Pădure, dragă pădure...


Pădure, draga mea pădure, mi-ai îndulcit copilăria
Cu fragi, afine și cu mure, care îmi umpleau pălăria,
Cu ciripit de păsărele, în ramul verde și umbros
Și veverițele rebele, umblând în sus, apoi în jos

În căutarea de alune și ghindă rumenă gustoasă,
Ele-ncercând ca să adune, să aibă-n iarna cea geroasă.
Îți văd aievea lopătarii și căprioarele gingașe,
Păscând alene printre arii și dropiile mari golașe

Care cloceau pe liziere, în cuiburi calde dar umbroase,
Fazani și fagurii de miere din trunchiurile scorburoase,
Mistreții care se-îmbăiau în lacurile din poiene
Și iepurii ce mișunau, mâncând din ierburi dulci, alene.

Mă văd din nou fiind la culesul de mânătărci și vinecioare,
Și-alte ciuperci, căci le știu rostul și mă feream de-otrăvitoare –
Plimbările lungi pe colnice, mi le-amintesc cu-atâta drag,
Dar astăzi parcă nu s-ar zice, că ai fi fost, zăresc doar vag

Tufișuri dese și virgine, ce-au răsărit mod spontan, sălbatec
Fiindcă aproape-n întregime, tu fosta-i ras de un zănatec
Curent zis de privatizare, ce te-a distrus și mutilat,
Pădure draga mea pădure, de parcă n-ai fi existat!
Eu te păstrez intactă-n suflet, ca amintire minunată,
În al copilăriei umblet, mi-ai fost și mamă, dar și tată,
M-ai răcorit cu umbra-ți deasă și m-ai hrănit cu dărnicie,
Pădure mândră și frumoasă, simbolul meu de veșnicie!

Iubita mea...


Iubita mea cu ochii negri și păr de parcă-i de-abanos,
Ce-s minunați și sunt integri, iar pletele îți cad în jos
Pe umerii catifelați, ca laptele, albi, mătăsoși,
Rotunzi dar și imaculați -  Doamne, și-atâta de frumoși.

Doar ce-am plecat de lângă tine -  ai fost a mea, iar eu al tău,
Dar e ceva ce mă reține în preajma ta – singur mi-e rău,
Iar depărtarea mă omoară, te-aș vrea mereu să fii a mea,
Deși afară-i plină vară, în inimă am iarna grea –

Fără de tine, albu-i negru, iar caldu-i rece, aspru ger,
Iar inima-mi bate alegru – vreau să pătrund al tău mister –
Te-aș vrea a mea pe totdeauna și nu-i păcat că vreau așa,
Suntem ca soarele și luna pe și-n infinit vom atașa

Cuvinte dulci, trăiri intense, și zbuciumul dulce-amar
Iar sentimentele imense, nu se vor consuma-n zadar –
Te vreau aproape, mai aproape, un singur suflet contopit,
Cu-al meu pe a iubirii clape, mă las de tine răscolit

În cântece de pianină, alegro, andante apoi lin
Pe-a sufletului cordelină, să îmi vibrezi scăpând de chin,
Și inima-mi bătând frenetic, și sufletul ce-i copleșit
De simțământul dens ermetic – ca tine n-am mai întâlnit –

Ești minunată-n toate cele, ești idealul pentru mine,
Aș vrea să te feresc de rele, să-ți fie-n toate numai bine –
Tu știi că-am fost și-n altă viață, un cuplu mult îndrăgostit,
Serenitatea-ți de pe față, mă face blând și fericit.

De-abia-am plecat de lângă tine, iubita mea fără egal,
Și-acum să mă întorc îmi vine, surâsul tău îmi e vital –
Ești aerul ce mă animă, ești fructul pomului oprit,
Simt doar iubire, multă stimă și-un sentiment de infinit!

Țară mândră!


Țară mândră, plai de dor, ești pe mâna hoților –
Ți-au răpit și viitor și pământul din ogor,
Fabrici mândre, combinate, azi sunt toate demolate,
Iar pădurile sunt toate, retezate, exportate.

Țară mândră, plai de dor, nu mai ai nici ajutor,
Românașii stau și mor, la poarta spitalelor –
Doctorii au emigrat, în Vestul cel lăudat,
După un salar bogat și respectul meritat.

Țară mândră milenară, toți românii plecă-afară,
După o pâine amară, ce nu o găsesc în țară,
Sau de e, e cu mult chin, slugărelă și venin –
Azi îmi vine să mă-nchin, ca să nu mai bem pelin.

Țară mândră și deșteptă, vremuri grele te așteaptă,
Ai analfabeți la poartă, ce-o să aibă o rea soartă –
Când va fi și timpul lor, să fie de ajutor,
N-or să aibă nici un spor, iar foamea va da-n popor.

Țară mândră, cin’ te-ascultă, ai politica incultă,
Doar cu gușă și cu burtă, fără suflet, minte multă –
Toți gângavii și calicii, ce i-au lăsat bolșevicii,
Înțepători ca aricii, ce nu știu lecția fricii

Guvernează România și i-au adus sărăcia
Practică numai hoția, slujul și mitocănia –
Noi cu sonde de țiței plătim benzina cât trei,
Noi cu gaze câte vrei, ‘i-ngrășăm pe derbedei

Ce-au venit de un’-te miri și-au averi și stăpâniri,
Făcute cu siluiri, pe-a poporului postiri.
Mă rog Domnul să le dea, soartă crudă, soartă rea,
Că au distrus țara mea, și poporul ce stă-n ea.

Românași din țara-ntreagă, nu mai răbdați soarta neagră,
Nu-i lăsați pe-alții s-aleagă, punând stăpânirea-ntreagă,
Peste țară și pe voi  scufundându-vă-n nevoi –
Fiți bărbați, fiți iar eroi și-alungați-i la gunoi

Pe toți exploatatorii, ce-au venit din gena zării,
Colportorii, infractorii, ce-au ajuns în fruntea țării,
Și-au făcut triumvirat, încât țara-au ruinat;
Voi puneți-i la mezat confiscând tot ce-au furat,

Și puneți la guvernare din a României floare,
Minți deștepte, sclipitoare, fiindcă România are,
Iar pe delapidatori și pe exploatatori,
Expulzați-i către zări, sau dați-i hrană la ciori!


Suflete pereche


Îngemănați de-aceleași doruri, de setea pentru ce-i frumos,
Cunoaștem astăzi adevăruri, cunoaștem dorul dureros –
Noi suflete pereche suntem, înmuguriți pe-același dor,
Pecetluiți de un totem, cu sentimente ce nu mor.

Iubirea noastră-i arzătoare, un jar aprins de o scânteie,
Nu e deloc întâmplătoare, este precum o orhidee –
Ne-am întâlnit pe firul vieții, dar ne cunoaștem de demult,
Boboci în faptul dimineții, în zi cunoaștem un tumult

De sentimente minunate, ca o corolă-mperecheată,
Ne-apucă dorurile toate în armonie sincopată –
Cunoaștem visurile noastre și reciproc le potențăm
Și luminăm ca două astre, pe cerul dragostei când stăm.

Noi suflete pereche suntem și ne iubim dintotdeauna,
Plângem când trebuie și râdem, în două ființe suntem una –
Ni-i dragostea o simfonie în pasul dulce cu destinul,
Comuniunea-i armonie, iar despărțirea ca pelinul.

Eu te cunosc de când e lumea, iubita mea cu ochi curați,
Suntem ca gemenii, și culmea, suntem de toți invidiați,
Căci dragoste precum a noastră, ce tinde către absolut,
E ca o pasăre măiastră, eu o trăiesc, admir, salut.

De n-ai fi tu!


De n-ai fi tu, pădurea n-ar fi verde, câmpia-ar fi aridă peste tot,
Iubirea mea e mare și poți crede, că fără tine eu a sta nu pot.
De n-ai fi tu, nu așa avea nici vise, nici idealuri de concretizat,
Iar toate lucrurile ce ți-au fost  promise, în lipsa ta le-aș pune la mezat.

De n-ai fi tu, nici soarele lumina, nu ar mai răspândi-o pe pământ,
M-aș stafidi precum uscată pruna și n-aș mai vrea să fiu pe-acest pământ.
De n-ai fi tu, iubito, tot ce-mi ești, aș fi neconsolat în astă lume,
Dar tu îmi ești crăiasa din povești – și-n somn rostesc, blând al tău nume.

De n-ai fi tu, iubito, primăvara n-ar mai avea nici flori nici tril de ciocârlii,
Iar eu aș sta și-aș pierde toată vara, visând în noapte numai grozăvii.
De n-ai fi tu, nici nori n-ar exista, nici ploi, nici vânt și nici ninsori,
Însă tu ești, se poate constata și toate zilele-mi sunt sărbători.

De n-ai fi tu, noianul de cuvinte, nu l-aș așterne-atâta de ușor,
Tu îmi ești muză și-am o rugăminte: iubește-mă la fel pân’-o să mor,
Și-am să-ți dedic șuvoi de poezie și ai să fii a inimii regină –
Iubirea noastră nu e erezie, iubește-mă intens fără vreo vină!

Te văd!


Te văd în visele de noapte, te văd în visele de zi,
Visez mereu șuvoi de șoapte și-am fericirea de-a urzi
Șirag de versuri pentru tine, fiindcă tu ești încântătoare,
Ești minunată, știi prea bine și gingașă precum o floare.

Te văd în gând atât de-aproape, ai inima-mi sălaș al tău,
Iar gându-mi fuge peste ape și multele păreri de rău
Că nu ești astăzi lângă mine, și culcușit la sânul tău,
Să-mi fie și să-ți fie bine, să nu avem parte de rău.

Te văd aievea o prințesă, tronând castele-mpărății,
Sau poate numai o contesă, cu trenă și bijuterii –
Ești nestemata cea mai scumpă, a sufletului meu comoară,
Privirea mea rămas-a tâmpă, când te-am zărit întâia oară.

Te văd în cer, în câmp, în fluturi, ce zboară-atâta de frumos,
Și-s colorați în mii de tonuri, în sunetul melodios
Al al mierlei și-al privighetorii din verdele zăvoi pe râu,
În dropia și-albastrul florii de albăstrea în lan de grâu.

Te văd în tot și-n toate cele ce Dumnezeu a plăsmuit,
Ești zâna visurilor mele, doar tu mă faci azi fericit –
Iubirea noastră înflorește în zi de zi cu mult mai mult,
Cuvântul tău care zidește, mă-ndemnă dragostea s-ascult!

Tu ești!


Te-am așteptat să vii o viață-ntreagă și-ai apărut la timpul potrivit,
Iar mintea mea nu poate să-nțeleagă, din ce tărâm de îngeri te-ai ivit.
Tu ești ca mirul sfânt și ca tămâia, înmiresmezi pământul ce-l pășești,
Ești precum e pentru gutui gutuia și-mi pare bine fiindcă mă iubești.

Tu ești precum lumina pentru soare, un emisar al cerului cel sfânt,
Ai suflet blând și-o vorbă de-mpăcare, dai plinătate, pace și avânt.
Tu ești la minte tare înțeleaptă și mă întreb de unde-ai coborât,
În lumea-aceasta-atâta de nedreaptă, unde prejudecăți ai doborât.

Tu ești un dor, un chin și o mirare, de fiecare dată când te văd,
Mi-apare-n minte cea mai mândră floare și dragostea pe care-o întrevăd.
Tu ești asemeni zborului de vis, parcurs planat de orișice condor,
Ești precum pasărea din paradis, vitraliu viu imaginat de dor.

Tu ești văzduhul nalt, netulburat de vânt, serenitatea personificată,
Ești aer, foc, și apă , și pământ, cea mai iubită și mai adorată.
Tu ești a mea și altfel nu se poate, ești minunată-n toate, ce să zic,
Cu tine-alături oricare cetate de cucerit ,e doar un mizilic.

Tu ești lumina ochilor iubito, în lipsa ta sunt orb, și surd, și mut –
Să-mi fii aproape, tu preafericito, iubirea ta mi-e țel și azimut!

Dragoste năbădăioasă!


Dragoste năbădăioasă, mă trimiți des de acasă,
Să-mi văd mândra cea focoasă, ești o pacoste frumoasă!
Dragoste neiertătoare, tu mă usuci pe picioare,
Când dorul tare mă doare, nu-i chip să îmi găsesc stare!

Dragoste tu știi ce vrei ca să faci cu anii mei,
Mă simt de parc-aș fi trei și-am putere, drag, temei,
Să-i sărut ochii ca mura, să-i iubesc căutătura,
Să-i sorb din privire gura și să-i caut uitătura

Mândrei mele mele iubărețe, înțelepte și istețe,
Des mă duc să-i dau binețe, peste ape și podețe –
Merg spre dânsa în galop fiindcă e frumoasă foc,
Nu simt oboseală strop și o strâng mai s-o sufoc.

Dragoste bătute-ar strechea, simt iubirea și norocul
Care mi-au adus perechea, fără ea, nu-mi găsesc locul.
Dă-ne dragoste destinul, să ne adunăm și noi,
Să nu mai gustăm veninul și să fim doar amândoi!

Te urmăresc cu gândul...


Te urmăresc cu gândul în somnul tău de noapte,
Și îmi parvin de-a rândul, a tale blânde șoapte
Ce strigă-ncet rostind cu drag numele meu –
Ți-e visul suferind de dorul surd mereu.

Aș vrea să-ți fiu aproape, în brațe să te strâng,
Ca un șuvoi de ape să plâng – aș fi nătâng
De-atâta fericire că sunt iarăși cu tine,
Cu multa mea iubire, nu aș uita - știi bine

Întâia întâlnire - nici nu știam că ești
Cea plină de iubire din cartea cu povești.
Acum când știu prea bine nemaivăzutu-ți mit,
Mă simt atât de bine, sunt foarte fericit

Că mi te am în viață, că-mi ești, iar eu îți sunt,
Și codru și verdeață și apă și pământ,
Și stelele și luna și soarele din cer,
Ca tine nu-i nici una – Divinități-i cer

Să mi te aibă-n grijă, să pot să te iubesc,
Căci fără tine-s schijă și simt că ruginesc,
Să-ți dea și sănătate și forță cât cuprinde
Și o deplinătate în focul ce se-aprinde

Întru iubirea noastră, iubire minunată,
Precum o floare-n glastră ce trebuie udată,
Cu lacrime de dor, de dor și fericire,
Căci veșnicul amor nu știe de mâhnire.

Te urmăresc iubită în somnul tău de noapte,
Cu gând și cu ispită – mi-s dorurile coapte,
Te vreau numai cu mine și-n cer și pe pământ
Iubirea ne va ține și-n recele mormânt.

Tu Doamne!


Tu Doamne sfânt și mare, cu oștile cerești,
Pe noi pe fiecare, de rău să  ne-ocrotești,
Trimite câte-un înger la noi să ne păzească,
De-a patimilor fulger și să ne mântuiască.

Suntem cu toți creați de tine, meșter Tată,
Tu fă-ne azi curați și de greșeli ne iartă,
Căci suntem lut și aer, în toate păcătoși,
Tu toarce-al vieții caer și fă-ne luminoși

În cuget și-n simțire pe voia ta să fim,
Că noi fără de știre, mereu păcătuim,
Coboară peste noi pe Marele Duh Sfânt,
Să-nțelegem șuvoi, ce-i viața pe pământ,

Să ne incumbe-n suflet iubirea de creștin,
Să ne stopeze-n cuget, ambiție și chin,
Miei blânzi în turma albă, să fim ai lui Iisus
Iar viața ca o salbă să n-aibă vreun apus.

O, Doamne Sfânt și Mare, trimite fiul Tău,
La judecata-n care, va fi doar drept, nu rău,
Ca să stârpescă răul prin dreapta lui osândă,
Să zăvorască hăul cu diavolul la pândă,

În dreapta-mpărăție ce nu are sfârșit,
Viața să ne fie așa cum ne-am dorit,
Să fie rai Pământul de tine întocmit,
Să ținem legământul cum a fost prorocit.

În oastea triumfală de îngeri albi curați,
Să-L așteptăm cu fală, să fim ca niște frați.
Ascultă Doamne ruga ce-o fac spre mila ta,
Să scape doar cu fuga aceia răi ce-or sta

În umbra pizmei groase și contra lui Iisus,
Cu inimi reci, vârtoase, tu să-i ridici pe sus,
Din Slava cea Înaltă tu drumul să le dai,
Striviți precum năpârca, să nu pătrundă-n rai,

Iar Lumea să se-ndrepte pe matca sănătoasă,
Cu spiritul s-aștepte doar pe Iisus în casă!





Doar pentru tine!


Doar pentru tine sunt cum sunt, iubirea mea cea mare,
Chiar dacă părul mi-e cărunt, te văd ca pe un soare
Ce luminează blând și calm pe cerul cu fantasme,
Mă minunez azi constatând o dragoste ca-n basme.

Doar pentru tine pot să-not în contra la curent,
Chiar de se-ntâmplă să nu pot tu ești reviriment –
Cu tine-alături draga mea mi-e lumea la picioare
Și-oricât s-ar spune că e rea, ni-i dragostea mai mare.

Doar pentru tine pot goli și marea și oceanul,
Nu simt nevoia-a ocoli restricții cu toptanul,
Cu tine-alături e ușor și fac tot pentru tine,
Mă simt precum un fulgușor zburdând fără rușine.

Doar pentru  tine draga mea scriu azi aceste slove,
Să-ți dea lumină ca o stea dintr-alea supernove –
E un miracol ca-n povești iubirea ziditoare,
Clipă de clipă mă uimești și ești uluitoare.

Doar pentru tine scump odor fac și ce-i imposibil,
Să-ți fiu iubit și ajutor cu orice-i admisibil
În lumea asta strâmbă rău, cu reguli răsturnate,
Voi fi mereu sprijinul tău, iubit, și soț, și frate.

Un demon crud


Un demon crud s-a infiltrat în Rai, sub aparența omului de treabă,
Dând iama-n îngerii cei puri și vai, la câte vieți ar trebui să dea el seamă?
În mintea-i sadică credea că-i Dumnezeu, acest călău atâta de bolnav,
A siluit, ucis și torturat – un derbedeu, sălașul lui de sânge e jilav.
 
În lașitatea lui cea fără margini, a abuzat de legea crudă-a forței,
Precum șacalii cruzi, venali, haini, apoi a dat scânteie torței –
A încercat să șteargă-n foc și pară, atâtea crime fără precedent,
Apoi s-a străduit să pară, că totu-a fost un simplu accident.

Nu-i nici o lege care-n lumea asta să fie aspră cum s-ar cuveni,
De piele eu l-aș jupui și basta, apoi la câini l-aș da, i-ar conveni?!
O moarte-i prea ușoară pentru monstrul cu chip uman, dar diavolul curat,
Păcat că Statu’-apărătorul nostru, s-a dovedit un mecanism gripat!

Și Iadul e Eden pe lângă fiara cu chip uman și suflet de hienă,
Iar viermele uman picat cu ceara, să fie, iar sufletul să-i ardă-n Gheenă!
Pe veci să-I fie numele hulit și șters din Cartea Vieții pe vecie,
Căci el pe lume 'geaba a trăit, iar crucea să îi fie o stafie!

N-ai visat că mă iubești?


Iubito, n-ai visat că mă iubești, în somnul tău de noapte liniștit,
Când te veghez și văd că strălucești pe chipul drag și mult iubit?
Dacă în noapte m-ai visat să știi că eu la tine-am fost cu gândul,
Și sunt mereu neconsolat că sunt departe și păstrându-l

Flacără vie acolo către tine cu tot ce ești frumos și reprezinți,
Fiindcă tu ești azi pentru mine, un înger și mă scoți din minți
Cu nurii tăi fără pereche, cu felul tău de-a fi așa distins –
Iubirea mea, știi bine-i veche și niciodată nu s-a stins.

Iubito, n-ai visat că mă iubești cum te iubesc și eu pe tine,
Intens așa cum năzuiești, pân’ la uitarea cea de sine?
Dacă-i așa, sunt fericit că gândul ți-e mereu la mine,
Doar știi că ți-am mărturisit tot ce însemni tu pentru mine:

Ești nestemata din comoara de frumuseți nepământene,
Îmi ești și toamna dar și vara un dans sublim de sânziene,
Mi-ești murmur dulce de izvoare în primăvara înflorită,
Mi-ești neaua albă lucitoare în iarna rece troienită

Și dacă visul tău de noapte se va-mplini cum ai visat,
Voi fi dar stimulat în fapte și cel mai norocos bărbat,
Vom fi un tot ca o verigă a lanțului de nebunii,
Ai fi buchetul cu ferigă - ți-aș umple casa de copii!

Să-mi fii făclie-n noapte


Să-mi fii făclie-n noapte, tu rază de iubire,

Iubita mea prin fapte îți dau bună vestire,
Că dragostea curată mă leagă azi de tine –
Și ale tale șoapte îmi dau alean și bine.

Tu uită supărarea iubirii din trecut
Și cată alinarea în ce s-a petrecut
În seara-aceea dragă când noi ne-am cunoscut
Și gura ta de fragă peceți a desfăcut.

Fii sinceră cu mine, deschide-ți inimioara,
Și-un sentiment de bine va fi în toată vara
Iar toamna de iubire, chiar de va fi cu ploi,
Va fi cu fericire și-om împărți-o-n doi.

În iarna colilie, cu mii de fulgi de nea,
Iubirea să ne fie sublimă draga mea –
Va fi o sărbătoare în numele iubirii,
În geru-acela mare, mult peste legea firii.

Apoi în primăvară când pomii înfloresc,
Iubirea o să doară, dar dulce, e firesc –
Prin ploaia de petale de mână ne-om plimba,
Iar dorurile tale, cu drag le-oi alina.

Să-mi fii făclie-n noapte, sub salcia pletoasă,
Să ne-mbătăm de șoapte , iubita mea sfioasă,
Iubirea ce ne-animă s-o ostoim cu foc
Căci e ca o enzimă, desface orice loc.

În suflet cântă marea


În sufletul clocotitor, iubito-ți cântă marea,
E-un sunet ademenitor și-ți simt acum mirarea
Că-ți sunt, că-mi ești la infinit iubirea minunată,
Iar pe genunchiu-ți dezgolit sărutu-mi lasă pată.

În sufletul clocotitor, iubito-ți bate vântul,
Gingaș și ademenitor, chemând la el cuvântul
Ce-l scriu cu patos și alean acum doar pentru tine,
Din suflet e, nu e viclean și sper să-ți prindă bine.

În sufletul clocotitor, iubito văd comori,
Eu sunt un simplu muritor și sper să nu ignori
Nimic din ce-i îmbietor  în marea mea iubire,
Sunt un statornic visător, visând la fericire.

În sufletul clocotitor, iubito văd fantasme,
Îndrăgostit, eu pot să mor și să învii ca-n basme –
Și tot pe tine te-aș găsi, gingașă, iubitoare,
O clipă nu te-aș părăsi, căci dragostea e mare.

În sufletul clocotitor, iubită-ți cântă marea,
Nu e nimic întâmplător, ești ca-n bucate sarea –
În viața noastră pe pământ, copii ai fericirii,
Nu vom scăpa nici în mormânt, de mrejele iubirii!

Din mii...


Din mii de muritoare, eu te-am ales pe tine, să fii aceea care mă stimulează-n vers,
Tu ești încântătoare și-asta o știi prea bine, vei fi nemuritoare prin timp și univers.
Mi-ești muză iubitoare și-alăturea de tine, condeiul îmi vibrează de-alean și de fericire,
Iar versul cu mirare îl scriu pe zi mai bine și ție ți-l dedic, imensa mea iubire.

Din mii de muritoare, ești una pe pământ, alăturea de care aș vrea să-mbătrânesc,
Cu tine azi iubito fac sacru legământ, ca pururea pe tine mai mult să te iubesc.
Ești raza de lumină, ești oxigenul care, azi mă mențin în viață în lumea asta tristă,
Distinsă-n toate cele, tu ești încântătoare, iar alta precum tine, în lume nu există.

Din mii de muritoare, destinul mi te-a dat, e darul minunat pe care Dumnezeu
Mi l-a făcut și iată, azi țin neapărat să-ți spun că lângă tine, mă simt precum un zeu.
Ai ochii ca și mura și pielea albă, fină și părul negru beznă ca pana corbului,
Iar spiritul ți-e salbă, în suflet strălucire ai, azi versul meu exultă așa cum vezi hai-hui.

Din mii de muritoare, tu ești aleasa care mi-aduce fericirea în suflet și în trup,
Prin versul meu candid, vei fi nemuritoare, de-atâta fericire, simt astăzi că erup
Și toată fericirea, ce-o simt și o trăiesc, e numai fiindcă tu exiști și te iubesc –
Pe țărmul de extaz acum hălăduiesc, sărutul tău cel dulce îl vreau, mult îl doresc.

Din mii de muritoare, tu ești cea mai isteață, cu mintea sclipitoare și cugetul curat,
Te-aș vrea azi lângă mine pe țărmul cu verdeață, să facem o plimbare sub cerul luminat
De soarele iubirii cu mii de raze tandre, să scalde fericirea ce o simțim în doi,
Să umple cu ardoare a inimii meandre și-n Edenul iubirii să devenim eroi.

Din mii de muritoare, pe tine te iubesc și-n alte vieți desigur, la fel noi ne-am iubit,
Parcă te văd aievea în visu-mi ce doresc, să se preschimbe-n fapte să fiu mult fericit.
Din mii de muritoare, mi-ești sufletul pereche, cu tine-alături astăzi plutesc în Paradis,
Ni-i dragostea curată, idila ne e veche și te iubesc pe tine fără vreun compromis!