul poate să-mi soarbă, din cupa dulce a ursitei?...

Un rău eu nu i-aș face dânsei - e blândă, caldă și isteață,

I-aș acorda doar girul șansei de-mi fi tovarășă în viață –

Iubirea mea nemăsurată, i-ar fi o binecuvântare,

Hai, dă-mi-o dragoste, odată, c-altfel mă usc stând în picioare!...

-     -     Știu sufletu-ți în întregime, l-am cercetat și e curat,

Imploră tu Sfânta Treime, să îți dea har nemăsurat...

Fii iubitor întru dreptate și dragostea va izbândi –

Și sigur pe a ta iubită cu dragoste-o vei dobândi!...

-    -      Îți mulțumesc tu, zeitate, a dragostei ocrotitoare –

Am sufletul cu plinătate și inima nu mă mai doare...

Aștept cu nerăbdare ceasul, când ea va fi numai a mea,

Și cu nesaț îi ascult glasul, de nimfă, ce s-o întrupa

În mine, în eternitate, cu mult alean și bucurie,

Vom fi un trup, spre plinătate, stârni-vom o alegorie

De sentimente minunate, ne vom simți ca-n Paradis,

Iar ție dragoste, se poate, să-ți dau obolul meu de vis?!...

Îți mulțumesc că vii la mine, când sunt prea trist și visător,

Tu dragoste, ce bine-ți vine atunci când vii în ajutor,

Îți dau obol cu bucurie, din sufletu-mi efervescent,

E tot ce poate să mai scrie,  mult prea umilul meu talent!...