Cum ar fi?

                                                de Nelu Preda

Mă-ntreb cum ar fi oare, când pomii n-ar mai fi cu flori,
Când păsările călătoare printre nămeți s-ar culcuși,
Iar vara ar fugi din lume, sub ceru-ntunecat de nori,
Am mai putea zâmbi vreodată și să trăim am reuși?

Dar apa de-ar urca la deal, ar fi-n cer lacuri, chiar și mări
Iar stelele s-ar îneca subit în unduirea lor albastră,
N-ar mai ploua în veci și am lansa în van chemări
Spre Dumnezeu din ceruri să aibă mila noastră.

De-aceea-ar fi-nțelept vă spun, să prețuim banalul,
Cotidianul desuet, cu tot ce ne-nconjoară
Căci arhitectul ce-a creat și scena și fundalul
Ne-a dat o viață să trăim și asta-i o comoară!

Nu mai fi tristă

              de Nelu Preda


Nu mai fi tristă tu, iubită
Căci e păcat de chipul tău,
Chiar dacă totul pare rău
Te-oi lumina într-o clipită.

Suntem alăturea de-o viață,
Ne știm și bune, dar și rele
Ca doi sitari pe rămurele
Alături am urmat povață

Și de la dragii noștri buni,
Și de la tați deopotrivă
Și de la mama emotivă
Știind c-o să facem doar minuni.

Trecut-au anii ca o clipă,
Tu tot frumoasă ai rămas
Și mă îndemni să fac popas
În poala-ți fără nici o pripă.

Nu mai fi tristă tu, iubită
Căci senectutea e un dar
De n-ai ajuns-o în zadar
Zi după zi fiind prețuită.