De-ai fi din ceruri...


De-ai fi din ceruri coborâtă, n-ai fi un înger cum îmi ești,
Fiindcă tu ești desăvârșită, ca dintr-o carte de povești
Ți-e sufletul și chipul tandru, în toate cele-ncântătoare
Și-ai un miros ca de leandru, îl simt și inima mă doare –

De dragul tău, căci dragu-i mare, orice, aș face să te am,
Iubirea ta e-ncântătoare, precum mușcatele la geam –
Aș da ce vrei pe lumea asta să fim mereu doar împreună,
Tandem să fim să urcăm coasta vieții noastre mână-n mână.

De-ai fi din ceruri coborâtă, n-ai fi așa de mult de senină,
Căci fața nu-ți e mohorâtă, privirea-ți este cristalină,
Iar părul negru abanos, se unduie ușor,  pe umeri
Și e atâta de frumos, precum toți nuri-ți de-i enumeri.

Dar frumusețea-i trecătoare, tu ești și înțeleaptă foc
Și ai o minte sclipitoare și toate astea la un loc
Te fac făptura uimitoare ce a intrat în viața mea –
Mă rog iubirea-ți arzătoare, să înflorească și să stea

În preajma noastră, prea iubito, ar fi păcat ca să nu stea,
Căci toată viața mi-am dorit-o și știu că tu la fel ai vrea –
E-nălțător ce ni se-ntâmplă, așa mai rar au fost iubiri,
Tu s-o păstrezi la a ta tâmplă e un tezaur de-amintiri

Care va fi la senectute, o hrană dulce precum mierea,
Căci ale dragostei vii fructe, ne vor aduce mângâierea –
Copii, nepoți, și strănepoții, cu toți ne vor înconjura,
La nunta de-aur stând cu toții și sănătate ne-or ura.

Atunci îți voi aduce-aminte, de-acest poem ce ți-l dedic –
De-ai fi din ceruri coborâtă, așa ai fi și cred, nimic
Nu-ți mai lipsește să fii veșnic iubirea mea neprețuită,
Apărător să-ți fiu eu, vajnic, iar tu eterna mea dorită.

Lumina ochilor căprui


Lumina ochilor căprui, îmi luminează versul,
Îl scriu, ca ție nimănui, căci tu mi-ești Universul –
Miracolul de nedescris – iubirea ca o fragă,
E dulce, fiindcă-i interzis și tare îmi ești dragă.

Pe firul vieții ne-am găsit – n-au fost multe cuvinte,
Doar ochi căprui care-au sclipit, sărutul tău fierbinte –
Apoteotic ne-am iubit, bărbatul cu femeia
Și uite-așa ne-am devenit, la bolta vieții cheia.

Clipă de clipă eu tânjesc, la gura ta fierbinte –
Tu știi că tare o doresc – atâtea dulci cuvinte,
Ți-am spus, mi-ai spus, ne-am alintat și ostoit fiorul,
Dar timpul iute a apus – acum simțim tot dorul;

Te-aș vrea, m-ai vrea numai al tău, în nopțile cu stele,
Și-n zile lungi ce-ți par un hău, să te feresc de rele –
Cu prețul vieții-am să păzesc lumina ochilor căprui,
Blândă, suavă – năzuiesc, a-mi fi tandem pe cărărui

În lungul vieții drum pătat, cu arșiță și ploi și ceață,
Ea panaceu, neapărat, să-mi fie mie-n astă viață,
Iubirea dulce să ne poarte spre un tărâm al fericirii,
Iar dragostea să aibă parte, de gustul dulce-al împlinirii.

Țara noastră


Țara noastră, cuibul nostru, azi e năpădit de ”cuci”,
Creaturi precum un monstru ce-i născut doar din năpârci –
Zarea-ntreagă e deschisă pentru colonizatori,
Inși cu suflete de clisă și porniri de lipitori.

Țara noastră, plai de vise, a chelit azi de păduri,
Precum fetele codane siluite pentru nuri –
Toți smintiții de prin lume vin să-și facă-aici averi,
Fiindcă-a devenit renume, comportarea de muieri

Ce o au  și au avut-o cei la cârma guvernării;
Țara-ntreagă au vândut-o, până-n marginile zării,
Și se bat în piept cu pumnul că sunt numai patrioți,
Da-s o gloată-n care Domnul a îngrămădit doar hoți.

Delatori ce-s vechi în ștate, lași și vânzători de țară,
Deveniți calamitate, pentru tine-s o povară –
Cum să fac și cum să facem să te izbăvim de ei,
Țară mândră, să desfacem ceata asta de mișei,

Ce-a distrus cu veselie-a ta industrie – o floare,
Afirmând azi cu mândrie c-au făcut ”privatizare”,
Și-au trimis în băjenie milioane de români,
Prost plătiți – tu Românie, să le-arăți cât sunt de buni.

Să dai fum de sfară-n țară, buciume să chemi la glas,
Să chemi românii de-afară, că în ei ne-a mai rămas
Și nădejdea și mândria că ne reprezintă-n lume,
Fiindcă ei țin România și cu bani și cu renume,

Să se strângă națiunea de la mic până la mare
Și cu forță și dreptatea la dușmani să ”le dea sare”,
Să confiște raptul, furtul, de la marii patrihoți,
Politicieni de-a timpul – muncă silnică la toți,

Iară floarea românească, dreaptă-n minte și-n simțire,
Să conducă și să crească, fără nici o poticnire,
Românica să-nflorească ca un lucru de bon ton,
Că destul nenorociții, au dat-o precum plocon!

Te iubesc ca nimeni altul


Ești iubita mea cea dragă, mii de versuri – poezii
Eu ți-am dedicat, să-ți mergă-n inimă în nopți târzii –
Tu un înger de lumină, eu un om prea-ndrăgostit,
Tu un zumzet de albină, eu un strigăt prelungit

Către dragostea curată ce o simt, o ai, mi-o dai,
Fiindcă tu, iubită fată, ești poiana mea din rai,
Ești fântâna cea cu leacul ce mă vindecă de dor,
Fără tine trece veacul pân’ m-oi vindeca de-amor,

 Dar nu vreau ca să mă vindec, te iubesc ca nimeni altul,
Chiar de îmi mai dau în petec, să mă ierte Prea-Înaltul,
E din dragostea prea mare ce o simt, ți-o dăruiesc
Numai ție – ești o floare și din suflet te doresc.

De dor


De dorul tău iubito mor încet și moarte mi-este chinul nesfârșit,
Aș vrea doar chinul ăsta să-l repet, fiindcă alta cum ești n-am întâlnit.
Aș vrea să te mai văd din când în când, cenușa dragostei să se-ncălzească,
Să nu-mi rămână sufletul tău blând, reflexul unui ghem rigid de iască.

Și dacă dorul meu nu e suficient să îți înmoaie sufletu’-mpietrit,
Mai mult nu știu să fac, nu am talent, disimularea nu-i un lucru nimerit,
Dar ce să spun și ce să fac mai mult de-atât – rămâne doar să sufăr în tăcere,
Păcat că te iubesc atâta și te-ascult, iar timpul trece-mbătrânim, fără vreo mângâiere.

Știu că tu suferi fiindcă te-am rănit, dar știi, iertarea e Dumnezeiască,
Și orice-ai face, cât ai suferit, iubirea mea etern o să-ți priască,
Iar lucrurile s-or lăsa ușor în matcă, noi nu vom suferi înstrăinați –
Iubirea va pica precum o platcă, pe sufletele noastre – gemeni frați.

Aș vrea


Aș vrea să-mi fii să-ți fiu într-una, tot miezul, simțul și iubirea,
Aș vrea ca eu sau tu, tot una să simți, să simt, s-avem uimirea
Ce-ai dată de o viață plină, de har, belșug, creație și drag –
Și numai Domnul să dețină, destinul în al nostru prag.

Aș vrea să-ți dau tot infinitul și încă un șirag de stele,
Să îți vegheze răsăritul, somnul și visele rebele  -
Am infinitul doar în suflet, nu-s nici bogat nici cerșetor,
Ți-l dăruiesc dintr-un răsuflet, căci pentru tine pot să mor.

Aș vrea să îmi accepți iubirea, ce-i colosal de dăruită,
Și să-nțelegi c-asta-i menirea, de-a fi etern a mea iubită,
Iar ceasul uniunii noastre va fi Big-Bang-ul absolut,
Când Universul plin de astre, se va seta la ”ÎNCEPUT”.