Poeziile Mele - Nelu Preda

  Iubire minunată, atingi orice făptură, sclipiri diamantine îi poți atribui, Tu poți realipi a inimii fisură, ce-n pulsuri minunate, prinde a dănțui – Și-n roua dimineții, sau miez de noapte blândă, ea zburdă năzdrăvană, Tu-n viață o menții, în taină și izbândă, c-un gram finit de prană.   Minune dată nouă, toți, muritori sub Soare, de Marele Creator – Maestru în Iubire, Un manifest cât nouă, în Lumea asta mare, trecut și viitor, Calea spre fericire. Iubire, tu, oriunde, ce-atingi înnobilezi, nu știi de-i corpu-n care stă sufletul bogat, Sau poate n-are unde, se odihni-n amiezi, ori poate-a stat adesea cu chipul nourat.   Tu intri și-n palate și-n corturi și-n redute, ce par în aparență, cu greu de cucerit, Ești peste toți și-n toate cu sunet de-alăute, acorzi la toți clemență – ești numai de dorit, Dar versu-mi nu-i propice, în a-ți descrie firea, mă las în voia sorții – mai bine, TE TRĂIESC, Fii bună deci și-mi zice, mi-e veșnică iubirea, oare cum pe iubi

  Îngerul meu, stă de pază, zi și noapte-n chip firesc, Doar el poate fi o oază, în carnagiul pământesc – Toți, născuți din lut și Duhul, având chip Dumnezeiesc, Galaxiei i-au dus buhul, cu-atâta neomenesc   În purtare și gândire, dragostei pentru arginți, Crima – e a lor menire, aurul, i-a scos din minți!!!... Și-ncercând cu disperare, să înăbușe dreptatea, Nu-ocolesc nici o oroare, să distrugă libertatea!!!...   Au și ei desigur îngeri, păzitori, ce consternați, De canoane și de plângeri, stau, se uită siderați, Cum creația Divină, se autodegradează-n inși, Ce poartă-atâta vină și-n final vor fi învinși –   Judecata ce Divină, Fiul o va-nfăptui, separând acea neghină Rău-l va secătui, dintre mulți chemați, aleșii, care conscvent se-anină, De trăirea în iubire și nu au   nici vreo vină, vor împărăți Pământul, În dreptatea cea calină, pentru orice muritor, binecunoscând, Cuvântul,   Iară cei ce țin planeta pe un trend de disperare, născând zvonur

    Vai de țărișoara noastră, ca-n-ncăput pe mâna lor, Capete cu minte-albastră, fără crez și fără spor, Au vândut și viitorul, generațiilor ce vin, Furăciunea li-i ogorul și-un noian de datorii – O industrie – o fală, ce-a lăsat-o răposatul, Ei au demolato-n silă, și sunt frați cu plagiatul, Toți masoni se-nfanțoșază, cu colane, titluti mii, Ritualuri complicate demne de niște copiii – Au nenorocit destinul scumpei noastre Românii, Azi trăim din datorie, căpușați de bănci ce-s mii,   Cu dobânzi cămătărește, spoliază pe român, Nu dau credit de producție, doar pe buletin prostii, E dobânda anuală, cum n-ați mai văzut în lume, 14 sau 15 % pe-an, și-și fac din asta renume!!!... Fac credit fracționat căpușând economia - și te întrebi, Cam până când mai rezistă România -   cămătarilor imberbi??!!! Nu mai vezi pe nicăierea coafor, mercerie - alimentară, Păcănele, bănci – prostie, nu mai vezi nici lăptăria ce era în cartier, Peste tot marii retaileri, pe in