Poeziile Mele - Nelu Preda

O stăncuță cam zburlită, Și la minte zăpăcită, A clocit gândul valid Să se-nscrie-ntr-un partid. Și-a avut mare succes – Croncănea în toate, des; Ea pe toate le știa Chiar dacă le bâjbâia. Că-n al orbilor palat, Chiorul este împărat, Și-a ajuns sub jurământ Ministru la-nvățământ. Cum avea și ceva carte, A-nceput schimbări în toate: Nu vreau profesionale, Nici licee industriale! Nici programa nu e bună – Facem alta într-o lună! Manuale-alternative – Cele vechi sunt cognitive! Într-o lună-a bulversat Tot sistemul bun de stat, Iar sărmanii școlărei, Cintezoi și câțiva miei Care n-au urmat liceul, Pasc pe margini eleșteul – Sunt șomeri, dar absolvenți ; Pot ajunge delincvenți! Și tot sub al ei mandat, Doctorate-au comandat Alte stăncuțe din stat, Și le-au luat prin plagiat. Astăzi țara este plină De mulți doctori de duzină – Ca stăncuța croncănesc, Dar munca o ocolesc. Morala: Nu-i da prostului

Sunt munți înalți, însă iubirea ’ i-ntrece-n piscurile sale, E marea-adâncă dar iubirea e mai adâncă-n profunzimi – Sunt drumuri lungi însă nici unul nu-i poate sta vreodată-n cale, Țâșnește chiar de-i îngropată în nesfârșite adâncimi.   Iubirea-i corolarul vieții, sublimul rost de-a exista Este balsamul suferinței, ea ne alină inima – Îndrăgostiții simt c-au aripi, în față nu le poate sta Nici sărăcia, nici puterea, nu reușește-ai dezarma. Iubirea pentru-aproape este, un alt motiv de fericire, N-ai dușmănii, n-ai apăsare, și nici motive de război, Suflet ușor și o chemare de-a fi lângă Dumnezeire, Iar inima-ți tresaltă vesel când ajuți semeni în nevoi. Căci la-nceput a fost Cuvântul, ce cu iubire a zidit, Iar noi, urmași, pe tot Pământul, pios, cu zel, l-am ascultat – Iubirea este clăditoare în tot ce-i viu și-nsuflețit, La ”chip cioplit” și ”sfinte moaște”, noi nicăieri nu ne-am rugat!

Au înflorit iar crizanteme în toamna rece brumărie, Mi-aduce-aminte de-anotimpul în care noi ne-am cunoscut – Erai mlădie și frumoasă, tu doamna mea cu pălărie, Sunt ani și ani de-atunci dar iată că astăzi iară ne-am văzut. Frumoasă-a fost iubirea noastră, ca o fantasmă a trecut, Precum o crizantemă-n glastră ea s-a topit și a-ncetat – Acum te văd și mă privești de parcă-aș fi necunoscut, Ori între între noi nici o iubire, sau altceva n-a existat. Precum o crizantemă, rece, tu ai ajuns să-mi fii acum, Mă-ntreb ce s-a-ntâmplat cu tine, cu al tău suflet luminos – E-atâta timp de când viața ne-a refuzat același drum, Și-n amintirea tinereții, ți-aduc acest buchet prinos – Sunt crizanteme minunate, la fel cu cele ce-ți plăceau, Nostalgice după căldura ce le-a ținut acum în viață, Nostalgic sunt și eu căci viața, m-a pus atunci subit să beau Din cupa-amară-a despărțirii, și ajunsesem o paiață. Dar viața are cursul ei, ne ia, dar ne și dă în schimb ;

Ești visul vieții mele, aievea împlinit, Ești tot ce-n lumea asta mă face fericit – N-aș mai putea să caut un plus de fericire Decât să-mpărtășești cu mine-acea iubire Clocotitor-ardentă, ce sufletu-mi consumă, Și schimbă fără voie a inimii cutumă, Ce-obișnuia să guste melancolia lunii În nopțile de vară, – azi suntem ca nebunii Prinși în drăgălășenii, cine mai vede luna, Când trupurile noastre din două devin una?!... Când mă săruți cu patos și mă îmbeți de tot De-al simțurilor clocot în care simt că-înot? Ești muza, ești iubita, și partenera mea, Și-aceste versuri ție ți le voi dedica – Știu, nu-i destul, pe-un soclu tu meriți a te pune, Dar poate-n nemurire vei fi când se vor spune!

Din daci noi fost-am plămădiți, De veacuri mult prea asupriți – Dar vitejește am luptat, Și glia ne-am eliberat. Dar vremuri grele au venit, Iar trădătorii s-au tocmit Să vândă trupul țării sfânt – Se-torc străbunii în mormânt! Se-ntorc, căci moștenirea lor, Ne-au dat, și-un mândru tricolor Iar noi răbdăm, ca niște fameni Să guverneze peste oameni, Să vândă țara la străini, Pentru o brumă de țechini, Păduri și fabrici și uzine, Sunt astăzi doar niște ruine. Toți tinerii ne pleacă-n lume, Deși-s deștepți și au renume – În țară n-au un loc de muncă, Prăpastia este prea adâncă Între bogații  parveniți, Și omenii de rând cinstiți. Între ciocan și nicovală, Și camăta băncii venală. Din daci suntem, și am răbdat, Neamul ne-a fost mereu trădat, Dar am răzbit și am învins Pe orice-asupritor și ins Ce se credea nemuritor, Stăpân pe țară și popor – A fost, s-a dus, alți-au venit, Au trai cum n-au mai pomenit, Dar n

Iubito, ochii tăi ca marea Din prima zi m-au fermecat, Căci bunătatea și candoarea Privirilor m-a vindecat – Adâncul lor m-a mângâiat ; În suflet am simțit fiorul, Și-aproape că am încheiat Cu suferința și cu dorul Nelămurite ce le-aveam, Fără să am vreo bănuială – Eu sufeream dar nu știam Privirea ta fenomenală. Acum c-am întâlnit-o știu, Că îmi lipsea exact iubirea, Din ochii tăi de-un azuriu Ce spun că tu îmi ești menirea. Și-n ochii tăi găsesc mereu, Căldură, drag, și alinare – Sunt pentru mine-un panaceu Un vis frumos plin de culoare.

E ziua clar opusul nopții, Iubirea e al urii panaceu, Destinul similarul sorții, Iar Dracul e certat cu Dumnezeu. Destoinicia s-a certat cu lenea, Iar darnicul nu-i frate cu zgârcitul, Albul și negrul nu-s aievea, Apusul nu-i deloc ce-i răsăritul. Cruzimea e dușmanul milei, Rapacitatea generozității, Meritul este opusul pilei, Trădarea-i sfârșitul cetății. Atâtea pe lume există, Opuse ca sens și efect C-ar trebui o lungă listă... Dar cred că voi le știți perfect!

În suflet, toamna lasă urme-adânci, Tristețea  ruginie-a frunzelor căzute, Pe munți, pe dealuri, și pe joase lunci Se răspândesc, de vânt fiind bătute. Afară-i frig, și ceață, și-nnorat, Și stă să plouă ; pentru-a câta oară?! Iubito, doar prezența ta m-a bucurat, Iar inima-ncetat să mă mai doară. În suflet, simt căldura-ți iubitoare, Iar chipul diafan m-a fermecat, Și vocea ta discretă-ncântătore Cu melodia ei m-a vindecat - Durerea ce-o sădise anotimpul M-a părăsit de tot, sunt fericit, Și poate că-mpreună ar fi timpul Să fim un cuplu nou statornicit.

Mai beau și eu din când în când, Dar sunt cuminte ca motanul – Muncesc când se sfârșește anul, Dar nu o să mă schimb curând! Și cheltui bani mulți, cu toptanul, Căci pentru-a sta destul, râzând Mai beau și eu din când în când, Dar sunt cuminte ca motanul! Chiar dacă hainele îmi vând, Alcoolul mi-este temelia – Chiar de-i distrusă căsnicia, Iau halbele frumos, la rând, Mai beau și eu din când în când!