Poeziile Mele - Nelu Preda

De-ai fi din ceruri coborâtă, n-ai fi un înger cum îmi ești, Fiindcă tu ești desăvârșită, ca dintr-o carte de povești Ți-e sufletul și chipul tandru, în toate cele-ncântătoare Și-ai un miros ca de leandru, îl simt și inima mă doare – De dragul tău, căci dragu-i mare, orice, aș face să te am, Iubirea ta e-ncântătoare, precum mușcatele la geam – Aș da ce vrei pe lumea asta să fim mereu doar împreună, Tandem să fim să urcăm coasta vieții noastre mână-n mână. De-ai fi din ceruri coborâtă, n-ai fi așa de mult de senină, Căci fața nu-ți e mohorâtă, privirea-ți este cristalină, Iar părul negru abanos, se unduie ușor,   pe umeri Și e atâta de frumos, precum toți nuri-ți de-i enumeri. Dar frumusețea-i trecătoare, tu ești și înțeleaptă foc Și ai o minte sclipitoare și toate astea la un loc Te fac făptura uimitoare ce a intrat în viața mea – Mă rog iubirea-ți arzătoare, să înflorească și să stea În preajma noastră, prea iubito, ar fi păcat ca să nu stea,

Lumina ochilor căprui, îmi luminează versul, Îl scriu, ca ție nimănui, căci tu mi-ești Universul – Miracolul de nedescris – iubirea ca o fragă, E dulce, fiindcă-i interzis și tare îmi ești dragă. Pe firul vieții ne-am găsit – n-au fost multe cuvinte, Doar ochi căprui care-au sclipit, sărutul tău fierbinte – Apoteotic ne-am iubit, bărbatul cu femeia Și uite-așa ne-am devenit, la bolta vieții cheia. Clipă de clipă eu tânjesc, la gura ta fierbinte – Tu știi că tare o doresc – atâtea dulci cuvinte, Ți-am spus, mi-ai spus, ne-am alintat și ostoit fiorul, Dar timpul iute a apus – acum simțim tot dorul ; Te-aș vrea, m-ai vrea numai al tău, în nopțile cu stele, Și-n zile lungi ce-ți par un hău, să te feresc de rele – Cu prețul vieții-am să păzesc lumina ochilor căprui, Blândă, suavă – năzuiesc, a-mi fi tandem pe cărărui În lungul vieții drum pătat, cu arșiță și ploi și ceață, Ea panaceu, neapărat, să-mi fie mie-n astă viață, Iubirea dulce să ne po

Țara noastră, cuibul nostru, azi e năpădit de ”cuci”, Creaturi precum un monstru ce-i născut doar din năpârci – Zarea-ntreagă e deschisă pentru colonizatori, Inși cu suflete de clisă și porniri de lipitori. Țara noastră, plai de vise, a chelit azi de păduri, Precum fetele codane siluite pentru nuri – Toți smintiții de prin lume vin să-și facă-aici averi, Fiindcă-a devenit renume, comportarea de muieri Ce o au   și au avut-o cei la cârma guvernării ; Țara-ntreagă au vândut-o, până-n marginile zării, Și se bat în piept cu pumnul că sunt numai patrioți, Da-s o gloată-n care Domnul a îngrămădit doar hoți. Delatori ce-s vechi în ștate, lași și vânzători de țară, Deveniți calamitate, pentru tine-s o povară – Cum să fac și cum să facem să te izbăvim de ei, Țară mândră, să desfacem ceata asta de mișei, Ce-a distrus cu veselie-a ta industrie – o floare, Afirmând azi cu mândrie c-au făcut ”privatizare”, Și-au trimis în băjenie milioane de români,

Ești iubita mea cea dragă, mii de versuri – poezii Eu ți-am dedicat, să-ți mergă-n inimă în nopți târzii – Tu un înger de lumină, eu un om prea-ndrăgostit, Tu un zumzet de albină, eu un strigăt prelungit Către dragostea curată ce o simt, o ai, mi-o dai, Fiindcă tu, iubită fată, ești poiana mea din rai, Ești fântâna cea cu leacul ce mă vindecă de dor, Fără tine trece veacul pân ’ m -oi vindeca de-amor,   Dar nu vreau ca să mă vindec, te iubesc ca nimeni altul, Chiar de îmi mai dau în petec, să mă ierte Prea-Înaltul, E din dragostea prea mare ce o simt, ți-o dăruiesc Numai ție – ești o floare și din suflet te doresc.

De dorul tău iubito mor încet și moarte mi-este chinul nesfârșit, Aș vrea doar chinul ăsta să-l repet, fiindcă alta cum ești n-am întâlnit. Aș vrea să te mai văd din când în când, cenușa dragostei să se-ncălzească, Să nu-mi rămână sufletul tău blând, reflexul unui ghem rigid de iască. Și dacă dorul meu nu e suficient să îți înmoaie sufletu’-mpietrit, Mai mult nu știu să fac, nu am talent, disimularea nu-i un lucru nimerit, Dar ce să spun și ce să fac mai mult de-atât – rămâne doar să sufăr în tăcere, Păcat că te iubesc atâta și te-ascult, iar timpul trece-mbătrânim, fără vreo mângâiere. Știu că tu suferi fiindcă te-am rănit, dar știi, iertarea e Dumnezeiască, Și orice-ai face, cât ai suferit, iubirea mea etern o să-ți priască, Iar lucrurile s-or lăsa ușor în matcă, noi nu vom suferi înstrăinați – Iubirea va pica precum o platcă, pe sufletele noastre – gemeni frați.

Aș vrea să-mi fii să-ți fiu într-una, tot miezul, simțul și iubirea, Aș vrea ca eu sau tu, tot una să simți, să simt, s-avem uimirea Ce-ai dată de o viață plină, de har, belșug, creație și drag – Și numai Domnul să dețină, destinul în al nostru prag. Aș vrea să-ți dau tot infinitul și încă un șirag de stele, Să îți vegheze răsăritul, somnul și visele rebele   - Am infinitul doar în suflet, nu-s nici bogat nici cerșetor, Ți-l dăruiesc dintr-un răsuflet, căci pentru tine pot să mor. Aș vrea să îmi accepți iubirea, ce-i colosal de dăruită, Și să-nțelegi c-asta-i menirea, de-a fi etern a mea iubită, Iar ceasul uniunii noastre va fi Big-Bang-ul absolut, Când Universul plin de astre, se va seta la ”ÎNCEPUT”.