Scrie, copilă!

Văd că îngerul tău, te îndeamnă să scrii.

O minune de versuri, strânse în poezii –

Scrie-ntruna, copilă, scrie, scrii minunat,

Versul tău nu va fi, niciodată uitat!...

Scrie vers de durere, scrie versul de dor,

Ce-mi coboară în suflet și îl face ușor –

Dacă-ar fi după mine, o statuie-aș clădi,

Iar pe ea sus pe soclu, versul ți-aș dăltui!...

Să rămână-n vecie, pentru oameni săpat,

Să-ncălzeasc simțirea, versul tău minunat,

Dorul, nefericirea, să le stingă-al tău vers,

Tot ce-i rău și urât, tot de el va fi șters!...

Și de-o fi vreodată să citesc tot ce-ai scris

Cele scrise de tine, ce nu au compromis,

Voi fi-n inimă trist însă și fermecat

De simțirile tale ce-n vers le-ai ferecat!...

Scrie, scrie, copilă, suflet drag și candid,

Versul tău e ca pâinea, coptă-n țest, fără rid,

Dar cu gustul de vise, ca un fulg de păun

De-l citești, simți că ești infinit mult mai bun,

Către ceruri plutești, aninat de un vis,

Simți că inima-ți este prinsă în Paradis –

Versul care clădește și te face mai bun,

Tu copilă-l dospește, căci eu vin să-l adun,

Să îl coc în văpaia dorului necuprins,

Să îl scald în izvor când afară a nins,

Să înghețe de teamă și topească de dor,

Iar apoi mai aproape să îi fie ușor!...

Scrie versul, copilă, scrie, scrii minunat –

Versul tău nu va fi niciodată uitat,

Pe cărarea de doruri astăzi merg furișat,

Căci aș vrea lăngă tine să nu am vreun păcat!...

Și din versu-ți ca neaua, diafan și curat,

Cât de mult m-aș hrăni, nu mă simt săturat –

Ți-aș intra în simțire, sufletul ți-aș robi,

Ca măcar pentr-o clipă să mă poți tu iubi!...