Poeziile Mele - Nelu Preda

Pădure, draga mea pădure, mi-ai îndulcit copilăria Cu fragi, afine și cu mure, ce-mi vârfuiau des pălăria, Cu ciripit de păsărele, în ramul verde și umbros Și veverițele rebele, umblând în sus, apoi în jos În căutarea de alune și ghindă rumenă gustoasă, Ele-ncercând ca să adune, să aibă-n iarna cea geroasă. Îți văd aievea lopătarii și căprioarele gingașe, Păscând alene printre arii și dropiile mari golașe Care cloceau pe liziere, în cuiburi calde dar umbroase, Fazani și fagurii de miere din trunchiurile scorburoase, Mistreții care se-îmbăiau în lacurile din poiene Și iepurii ce mișunau, mâncând din ierburi dulci, alene. Mă văd din nou prunc, la culesul de mânătărci și vinecioare, Și-alte ciuperci, căci le știu rostul și mă feream de-otrăvitoare – Plimbările lungi pe colnice, mi le-amintesc cu-atâta drag, Dar astăzi parcă nu s-ar zice, că ai fi fost, zăresc doar vag Tufișuri dese și virgine, ce-au răsărit spontan, sălbatec Fiindcă aproape

Iubita mea cu ochii negri și păr de parcă-i de-abanos, Ce-s minunați și sunt integri, iar pletele îți cad în jos Pe umerii catifelați, ca laptele, albi, mătăsoși, Rotunzi dar și imaculați -   Doamne, și-atâta de frumoși. Doar ce-am plecat de lângă tine -   ai fost a mea, iar eu al tău, Dar e ceva ce mă reține în preajma ta – singur mi-e rău, Iar depărtarea mă omoară, te-aș vrea mereu să fii a mea, Deși afară-i plină vară, în inimă am iarna grea – Fără de tine, albu-i negru, iar caldu-i rece, aspru ger, Iar inima-mi bate alegru – vreau să pătrund al tău mister – Te-aș vrea a mea pe totdeauna și nu-i păcat că vreau așa, Suntem ca soarele și luna pe și-n infinit vom atașa Cuvinte dulci, trăiri intense, și zbuciumul dulce-amar Iar sentimentele imense, nu se vor consuma-n zadar – Te vreau aproape, mai aproape, un singur suflet contopit, Cu-al meu pe a iubirii clape, mă las de tine răscolit În cântece de pianină, alegro, andante apoi lin Pe-a sufl

Țară mândră, plai de dor, ești pe mâna hoților – Ți-au răpit și viitor și pământul din ogor, Fabrici mândre, combinate, azi sunt toate demolate, Iar pădurile sunt toate, retezate, exportate. Țară mândră, plai de dor, nu mai ai nici ajutor, Românașii stau și mor, la poarta spitalelor – Doctorii au emigrat, în Vestul cel lăudat, După un salar bogat și respectul meritat. Țară mândră milenară, toți românii plecă-afară, După o pâine amară, ce nu o găsesc în țară, Sau de e, e cu mult chin, slugărelă și venin – Azi îmi vine să mă-nchin, ca să nu mai bem pelin. Țară mândră și deșteptă, vremuri grele te așteaptă, Ai analfabeți la poartă, ce-o să aibă o rea soartă – Când va fi și timpul lor, să fie de ajutor, N-or să aibă nici un spor, iar foamea va da-n popor. Țară mândră, cin’ te-ascultă, ai politica incultă, Doar cu gușă și cu burtă, fără suflet, minte multă – Toți gângavii și calicii, ce i-au lăsat bolșevicii, Înțepători ca aricii, ce nu ști

Îngemănați de-aceleași doruri, de setea pentru ce-i frumos, Cunoaștem astăzi adevăruri, cunoaștem dorul dureros – Noi suflete pereche suntem, înmuguriți pe-același dor, Pecetluiți de un totem, cu sentimente ce nu mor. Iubirea noastră-i arzătoare, un jar aprins de o scânteie, Nu e deloc întâmplătoare, este precum o orhidee – Ne-am întâlnit pe firul vieții, dar ne cunoaștem de demult, Boboci în faptul dimineții, în zi cunoaștem un tumult De sentimente minunate, ca o corolă-mperecheată, Ne-apucă dorurile toate în armonie sincopată – Cunoaștem visurile noastre și reciproc le potențăm Și luminăm ca două astre, pe cerul dragostei când stăm. Noi suflete pereche suntem și ne iubim dintotdeauna, Plângem când trebuie și râdem, în două ființe suntem una – Ni-i dragostea o simfonie în pasul dulce cu destinul, Comuniunea-i armonie, iar despărțirea ca pelinul. Eu te cunosc de când e lumea, iubita mea cu ochi curați, Suntem ca gemenii, și culmea, suntem

De n-ai fi tu, pădurea n-ar fi verde, câmpia-ar fi aridă peste tot, Iubirea mea e mare și poți crede, că fără tine eu a sta nu pot. De n-ai fi tu, nu așa avea nici vise, nici idealuri de concretizat, Iar toate lucrurile ce ți-au fost   promise, în lipsa ta le-aș pune la mezat. De n-ai fi tu, nici soarele lumina, nu ar mai răspândi-o pe pământ, M-aș stafidi precum uscată pruna și n-aș mai vrea să fiu pe-acest pământ. De n-ai fi tu, iubito, tot ce-mi ești, aș fi neconsolat în astă lume, Dar tu îmi ești crăiasa din povești – și-n somn rostesc, blând al tău nume. De n-ai fi tu, iubito, primăvara n-ar mai avea nici flori nici tril de ciocârlii, Iar eu aș sta și-aș pierde toată vara, visând în noapte numai grozăvii. De n-ai fi tu, nici nori n-ar exista, nici ploi, nici vânt și nici ninsori, Însă tu ești, se poate constata și toate zilele-mi sunt sărbători. De n-ai fi tu, noianul de cuvinte, nu l-aș așterne-atâta de ușor, Tu îmi ești muză și-am o rugămint

Te văd în visele de noapte, te văd în visele de zi, Visez mereu șuvoi de șoapte și-am fericirea de-a urzi Șirag de versuri pentru tine, fiindcă tu ești încântătoare, Ești minunată, știi prea bine și gingașă precum o floare. Te văd în gând atât de-aproape, ai inima-mi sălaș al tău, Iar gându-mi fuge peste ape și multele păreri de rău Că nu ești astăzi lângă mine, și culcușit la sânul tău, Să-mi fie și să-ți fie bine, să nu avem parte de rău. Te văd aievea o prințesă, tronând castele-mpărății, Sau poate numai o contesă, cu trenă și bijuterii – Ești nestemata cea mai scumpă, a sufletului meu comoară, Privirea mea rămas-a tâmpă, când te-am zărit întâia oară. Te văd în cer, în câmp, în fluturi, ce zboară-atâta de frumos, Și-s colorați în mii de tonuri, în sunetul melodios Al al mierlei și-al privighetorii din verdele zăvoi pe râu, În dropia și-albastrul florii de albăstrea în lan de grâu. Te văd în tot și-n toate cele ce Dumnezeu a plăsmuit, Eș

Te-am așteptat să vii o viață-ntreagă și-ai apărut la timpul potrivit, Iar mintea mea nu poate să-nțeleagă, din ce tărâm de îngeri te-ai ivit. Tu ești ca mirul sfânt și ca tămâia, înmiresmezi pământul ce-l pășești, Ești precum e pentru gutui gutuia și-mi pare bine fiindcă mă iubești. Tu ești precum lumina pentru soare, un emisar al cerului cel sfânt, Ai suflet blând și-o vorbă de-mpăcare, dai plinătate, pace și avânt. Tu ești la minte tare înțeleaptă și mă întreb de unde-ai coborât, În lumea-aceasta-atâta de nedreaptă, unde prejudecăți ai doborât. Tu ești un dor, un chin și o mirare, de fiecare dată când te văd, Mi-apare-n minte cea mai mândră floare și dragostea pe care-o întrevăd. Tu ești asemeni zborului de vis, parcurs planat de orișice condor, Ești precum pasărea din paradis, vitraliu viu imaginat de dor. Tu ești văzduhul ‘ nalt, netulburat de vânt, serenitatea personificată, Ești aer, foc, și apă , și pământ, cea mai iubită și mai adorată. T

Dragoste năbădăioasă, mă trimiți des de acasă, Să-mi văd mândra cea focoasă, ești o pacoste frumoasă! Dragoste neiertătoare, tu mă usuci pe picioare, Când dorul tare mă doare, nu-i chip să îmi găsesc stare! Dragoste tu știi ce vrei ca să faci cu anii mei, Mă simt de parc-aș fi trei și-am putere, drag, temei, Să-i sărut ochii ca mura, să-i iubesc căutătura, Să-i sorb din privire gura și să-i caut uitătura Mândrei mele mele iubărețe, înțelepte și istețe, Des mă duc să-i dau binețe, peste ape și podețe – Merg spre dânsa în galop fiindcă e frumoasă foc, Nu simt oboseală strop și o strâng mai s-o sufoc. Dragoste bătute-ar strechea, simt iubirea și norocul Care mi-au adus perechea, fără ea, nu-mi găsesc locul. Dă-ne dragoste destinul, să ne adunăm și noi, Să nu mai gustăm veninul și să fim doar amândoi!

Te urmăresc cu gândul în somnul tău de noapte, Și îmi parvin de-a rândul, a tale blânde șoapte Ce strigă-ncet rostind cu drag numele meu – Ți-e visul suferind de dorul surd mereu. Aș vrea să-ți fiu aproape, în brațe să te strâng, Ca un șuvoi de ape să plâng – aș fi nătâng De-atâta fericire că sunt iarăși cu tine, Cu multa mea iubire, nu aș uita - știi bine Întâia întâlnire - nici nu știam că ești Cea plină de iubire din cartea cu povești. Acum când știu prea bine nemaivăzutu-ți mit, Mă simt atât de bine, sunt foarte fericit Că mi te am în viață, că-mi ești, iar eu îți sunt, Și codru și verdeață și apă și pământ, Și stelele și luna și soarele din cer, Ca tine nu-i nici una – Divinități-i cer Să mi te aibă-n grijă, să pot să te iubesc, Căci fără tine-s schijă și simt că ruginesc, Să-ți dea și sănătate și forță cât cuprinde Și o deplinătate în focul ce se-aprinde Întru iubirea noastră, iubire minunată, Precum o floare-n glastră ce tre

Tu Doamne sfânt și mare, cu oștile cerești, Pe noi pe fiecare, de rău să   ne-ocrotești, Trimite câte-un înger la noi să ne păzească, De-a patimilor fulger și să ne mântuiască. Suntem cu toți creați de tine, meșter Tată, Tu fă-ne azi curați și de greșeli ne iartă, Căci suntem lut și aer, în toate păcătoși, Tu toarce-al vieții caer și fă-ne luminoși În cuget și-n simțire pe voia ta să fim, Că noi fără de știre, mereu păcătuim, Coboară peste noi pe Marele Duh Sfânt, Să-nțelegem șuvoi, ce-i viața pe pământ, Să ne incumbe-n suflet iubirea de creștin, Să ne stopeze-n cuget, ambiție și chin, Miei blânzi în turma albă, să fim ai lui Iisus Iar viața ca o salbă să n-aibă vreun apus. O, Doamne Sfânt și Mare, trimite fiul Tău, La judecata-n care, va fi doar drept, nu rău, Ca să stârpescă răul prin dreapta lui osândă, Să zăvorască hăul cu diavolul la pândă, În dreapta-mpărăție ce nu are sfârșit, Viața să ne fie așa cum ne-am dorit, Să fie rai

Doar pentru tine sunt cum sunt, iubirea mea cea mare, Chiar dacă părul mi-e cărunt, te văd ca pe un soare Ce luminează blând și calm pe cerul cu fantasme, Mă minunez azi constatând o dragoste ca-n basme. Doar pentru tine pot să-not în contra la curent, Chiar de se-ntâmplă să nu pot tu ești reviriment – Cu tine-alături draga mea mi-e lumea la picioare Și-oricât s-ar spune că e rea, ni-i dragostea mai mare. Doar pentru tine pot goli și marea și oceanul, Nu simt nevoia-a ocoli restricții cu toptanul, Cu tine-alături e ușor și fac tot pentru tine, Mă simt precum un fulgușor zburdând fără rușine. Doar pentru   tine draga mea scriu azi aceste slove, Să-ți dea lumină ca o stea dintr-alea supernove – E un miracol ca-n povești iubirea ziditoare, Clipă de clipă mă uimești și ești uluitoare. Doar pentru tine scump odor fac și ce-i imposibil, Să-ți fiu iubit și ajutor cu orice-i admisibil În lumea asta strâmbă rău, cu reguli răsturnate, Voi fi mereu

Un demon crud s-a infiltrat în Rai, sub aparența omului de treabă, Dând iama-n îngerii cei puri și vai, la câte vieți ar trebui să dea el seamă? În mintea-i sadică credea că-i Dumnezeu, acest călău atâta de bolnav, A siluit, ucis și torturat – un derbedeu, sălașul lui de sânge e jilav.   În lașitatea lui cea fără margini, a abuzat de legea crudă-a forței, Precum șacalii cruzi, venali, haini, apoi a dat scânteie torței – A încercat să șteargă-n foc și pară, atâtea crime fără precedent, Apoi s-a străduit să pară, că totu-a fost un simplu accident. Nu-i nici o lege care-n lumea asta să fie aspră cum s-ar cuveni, De piele eu l-aș jupui și basta, apoi la câini l-aș da, i-ar conveni?! O moarte-i prea ușoară pentru monstrul cu chip uman, dar diavolul curat, Păcat că Statu ’-apărătorul nostru, s-a dovedit un mecanism gripat! Și Iadul e Eden pe lângă fiara cu chip uman și suflet de hienă, Iar viermele uman picat cu ceara, să fie, iar sufletul să-i ardă-n Gheen

Iubito, n-ai visat că mă iubești, în somnul tău de noapte liniștit, Când te veghez și văd că strălucești pe chipul drag și mult iubit? Dacă în noapte m-ai visat să știi că eu la tine-am fost cu gândul, Și sunt mereu neconsolat că sunt departe și păstrându-l Flacără vie acolo către tine cu tot ce ești frumos și reprezinți, Fiindcă tu ești azi pentru mine, un înger și mă scoți din minți Cu nurii tăi fără pereche, cu felul tău de-a fi așa distins – Iubirea mea, știi bine-i veche și niciodată nu s-a stins. Iubito, n-ai visat că mă iubești cum te iubesc și eu pe tine, Intens așa cum năzuiești, pân’ la uitarea cea de sine? Dacă-i așa, sunt fericit că gândul ți-e mereu la mine, Doar știi că ți-am mărturisit tot ce însemni tu pentru mine: Ești nestemata din comoara de frumuseți nepământene, Îmi ești și toamna dar și vara un dans sublim de sânziene, Mi-ești murmur dulce de izvoare în primăvara înflorită, Mi-ești neaua albă lucitoare în iarna rece troieni

Să-mi fii făclie-n noapte, tu rază de iubire, Iubita mea prin fapte îți dau bună vestire, Că dragostea curată mă leagă azi de tine – Și ale tale șoapte îmi dau alean și bine. Tu uită supărarea iubirii din trecut Și cată alinarea în ce s-a petrecut În seara-aceea dragă când noi ne-am cunoscut Și gura ta de fragă peceți a desfăcut. Fii sinceră cu mine, deschide-ți inimioara, Și-un sentiment de bine va fi în toată vara Iar toamna de iubire, chiar de va fi cu ploi, Va fi cu fericire și-om împărți-o-n doi. În iarna colilie, cu mii de fulgi de nea, Iubirea să ne fie sublimă draga mea – Va fi o sărbătoare în numele iubirii, În geru-acela mare, mult peste legea firii. Apoi în primăvară când pomii înfloresc, Iubirea o să doară, dar dulce, e firesc – Prin ploaia de petale de mână ne-om plimba, Iar dorurile tale, cu drag le-oi alina. Să-mi fii făclie-n noapte, sub salcia pletoasă, Să ne-mbătăm de șoapte , iubita mea sfioasă, Iubirea ce ne-

În sufletul clocotitor, iubito-ți cântă marea, E-un sunet ademenitor și-ți simt acum mirarea Că-ți sunt, că-mi ești la infinit iubirea minunată, Iar pe genunchiu-ți dezgolit sărutu-mi lasă pată. În sufletul clocotitor, iubito-ți bate vântul, Gingaș și ademenitor, chemând la el cuvântul Ce-l scriu cu patos și alean acum doar pentru tine, Din suflet e, nu e viclean și sper să-ți prindă bine. În sufletul clocotitor, iubito văd comori, Eu sunt un simplu muritor și sper să nu ignori Nimic din ce-i îmbietor   în marea mea iubire, Sunt un statornic visător, visând la fericire. În sufletul clocotitor, iubito văd fantasme, Îndrăgostit, eu pot să mor și să învii ca-n basme – Și tot pe tine te-aș găsi, gingașă, iubitoare, O clipă nu te-aș părăsi, căci dragostea e mare. În sufletul clocotitor, iubită-ți cântă marea, Nu e nimic întâmplător, ești ca-n bucate sarea – În viața noastră pe pământ, copii ai fericirii, Nu vom scăpa nici în mormânt, de mreje

Din mii de muritoare, eu te-am ales pe tine, să fii aceea care mă stimulează-n vers, Tu ești încântătoare și-asta o știi prea bine, vei fi nemuritoare prin timp și univers. Mi-ești muză iubitoare și-alăturea de tine, condeiul îmi vibrează de-alean și de fericire, Iar versul cu mirare îl scriu pe zi mai bine și ție ți-l dedic, imensa mea iubire. Din mii de muritoare, ești una pe pământ, alăturea de care aș vrea să-mbătrânesc, Cu tine azi iubito fac sacru legământ, ca pururea pe tine mai mult să te iubesc. Ești raza de lumină, ești oxigenul care, azi mă mențin în viață în lumea asta tristă, Distinsă-n toate cele, tu ești încântătoare, iar alta precum tine, în lume nu există. Din mii de muritoare, destinul mi te-a dat, e darul minunat pe care Dumnezeu Mi l-a făcut și iată, azi țin neapărat să-ți spun că lângă tine, mă simt precum un zeu. Ai ochii ca și mura și pielea albă, fină și părul negru beznă ca pana corbului, Iar spiritul ți-e salbă, în suflet strălucir