Poeziile Mele - Nelu Preda

Mă uit pe bolta înstelată, sunt mii de stele clipitoare, La tine mă gândesc de-odată iar inima intens mă doare – Tu ești departe și iubirea ne cheamă ca să fim aproape, Dar va veni și fericirea de a te săruta pe pleoape,   De a te stânge-n brațe gingaș și a te dezmierda cu drag, Căci sentimentul uriaș mă face să-ți pășesc în prag – Tu știi prea bine cât te-ador și cât de mult te prețuiesc, Cu tine-alături am să mor și ne-ncetat am să iubesc Privirea ta mângâietoare, surâsul tău ce-mi e balsam, Sărutul tău care mă doare și fericirea ce o am. Cu tine-alături sunt puternic, orice efort este infim, Iar sentimentul nu-i vremelnic – deci împreună hai să fim! Pe bolta înstelată-n noapte, trec multe stele căzătoare, Se sting ușor și nu au șoapte, doar cântec de privighetoare Aud, și mă gândesc la tine, doar luna știe visul meu De a ne fi alături bine, aproape de a fi mereu, Și chiar de suntem azi departe, distanța nu-i impediment, Căci spațiul nu ne

De m-ai iubi, de-aș fi alesul inimii tale iubitoare, Tu ai cunoaște înțelesul unei iubiri clocotitoare Și tot ce-ar fi în lumea mare de tine năzuit un pic, Efortul meu va fi în stare, căci tot ce fac ție-ți dedic! De m-ai iubi, aș fi ferice, cel mai ferice pământean, E imposibil?...Nu s-ar zice, răbdarea mea de peste an A dat un rod – a ta iubire, mai gingașă decât o floare, Sunt fericit, mult peste fire, e-adevărat aceasta oare? E-adevărat, te văd prea bine cum mă privești cu-atâta drag, Când pasul-mi vine către tine tu mă aștepți zâmbind în prag Și pieptu-ți saltă sub cămașa împrumutată de la mine, Ce-mi poartă-amprenta – nărăvașa, iar tu te simți așa de bine. Iubirea noastră-i vis de vară, e fructul copt și pârguit, E visul meu și-ntâia oară regret că nu te-am întâlnit Mai repede, cu ani în urmă – atâta timp am risipit, Am stat pierdut așa, în ”turmă” - sunt bucuros că te-am găsit. Ești un balsam, ești alinarea în sufletu-mi clocotitor –

Din bezna cea adâncă, ies duhurile rele, Să pună stăpânire pe-ai noștri politruci – Ne asupresc cu biruri din ce în ce mai grele Iar țara-ncet și sigur, au pus-o ”pe butuci”! N-au nici o meserie – de-o au n-o stăpânesc, Robi ai politichiii, prin care ”rod ciolanul”, Trădând cu nonșalanță, tot ce e românesc, Salar au într-o lună, cât luăm noi în tot anul! Câtă nerușinare și-atâta nesimțire, Mă-ntreb cum pot să-ncapă în cugetul de om, Numai să ”vândă” țara a fost a lor menire – Prostia-ar fi o scuză – nu-s proști, însă le dorm Cu-atâta nonșalanță când fac legile țării, Și-așa în voia sorții născut-au un hățiș - Mori cu dreptatea-n mână și vezi judecătorii Arest la domiciliu cum le dau pe furiș! Furat-au miliarde și fură pe-apucate, Titlu de glorii iată-i să fii azi trădător Iar căile virtuții sunt astăzi ferecate – În fiecare zi, apare-alt impostor. Iar țara asta mândră, cu hoții ”la butoane”, Rămâne fără fiii ce pleacă-n lumea mare

De mii de ori mi-am zis: ”Nu mai iubesc!”, căci dragostea aduce suferință, Iar idealul, lucru prea firesc, nu-l poți atinge, nu e cu putință, Dar dragostea își fac loc tiptil, în cuget și-n simțire ca o hoață – E-un sentiment atâta de subtil și-atârnă deseori de-un fir de ață! De mii de ori mi-am zis: ”Fii egoist!”, privește-n jur cum procedează alții, Dar sufletul candid și pacifist, la cel sărman împarte-ades ”ducații”, Dar nu culeg decât dispreț și ura, acelora ce le-am făcut un bine – Poate cândva se va întoarce tura, m-or milui și ei la fel pe mine? De mii de ori mi-m zis: ”Nu mai apuc, pe drumuri nebătute și de alții!”, Dar spiritul ce nu stă ”sub papuc”, mă-ndeamnă să-mi consum cumva ”talanții” Pe care Dumnezeu mi i-a sortit, mă strădui să produc ceva sub soare, Util, și inedit rar întâlnit, ce-n semeni să producă încântare. De mii de ori mi-am zis: ”Nu mă complic!”, să-ndrept cumva a lumii strâmbătate, Iar în demers, mai cad, dar mă ri