Poeziile Mele - Nelu Preda

Sunt BFL și ai putea să juri, Că sunt făcut din strugurii maturi Dar nici măcar nu ne-am intersectat- Sunt vin, dar nu din cel adevărat! Cu apă-alcool și aromatizanți, Glucoză, dar și coloranți, M-am îmbăiat și-am devenit Trofeu cel din galantar râvnit. Dacă mă bei să nu te miri, Dacă începi ca să transpiri; Pe șiră-ți trec fiorii reci Și dai într-una să te-nneci. Sunt ieftin, nu te bucura, Mai bine nu m-ai cumpăra - Doar tu decizi, e viața ta; Te rog, te rog: nu ezita!

                                        Din lut tu fost-ai plămădit, suflu de viață ai primit, De Domnul fost-ai hărăzit, stăpân nemijlocit Pe tot ce mișcă pe pământ, însă sfârșești într-un mormânt, Corpul ți-e acoperământ, sufletului – jurământ. Ești mic, însă un uriaș, succesului îi ești părtaș, În Univers așa făptaș - doar Domnul îți e ”naș”! Inteligent și versatil, poți fi și slugă și vechil, Și dansatorul cel agil, sau cerșetor debil. Soldat sau pacifist convins, escaladezi și vârful nins, Și Cosmosul cel necuprins și-oceanul l-ai învins. Poți fi prieten credincios, dar și dușman periculos, În dragoste năbădăios, ”Don – Juan” meticulos. Ești împărat, dar trecător, c’-o moarte și tu ești dator, Ca orice simplu muritor, pe stradă trecător. E-atât de scurtă viața ta, trăiește-o și nu ezita, Iar tot ce faci nu regreta – asta-i menirea ta. De-aceea omule-ți dedic, aceste versuri și ridic În cinstea ta (ce pot să zic!), un ”suc” de alambic! 

                                   de Nelu Preda Alerte sau prelungi, trec clipele în viață, Te-ntrebi unde-o s-ajungi, legat de-un fir de ață. Sublime sau anoste, pot ele să ne fie, Destine pot să coste, dar nimeni să nu știe. Clipe de dor, clipe de jale, putem avea adeseori, Dar șansele ne sunt egale, să devenim învingători! Clipe în care biruința, ne-mbată și putem greși, Sau clipe-n care stăruința, ne-ajută în a reuși. Clipe în care inspirați, sublimul îl putem atinge, Dar și-altele când disperați, cădera n-o putem învinge. Clipe de dragoste în care, în celălalt te poți topi, Când sufletul nu are stare, cu-al celuilalt s-ar contopi. Clipă de clipă trece viața, parcă mai ieri eram copii, Nu vrem, dar se scurtează ața, iar tâmplele ni-s colilii. Și clipele nu știm când zboară, timpul am vrea să stea în loc, Tineri am fost odinioară, dar timpul are-al lui soroc... Privim cu dragoste nepoții, prin ei și timpul l-om învinge, Moartea nu ne mai dă emo

                             de Nelu Preda De vei pleca în miez de noapte, Să știi că te voi aștepta, Iar clipele de-alean și șoapte Mi-or fi balsam în lipsa ta. De vei pleca de dimineață, Eu îmi voi ține firea, Dar amintirile pe față Mi-or lumina mereu privirea. De vei pleca la prânz în grabă, Te vei uita ‘napoi, Și dacă cineva te-ntreabă Nu-i spune de noi doi. De vei pleca pe înserat, La mine te-i grăbi, Dar vreau să știi neapărat Ce mult te pot iubi! Dar de-i pleca să nu te-ntorci, De mine de-i uita, Te-oi blestema lacrimi să storci În toată viața ta!

Să fie libertatea blestem în România Când protestăm în van și caravana trece? Cu grașii și umflații ce ne stârnesc mânia Spunând că guvernează dar punga-o să ne sece? Ce libertate-i aia când nu ne-am vândut țara, Au dat-o de pomană ai noștri ”patrioți” Muncim acum la dânșii din zori și până seara Au devenit patroni...grijania lor de hoți! Cheliră munții noștri, vândură și petrolul Și gazele  le dară cu-n dram de redevență La orice venetic ce ne-a râvnit subsolul... Blestem e libertatea?...Să-i facem reverență? E liber la șomaj – că doar e libertate Dar faceți ”ciocul mic” sau emigrați în lume Cu dorul de părinții ce au ceva etate Și pensii mai mizere decât se poate spune. E dulce libertatea așa cum ni se spune Mai bună ca huzurul avut în colivie Dar fără demnitate și ea ușor apune Și moare sufocată ușor de sărăcie!

                                                                             de Nelu Preda Troiene mari așază, zăpada viscolită, Copacii hibernează, încărunțiți prematur, Pe ramul lor, ici-colo o cioară zgribulită, Cu croncănitu-i surd, se tânguie imatur. Pârtii croite-adhoc, printe troiene urcă, Iar pruncii cu mult foc, pe sănii le coboară, Ajunși în vale jos, în brațe le aburcă, Urcă tăpșanul parcă ar fi întâia oară. Fuioare gri de fum din hornuri se ridică, E semn că-n sobe arde troznind sub plită lemnul, S-aducă-n miez de iarnă, un pic de vericică, În casele-ngropate-n nea, de li se pierde semnul. Godacii iau în gură, mănunchi întregi de paie, E semn de ger și cată să-și meșterească stratul, Nu mai e mult pân ’ la Ignat, când trebuie să-i taie, Dar în neștiința lor de porci se-ocupă cu mâncatul. Sub un covor de nea brocart, stă grâul în ogor, Din toamnă încă a-nfrățit și-i verde sănătos, Va fi recoltă de nădejde în anul viitor,

                              de Nelu Preda E iarnă-afară, ninge liniștit, Cu fulgi de nea în tainic dans tăcut, De basme noi cu toți ne-am amintit; La gura sobei cercul l-am făcut. Bunica deapănă la amintiri, Și basme cu Ilene Cosânzene Iar noi copii-n ochi avem luciri Pe-alocuri încețate de Moș Ene. Ferestrele au înflorit de ger, În mii de albe flori de peruzele Ce răspândesc un aer de mister Amplificat pe laturi de perdele. Gutuile se coc la foc mocnit, Într-o firidă de la teracotă, Mireasma este de nedefinit Și nerăbdarea noastră fără cotă. Bunicul ne privește visător, Cu ochii plini de drag și bunătate,- A fost și el cândva fecior... S-au dus și ani, s-a dus și sănătate... Noroc că-i ținem treaz curajul, Cu veselia noastră fără leac,- La gura sobei stăm tot anturajul E iarnă-afară chiar și-n prepeleac.

                  de Nelu Preda Cărare-abruptă este viața, Pe-alocuri lină și pavată De cei ce ne-au lăsat povața Din chin și trudă câștigată. Meandre are firul vieții, E cu răspântii presărat S-alegi corect e cheia bolții, Și-ai să ajungi unde-ai visat. Nu te-nfrăți cu deznădejdea, Cu lenevia sau huzurul, Fii frate bun doar cu ideea De-a lua de coarne taurul. Fii bun și blând în tot ce faci, Cărarea ta este unică Fii dârz și luptă doar și taci, Și-o să câștigi fără vreo frică!

              de Nelu Preda Pe țărm de vis ne-om întâlni Iubito-n astă seară Când dragostea se va-mplini Ferice-o să ne doară. Pe țărm de vis ne vom scălda În străvezii talazuri Iar dragostea va inunda A sufletelor iazuri. Pe țărm de vis vom fi-mpreună Și ne vom desfăta Cu dragostea ca o cunună... E tot ce va conta! Pe țărm de vis vom adormi Îmbrățișați duios Și-n vis visa-vom c-am momi Iubirea cu folos.

Melancolie, dulce agonie, tu mă cuprinzi în brațele-ți ades... Tu poți să fii o simfonie, sau un vacarm de ne-nțeles. Rememorez adesea timpul, când fericit copil eram, Și-mi amintesc cum băteam câmpul, cărările ce le știam, Din codrul verde, drag prieten, cu alți copii le străbăteam. Îmi amintesc azi vag căsuța, în care am copilărit, Pe mama-n prag, dar și măsuța, pe care scrisu-am buchisit. Văd școala și apoi liceul, cu dascălii și-ai mei colegi, Fiorul dragostei întâiul, ce cauți să îl înțelegi. Revăd trecuta tinerețe, cu nebunii și împliniri, Ce-au avut rostul să mă-nvețe, valoarea sincerei iubiri. Cu tâmplele-argintii, știu bine, valoarea ei neprețuită, De-aceea cea de lângă mine, va fi mereu, mereu iubită. Melancolie, dulce agonie, mă rup acum din mreaja ta, Mi-ai dat clipe de reverie,  de-aceea nu te pot uita.

                                  de Nelu Preda Licoare fermecată, de zei lăsată nouă, Dulceța-ți delicată ne gâdilă papila, În rubinii culori sau chihlimbar ca rouă, Aroma-ți prețioasă ne stimulează ”bila”. Te-a-ncins toridul soare, când un ciorchin erai Din primăvară-n toamnă, te-a copt și te-a-ndulcit Sub teasc ai fost zdrobit apoi, (coșmar ce nu-l visai!) Și-ai fermentat în butii largi - ușor, te-ai limpezit. Ești rege la petreceri, nu ești doar băutură, Pe menestreli la cântec, mai mult ‘ i-nsuflețești, Balsamul pentru suflet – băută cu măsură, Licoare destinată plăcerii omenești. Inspiri deopotrivă poeții și chibiții, Destinul tău e nobil /( parșiv când prisosești!) Poți stimula talentul, în adâncimea nopții, Sau poți în mreaja ta, pe om să-l înrobești. De-aceea rubinie, tu bahică licoare, O cupă cristalină cu trupul tău ridic, Și-o sorb în cinstea ta – ești unică sub soare... Și-această poezie, tot ție ți-o dedic!

      Festina lente                      Parodie                               de Ionuț Caragea                                                           de Nelu Preda Năucitoare clipe, poeme indecente                                        Năucitoare halbe, poeme suculente aceasta este viața, un vis, festina lente                                 Aceasta este viața când bei, festina lente calvarul cu cocoașă, copite de argint                                  Cămila cu cocoașă, copite de argint  cu fiecare vorbă încerc să nu vă mint                                  Cu fiecare vorbă, încerc frumos să mint cu fiecare scrâșnet un gând se domolește                           Cu fiecare scrâșnet un gând bolborosește în fiecare faptă o moarte mă păzește                                   În fiecare șarjă o moarte mă pândește aceasta este viața, un vis : memento mori                          Aceasta este piața, un risc : memento mori adu-mi mereu aminte, pleca-vor călătorii  

                                 de Nelu Preda Eu știu aroma dulce a castului sărut, Ce mi l-ai dat în crâng pentru întâia oară, Nu aș fi bănuit ce mult o să mă doară, Căci pân ’ la următorul, atâta a trecut. Eu știu – iubirea-i mare și mulți o pizmuiesc, E unică sub soare și noi la fel ca ea... Visez îmbrățișarea-ți sub scânteieri de stea Gingașă, pătimașă – de-aceea te iubesc. Eu știu – vei fi a mea pentru întotdeauna Chiar dacă câteodată îmi pare ireal, Împărtășim știi bine același ideal, Și ale noastre trupuri vor fi din două una. Eu știu!...

               de Nelu Preda Din norii tulburi picurii se cern, pe-al codrului frunziș gălbui și tern, De parcă timp-ar sta în loc etern, băltoace ici și colo se aștern. Mi-e sufletul pustiu și dureros, de stat îmi intră os în os, Iar timpul bancher nemilos, puțina sănătate mi-a și ros. Stau la fereastră și mă uit afară, la ploaia deasă care curge sfară, Văd trecătorii ce grăbiți coboară, apoi febrili umbrela-și desfășoară. Văd maidanezii uzi și zgribuliți, de-atâtea toamne tot nu sunt căliți, Nici nu mai latră aiuriți, doar schiaună ușor neauziți. Stau vrăbiuțe pe sub streșini, sau pitulate după cetini, Stau vulpile ascunse-n vizuini, nu mai au chef să plece la găini. Toată natura-i ”înghețată”, de ploaia asta sincopată, Beau un pahar de vișinată și termin poezia toată. Mă culc s-adorm - sper să visez la tropice cum navighez, Ploaia să n-o mai sesisez, doar samba să o exersez.

                    de Nelu Preda Tunel de flori e viața când ești îndrăgostit, Plutești ca păpădia pe aripi de zefir Prezența ei alături te face fericit Iar sufletu-ți scânteie de parc-ar fi safir. Tunel de flori e-atunci când simți Al dragostei sublim fior Te poate scoate și din minți Ne-mpărtășit de-i a tău dor. Tunel de flori este iubirea Dacă o lași să te-nconjoare Să te-mplinească-i e menirea Și străluci-vei ca un soare.

Iubită, adorată, soție, soră, mamă, Sau fiică, nepoțică - tu ești un univers Și-n lipsa ta, știi bine că totul se destramă E-un sentiment ce nu pot, să-l reproduc în vers. Ești jumătatea noastră la bine și la rău, Suntem indestructibili când suntem împreună, E unic sentimentul când sunt în jurul tău, Când ne plimbăm alene și ne ținem de mână. Ești mamă iubitoare și-atât de devotată Nu pui geană pe geană în noapte alăptând, Mă ierți cu ușurință dacă-ți greșesc vreodată, Când plec de-abia aștept să te revăd curând. Iubită drăgăstoasă, ești blândă căprioară În brațele-ți gingașe aș sta o veșnicie, De parcă aș iubi pentru întâia oară, Iar dragostea ce-mi dai este o simfonie. De mii de ani poeții îți dedicară versuri Și tot n-au reușit să-ți zugrăvească firea, Coloană vertebrală în aste universuri, Femeie consecvent, tu îți găsești menirea!

                 de Nelu Preda Mi-e dor de tine și de mine, Mi-e dor de nopțile-n pridvor Când fiind alăturea știi bine, Ne ostoiam ultimul dor. Mi-e dor de zilele cu tine, Mi-e dor de-a ta îmbrățișare; E rău ?...sau poate că e bine Să trec asemenea-ncercare. Mi-e dor de florile de mac, Mi-e dor să ți le dăruiesc - Cu dorul nu știu ce să fac, Mi-atât de greu, mărturisesc. Mi-e dor îns-a rămas puțin, Mi-e dor dar o să vin curând, Iubirea-mi cupă de pelin Tu s-o-ndulcești până la fund. Mi-e dor!

de Nelu Preda           Visez cu ochii larg deschiși Genuni în care mă cufund, Sub floarea albă de caiși Temerile să îmi ascund. Sunt demon dar și demiurg, În universu-mi de neant Cu visele care se scurg, Încet, halucinant. Plutesc apoi prin zări celeste, Cum noaptea numai le visam Spre steua care nu mai este, Să-mi licărească de la geam. Văd galaxii și constelații, Bengale focuri cosmice Cu reciprocele relații Cel mai adesea pudice. Cobor abrupt, ies din neant, Și văd orașul adormit; Atunci ceasornicul galant Îmi dăruiește-un țârâit. A fost un vis, o nălucire Cum deseori mi s-a-ntâmplat - Neatul punea stăpânire Ceasornicul iar m-a salvat!

de Nelu Preda Cu petalele-i gingașe poleite de culori, Roșii, albe sau ciclame, e un rege între flori. Ce miresme-nbătătoare răspândește-n jurul său!... Aș tăia o floare însă, o să am păreri de rău! Fost-a doar o nuielușă, un altoi cum i se spune L-am plantat în primăvară, pe un rond spre soare-apune Ocrotit, udat cu grijă, a crescut și-a-nmugurit, A-nflorit și-acuma iată gâzele l-au năpădit... Și albine și bondari, ahtiați după nectar Vin și pleacă solitari, iară, iar și iar. Însă toamna a sosit, florile s-au ofilit Și măceșe-au răsărit și le-au înlocuit. Iarna vine-apoi și ea, cu covorul său de nea Ne-om vedea în primăvară când e cald afară. Trandafir ești între flori simfonie de culori Nici nu știu de câte ori, mi-ai adus fiori !

                              de Nelu Preda O studentă foarte cultă A plecat ca să se plimbe Gândurile să-și mai schimbe După ce făcu un tur Tanga i-a intrat în poală Că era cam mototoală Altă fată cam fudulă La un birt în cap de masă Mesteca mâncare-aleasă O șhaorma cu pitoci Cu garnitură de ceapă De îți lasă gura apă Cozonac și tărcălaci Să mănânci și să te culci Dup-așa mâncăruri dulci Doi golani fără vreo treabă Stau pe-un gard și-o iau la joacă Cu-n zar timpul să-și petreacă Doi bătrâni gălăgioși Dovediți cam înțelepți Pun nepoții să stea drepți Maidanezii stau în prag Doar mănâncă și și-o latră Cartierul parcă-i șatră Asta-i viața între blocuri Masochistă pe alocuri Drame și caraghiozlâcuri Dandanale și buclucuri!

de Nelu Preda În zori de zi se primenește, cu-n val de ceață ce plutește Și soarele-l ademenește, spre cerul care bleu zâmbește Cu forfota ce se ițește, asemeni unui banc de pește. Este orașul ce trăiește și tot mereu întinerește. Pleacă tramvaie din depou și se deschide la metrou, Iar furnicarul e din nou, al străzilor mottou. Oameni grăbiți și zgribuliți, merg către job nefericiți E zi de luni cum bine știți...nu-i bine să-i iriți!... Școlari grăbiți și silitori, merg către școală zâmbitori Știu c-or găsi pe-nvățători, mai îngăduitori. Bunici cărunți și-ai lor nepoți, merg pe trotuar atenți la roți Spre grădiniță - poți nu poți...căci nu-s nici ei roboți ! Ambuteiaje peste tot, șoferii simt că nu mai pot, Se mișcă-o oră doar un cot...(mai bine-o iau înnot!) În intersecții polițai, fluieră-ntr-una însă vai !... E soare și nu poți să stai, din mâini mereu să dai ! E vremea prânzului frugal, dacă-l ratezi accidental Poate părea ceva banal, dar e cat

de Nelu Preda Nopți  mirifice ne-aduce, Luna-n cer care străluce Ca o doamnă printre stele, Purtând gândurile mele. Tu crăiasă, Lună dragă Îmi știi dragostea întreagă, M-ai văzut în lungi plimbări Pe a nopților cărări Cu-a mea mândră drăgăstoasă Subțirică și frumoasă. A plecat de lângă mine, Departe prin țări străine Să-și cate norocu-n lume Iar eu nu-i mai știu de nume. Tu crăiaso, Lună dalbă Spune-i că-i precum o salbă Pentru mine, pentru noi, Și să vină înapoi. Dragostea să ne unească, Copilașul să ne crească, Iar când el va fi mai mare Îl vom scoate la plimbare Pe cărări de noapte bună, Ca să-l vezi tu dragă Lună Rodul dragostei cunună Nășit sub un clar de Lună. Noapte bună !...

de Nelu Preda Ajunge, nu vă săturați, cu câte guri oare mâncați? Cu care fire existați, tumoare între frați! Averi și case cu nesaț, agonisit-ați braț la braț, Românul n-are bani de zaț și ghiorlăie din maț. Sunteți rușine-ntre români, ca muncă, dați doar din plămâni, Alunecoși și mari hapsâni, vă credeți drept stăpâni. Salarii mari și pensii grase, diurne și mașini luxoase, Noi stăm și tremurăm in case, in nopțile geroase. Ambițioși și imorali, în muncă sunteți doar vocali, Spirit de turmă de șacali, setoși dar cerebrali. Ajunge, cât acest popor, să fie pradă lupilor Ajunși o coadă de topor, de țără vânzător? Ajunge, nu îi mai votați, la vot nu vă mai prezentați, În bloc, uniți ca niște frați, de hoți voi să scăpați!...

Au sfere din oțel forjat, fosforic și rectificat, Și bucșe ce neapărat, sunt din oțel tratat. Călite sunt și sferele, ce-și adâncesc misterele Prin care tratamentele, la potențează zilele. Sortate-apoi pân ’ la micron, se asamblează unison Și sunt gresate galanton, de-un utilaj în ton. Apoi livrați, îi poți găsi, în tot ce-nseamnă-a meșteri, De la modesta bormașină, la avion și la mașină, Chiar și la trenul de pe șină, sau la combina prinsă-n tină. Desigur i-ați recunoscut, minunea de neconceput, Rulmenții ce au cunoscut, chiar gloria de la-nceput. A minții omenești creație, prezenți în orice inovație, Rulmenții au vocație, de-a fi super invenție!...

de Nelu Preda Frunzele-arămii ca salbă, codrului aduce toamna, Se-ofilesc fire de nalbă, bruma-ncepe-a se-aduna. Rândunele zgribulite, pleacă-n zbor spre calde zări, De aproape însoțite, de mari cârduri de cocori. Fructe dulci și aromate, învadează piețele, Teascurile lucră toate, mustul umple pivnițele. Și porumbul se culege, umple-acum hambarele, Pare-se că prisosește, hrănind animalele. Floarea soarelui e coaptă, duduie combinele, Recoltând-o pentr-o soartă, ce ne-aduce binele. Gospodine tacticoase, pregătesc conservele, Pentru lunile geroase, multivitaminele. Toată lumea-i ocupată, căci vacanța s-a sfârșit Burnița cea sincopată, ne îndeamnă la iubit. Toamnă dragă, al tău farmec, pe tărâmul boreal, Este unic, e ca un cec,  alb spre visul ireal. Bun venit Toamnă !...

de Nelu Preda Anost e cerul plumburiu, cu norii triști plângându-și ploaia, Anost e ceasul cel târziu, când somnul uită să mă ia. Anost e totul împrejur, cad frunze moarte pe pământ, Anost e fără înconjur, un vis c-aș fi cumva-n mormânt. Anost e timpul care trece, prea iute, cât mi-a mai rămas? Anost e picurul cel rece, ce-mi dă fior când fac popas. Anost e prea puțin a spune, când ești trădat autumnal, Anost e tot ce poți reține, când ai în spate un pumnal. Anost e când nu poți deduce, crâmpeiele de plinătate, Anost e dacă sunt caduce și nu le poți simți pe toate. Anost e sentimentul care, te copleșește-acum tomnatic, Anostă-i aparenta stare, ce-o poți abstrage sistematic!...

                            de Nelu Preda Mi-s gândurile curcubeu, mă bucur dar mă și-ntristez, Aproape ești atunci când eu, încerc să te imaginez. Mă bucur fiindcă ne-am iubit, ca nimeni alți-n astă viață, Dar totul s-a sfârșit subit, când tu ai dispărut ca-n ceață. Te-am căutat, m-am întristat la gândul că m-ai părăsit, Am fost atât de bulversat, că multe nopți nu am dormit... Nu-nțelegeam cum poate tu, m-ai părăsit fără vreo vină, Dar știu acum că sufletu ’ ,ți-a fost o pată de lumină. Într-un târziu te-am regăsit, într-un spital luptând cu moartea Adusă de-un nefericit, șofând băut pe zebră noaptea. Mi-s gândurile curcubeu, mă bucur dar mă și-ntristez, Nici nu mai știu dacă sunt eu, zi-noapte stau și te veghez. Dar nu-i nimic prea mult acum, când ești fragilă și plăpândă, Ți-aș da și sufletul oricum, ca lupta ta s-aibă izbândă. Vom fi din nou că altă dată, inseparabili și uniți, Iubito, fii te rog bărbată !...noi te iubim, tu să nu uiți!

                                   de Nelu Preda Iubito, azi ne-am întâlnit, după un veac de zile, Și cu nesaț am țintuit, a tale negre pupile!... Iar fața ta ca neaua dalbă, cu ten desăvârșit, Era precum o salbă, ce sfinții au croit!... Și păru-ți pana corbului, cădea pe umeri-ți de nea, Că și-n duminica orbului, l-aș fi zărit lucind ca stea!... Gurița-ți dulce, susurând, a graiului vrăjită slovă, Cu buze roșii tremurând, de a emoțiilor supernovă!... Iar sâni-ți mere pârguite, mi-atrag privirile vrăjite, Cu ochi-i mângâi pe fugite, ca să nu par ca mai ‘nainte, Vr ăjit și fără de speranță, în nemiloasa ta instanță, Ce deseori mi-a dat vacanță, indiferent de-a mea petență!... Tors svelt de balerină și picioare lungi  lascive, Ce-adesea mă determină, a căuta motive, Să stau prin preajma ta, să fiu, precum un guguștiuc, Ce caută perechea sa, sanchiu și cam năuc!... Și trilu-ți de privighetoare, inteligent și plin de tâlc, Sorbitul-am stând în picioare

                          de Nelu Preda Dumnezeu și Petru sfânt, coborât-au pe pământ, Să se plimbe mai curând, printre-aceia care sunt, Duși la muncă câmpului, sus pe coama dealului. Pe marginea drumului, un grup de femei sui, Și la seceră porniră, între ele-o mândră Chiră, Harnică e de te miră, Petre stă tăcut și-aciră, Domne sfinte mare, ce mai mândră floare... Da Petre, se pare, că este o boare, Frumusețe are, harnică-i sub soare... Mai merg de-on pogon și văd sub un pom, Un flăcău zdrahon, tolănit - neom... Creanga de tarhon, mesteca în somn. Doamne, ce fălos și ce puturos, zise Petru jos... Ar fi de folos, să stăm sub umbros, copac rămuros, Să ne răcorim și-apoi să pornim, să hălăduim !... Stau se odihnesc, și apoi pornesc, iar călătoresc, Iată că-ntâlnesc, un flăcău domnesc, cum nu se ițesc, Prea mulți pe meleag, ce cosea cu drag, la trifoi șirag !... Doamne ce cu drag, cosește șirag, i l-aș duce-n prag, Harnicei fătuță, mândră prea drăg